18 liberali dau în judecată PNL şi cer despăgubiri morale. Susţin că sunt obligaţi să voteze cum vrea conducerea, altfel sunt ameninţaţi cu excluderea

18 parlamentari liberali cer partidului acoperirea prejudiciului moral, în valoare de 250.000 lei de fiecare, aproape 4,5 milioane de lei în total, pentru Deciziile BPN nr. 22 și 25/2026/15 iunie, prin care li se dictează cum să voteze la învestirea guvernului și pentru că sunt amenințați cu excluderea dacă votează aşa cum le dictează conștiința, spun surse apropiate formaţiunii politice.

Printre aceştia, se află deputaţii Alina Gorghiu şi Nicoleta Pauliuc, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma.

Contestatarii au depus la Tribunalul București o ordonanță președințială prin care solicită instanței, de urgență, să suspende executarea și efectele acestor decizii ale BPN.

În cerere, cei 18 contestatari spun că indignarea lor are motive juridice şi politice.

•Instituie un mandat imperativ, interzis expres de Constituție. Articolul 69 alin. (2) declară nul orice mandat imperativ, iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 445/2022, a stabilit cu valoare obligatorie că parlamentarul votează în acord cu propria conștiință, nesubordonat nici partidului, nici altcuiva;
•Au fost luate de un organ fără competența de a sancționa parlamentari aleși. Pierderea calității de membru este de competența Consiliului Național, nu a Biroului Politic Național, care a acționat în afara propriilor atribuții statutare;
•Aplică o sancțiune automată, fără audiere și fără drept la apărare;
•Obligă la încălcarea legii și Regulamentul Parlamentului. Învestitura se votează secret, cu bile. Formula „prezent, nu votez” nu există la votul secret — ar forța parlamentarii să lipsească de la lucrări, încălcând obligația legală de prezență, fie să-şi afișeze public poziția, distrugând tocmai secretul votului pe care legea îl protejează.

În urma ședinței Biroului Politic Național al PNL s-a decis că formațiunea nu va susține învestirea Guvernului Adrian Veștea.

În plus, PNL i-a solicitat lui Veștea să își depună mandatul până marți la ora 10:00.

Însă, Adrian Veștea a anunțat că nu își va depune mandatul și că va continua negocierile pentru formarea noului Executiv.

Parlamentarii mai spun că sunt „purtătorii autorității de stat” şi a li se interzice să voteze este doar o constrângere şi şi o lovitură dată autorității pe care le-au încredințat-o românii, mai spun aceleaşi surse.
Acuzaţiile pe care liberalii le mai aduc conducerii partidului sunt că:
„Împinge pe repede înainte un nou Statut al PNL, trimis filialelor cu câteva ore înainte de vot: termene de convocare reduse la 24 de ore, sancțiuni cu efect imediat, eliminarea dreptului de contestare, demiterea liderilor de filiale cu un simplu vot.
Decizii diferite, dar un singur scop: să închidă gura tuturor celor care au altă opinie. Astăzi prin amenințarea excluderii la vot, mâine prin reguli statutare făcute pentru epurare. Este modelul unui partid în care nimeni nu mai are voie să gândească diferit”, mai spun sursele Gândul.
Contestatarii mai spun că „PNL nu este proprietatea unui singur om și nu se transformă într-o anexă a unei singure voințe”, iar „primul principiu pe care orice lider trebuie să-l respecte rămâne supunerea față de Constituție, nu față de propriile orgolii”.

The post 18 liberali dau în judecată PNL şi cer despăgubiri morale. Susţin că sunt obligaţi să voteze cum vrea conducerea, altfel sunt ameninţaţi cu excluderea first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Întrebat de ce l-a ales pe Veștea, Nicușor Dan invocă majoritatea și promite explicații suplimentare mâine

Președintele a fost întrebat dacă există o soluție politică...

ULTIMA ORĂ

PSD cere PNL să-i retragă „imediat” sprijinul politic primarului general Ciprian Ciucu după punerea sa sub acuzare pentru fapte de corupție

PSD solicită conducerii PNL să aplice în cazul prim-vicepreședintelui liberal Ciprian Ciucu aceleași principii de integritate pe care le-a solicitat de-a lungul timpului altor partide...

