Bărbatul din Beriozchi, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru un omor comis acum 15 ani

Bărbatul din satul Beriozchi, raionul Anenii Noi, cercetat pentru mai multe crime, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru un omor comis acum 15 ani. Potrivit oamenilor legii, acesta și-ar fi ucis un muncitor din gospodărie, după care i-ar fi îngropat cadavrul în curte pentru a ascunde urmele faptei.

Procuratura Generală precizează că între victimă și inculpat ar fi izbucnit un conflict legat de achitarea muncii prestate în gospodărie. În timpul altercației, victima ar fi fost agresată și a suferit leziuni grave. După comiterea faptei, inculpatul ar fi încercat să șteargă urmele infracțiunii, îngropând corpul victimei în curtea casei sale.

În cadrul urmăririi penale, inclusiv cu implicarea unor agenți sub acoperire, rămășițele victimei au fost descoperite și ridicate în ianuarie 2026, în urma unor percheziții.

În privința aceluiași învinuit sunt investigate și alte cauze penale aflate în prezent în derulare. Bărbatul este suspectat că ar fi comis mai multe omoruri, iar corpurile victimelor ar fi fost folosite pentru hrana animalelor de la ferma sa. După reținerea acestuia, a fost reținut și fiul principalului suspect, acesta fiind bănuit de complicitate la cel puțin una dintre crime.

The post Bărbatul din Beriozchi, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru un omor comis acum 15 ani appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

În Moldova va fi creat un sistem care va monitoriza situația comunităților etnice

Un sistem național de colectare și analiză a datelor...

Moldova a primit studiul de pre-fezabilitate pentru linia electrică Strășeni-Gutinaș „Liberty Line”

Republica Moldova a primit studiul de pre-fezabilitate pentru linia...

Stagii de practică în cadrul DGPDC pentru studenții și marteranzii USM în domeniul asistenței sociale

Studenții și masteranzii Universității de Stat din Moldova din...

Zimbru Chișinău va juca cu KFF Mitrovica în preliminariile Ligii Campionilor la fotbal feminin

Campioana Republicii Moldova la fotbal feminin, Zimbru Chișinău, va...

Banca Mondială sprijină modernizarea Termoelectrica și construirea unei noi centrale de cogenerare

Termoelectrica urmează să beneficieze de noi investiții strategice pentru...

ULTIMA ORĂ

În Moldova va fi creat un sistem care va monitoriza situația comunităților etnice

Un sistem național de colectare și analiză a datelor privind relațiile interetnice va fi funcțional până în 2028. Agenția Relații Interetnice susține că acesta va...

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Important

În Moldova va fi creat un sistem care va monitoriza situația comunităților etnice

Un sistem național de colectare și analiză a datelor privind relațiile interetnice va fi funcțional până în 2028. Agenția Relații Interetnice susține că acesta va permite monitorizarea situației comunităților etnice și elaborarea unor mecanisme de intervenție în situații de criză la nivel local. Inițiativa face parte din Programului „Dialog” pentru anii 2026-2028, lansat joi de Agenția Relații Interetnice, transmite IPN. Directorul Agenției Relații Interetnice, Veaceslav Reabcinschii, a menționat că programul...

Manageri, medici și asistenți, suspectați că au decontat consultații fictive. Banii erau împărțiți ca „bonus de performanță”

17 persoane sunt cercetate într-un dosar al procurorilor DIICOT, pentru fals și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. The post Manageri, medici și asistenți, suspectați că au decontat consultații fictive. Banii erau împărțiți ca „bonus de performanță” first appeared on Nexta.ro.

Grupul de Planificare Nucleară al NATO a decis modernizarea capacităților de descurajare

Grupul de Planificare Nucleară (NPG), organismul de vârf al NATO în materie de descurajare nucleară, a convenit joi să îşi modernizeze capacităţile nucleare pentru a consolida descurajarea. Potrivit unui comunicat de presă, grupul a reafirmat faptul că forțele nucleare strategice rămân garanția supremă a securității aliaților, stând la baza cadrului de descurajare extinsă al NATO. „Miniștrii din cadrul NPG au convenit să continue consolidarea misiunii de descurajare nucleară a NATO prin...