Agenția Proprietății Publice (APP) s-a autosesizat în urma investigației jurnalistice despre CV-ul șefului „MoldATSA”, Dumitru Vangheli, care ar conține informații false. Drept urmare, Vangheli a fost suspendat din funcție iar l companie a pornit o anchetă.
”Prin Hotărârea fondatorului nr. 26 din 18 iunie 2026, APP a instituit o Comisie de anchetă care va examina obiectiv și multilateral circumstanțele expuse public. Comisia va solicita și analiza documentele necesare, va audia persoanele implicate și va prezenta fondatorului, timp de 30 de zile, un raport cu concluzii și propuneri. Pe durata anchetei, exercitarea atribuțiilor de către dl Dumitru Vangheli este suspendată, până la prezentarea concluziilor Comisiei și adoptarea unei decizii de către fondator. Pentru asigurarea continuității activității Î.S. „MoldATSA”, atribuțiile curente de administrare vor fi exercitate de dl Vitalie-Silviu Midrigan.”, se arată într-un comunicat de presă al APP.
Directorul Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, Dumitru Vangheli, ar fi inclus informații false în CV-ul prezentat la concursul prin care a obținut funcția de conducere în 2025. Concluzia apare într-o investigație publicată de Ziarul de Gardă (ZdG), care relevă neconcordanțe privind studiile și experiența profesională declarate de acesta.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Anchetă la MoldATSA! Șeful Dumitru Vangheli, suspendat după investigația presei apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