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Important

PSD cere PNL să-i retragă „imediat” sprijinul politic primarului general Ciprian Ciucu după punerea sa sub acuzare pentru fapte de corupție

PSD solicită conducerii PNL să aplice în cazul prim-vicepreședintelui liberal Ciprian Ciucu aceleași principii de integritate pe care le-a solicitat de-a lungul timpului altor partide care au avut reprezentanți acuzați de fapte de corupție”.The post PSD cere PNL să-i retragă „imediat” sprijinul politic primarului general Ciprian Ciucu după punerea sa sub acuzare pentru fapte de corupție first appeared on Nexta.ro.

PSD cere PNL să-i retragă „imediat” sprijinul politic primarului general Ciprian Ciucu după punerea sa sub acuzare pentru fapte de corupție

PSD solicită conducerii PNL să aplice în cazul prim-vicepreședintelui liberal Ciprian Ciucu aceleași principii de integritate pe care le-a solicitat de-a lungul timpului altor partide care au avut reprezentanți acuzați de fapte de corupție”.The post PSD cere PNL să-i retragă „imediat” sprijinul politic primarului general Ciprian Ciucu după punerea sa sub acuzare pentru fapte de corupție first appeared on Nexta.ro.

Prima reacție a lui Nicușor Dan după ce Ciucu a fost audiat la DNA și a fost plasat sub control judiciar

Președintele Nicușor Dan a avut o primă reacție în legătură cu primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, audiat de DNA și plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. „Am aflat ca și dumneavoastră informația asta. Din câte înțeleg, sunt niște chestiuni care nu vizează activitatea lui la Primăria Capitalei și atunci e normal să continue acolo”, a fost răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat dacă edilul Capitalei...

Nicuşor Dan anunţă că încă două state NATO vor ajuta România cu echipament de protecţie împotriva atacurilor cu drone

Aflat la reuniunea Consiliului European de vară, de la Bruxelles, Regatul Belgiei, în perioada 18-19 iunie 2026, Nicuşor Dan spune că încă două ţări NATO se alătură cu echipamente pentru protecţia anti-dronă a României. Este vorba despre Portugalia şi Slovacia, spune Nicuşor Dan. România are nevoie de aceste echipamente în următorii doi ani, mai spune preşedintele „Şedinţă de Consiliu European importantă. Pentru noi, sunt trei subiecte mari. Subiectul dronei, în concluziile consiliului...

Întrebat de ce l-a ales pe Veștea, Nicușor Dan invocă majoritatea și promite explicații suplimentare mâine

Președintele a fost întrebat dacă există o soluție politică pentru formarea unei majorități stabile și dacă îi va cere lui Veștea să-și depună mandatul. Nicușor Dan a evitat un răspuns direct. „Lăsați-mă să mă întorc în țară ca să înțeleg și eu care sunt realitățile”, a spus el. A adăugat că guvernul desemnat trebuie să fie pro-occidental și atent cu finanțele și reformele. De ce l-a desemnat pe Veștea fără consultarea...

Nicușor Dan despre susținerea Guvernului Veștea: „L-am desemnat cu convingerea că el poate să fie votat și să rezolve criza asta”

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat joi, înainte de participarea la reuniunea Consiliului European, că responsabilitatea formării unei majorități parlamentare îi revine premierului desemnat Adrian Veștea. El a precizat că l-a nominalizat cu convingerea că acesta poate obține susținerea necesară pentru învestirea Guvernului și pentru depășirea actualei crize politice. Întrebat dacă a discutat în ultimele zile cu liderul PSD, Sorin Grindeanu, sau cu premierul desemnat despre posibilitatea negocierii unor voturi din...

Prima reacție a lui Nicușor Dan după ce Ciprian Ciucu a fost plasat sub control judiciar. Ce spune despre viitorul acestuia la Primăria Capitalei

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat joi că este „normal” ca primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, să își continue activitatea la Primăria București, după ce a fost plasat sub control judiciar de DNA.  Întrebat dacă Ciucu ar trebui să facă un pas în spate de la conducerea Primăriei Capitalei, Nicușor Dan, fost primar general …The post Prima reacție a lui Nicușor Dan după ce Ciprian Ciucu a fost...