Liderul superm iranian a emis o declarație privind acordul Iran–SUA. Ce spune

Acesta a afirmat că, „în principiu”, nu a fost de acord cu încheierea unui acord cu partea americană, pe care a acuzat-o că a folosit „toate pârghiile posibile” pentru a influența procesul.

Totuși, liderul iranian a precizat că a acordat aprobarea după ce președintele Iranului și-a asumat responsabilitatea deciziei în cadrul Consiliului Suprem de Securitate Națională.

În declarație se arată că, deși au existat divergențe interne, autoritățile de la Teheran susțin că vor urmări protejarea intereselor naționale, iar eventualele negocieri directe viitoare „nu înseamnă acceptarea poziției inamicului”.

The post Liderul superm iranian a emis o declarație privind acordul Iran–SUA. Ce spune first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Ion Cristoiu dă verdictul. Ce se întâmplă dacă pică premierul desemnat Veștea

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, scriitorul...

Nicuşor Dan, după prima reuniune a grupului Prietenii Coeziunii la Bruxelles: „Pledăm pentru un buget al UE ambiţios”

Preşedintele Nicuşor Dan şi premierul italian, Giorgia Meloni, au...

HOROSCOP 19 iunie 2026. O zi în care răbdarea, chibzuința și vorba bine cântărită fac diferența

Horoscop Berbec 19 iunie Ziua aduce claritate în plan profesional....

Voce din USR, după acuzațiile aduse lui Ciucu. Ce ar trebui să facă DNA

Deputatul George Gima (USR) a reacționat joi la acuzaţiile...

ULTIMA ORĂ

Ion Cristoiu dă verdictul. Ce se întâmplă dacă pică premierul desemnat Veștea

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu a făcut câteva previziuni privind un viitor guvern, în cazul în care...

VIDEO | Renato Usatîi cere investigarea unei rețele internaționale care ar fi prejudiciat mii de cetățeni moldoveni

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că victime ale escrocheriilor telefonice și online există nu doar în Moldova, ci și în alte state...

Important

Ion Cristoiu dă verdictul. Ce se întâmplă dacă pică premierul desemnat Veștea

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu a făcut câteva previziuni privind un viitor guvern, în cazul în care Adrian Veștea nu reușește să strângă o majoritate. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu ridică două scenarii posibile în acest moment pentru un viitor guvern. Prima variantă posibilă ar fi un guvern Veștea, în cazul în care Adrian Veștea ar reuși să...

Nicușor Dan la Bruxelles: discuții despre apărarea UE și reuniune comună cu Giorgia Meloni pe tema fondurilor de coeziune

Președintele Nicușor Dan a participat joi, 18 iunie, la Consiliul European de vară de la Bruxelles, unde liderii UE au discutat atât despre consolidarea capacităților de apărare ale Uniunii, cât și despre viitorul buget european pentru perioada 2028–2034.The post Nicușor Dan la Bruxelles: discuții despre apărarea UE și reuniune comună cu Giorgia Meloni pe tema fondurilor de coeziune first appeared on Nexta.ro.

Instrument util pentru turiștii din Grecia. O aplicație permite verificarea prețurilor la supermarketuri în timp real

Pe fondul inflației ridicate și al costului tot mai mare al vieții, Grecia a lansat o nouă platformă digitală care le permite consumatorilor să compare în timp real prețurile din supermarketuri, transmite adevărul.ro. Guvernul grec a prezentat aplicația și site-ul PosoKanei. Aceasta este o platformă care permite utilizatorilor să compare prețurile produselor alimentare și de larg consum din principalele lanțuri de supermarketuri din țară. Datele sunt actualizate zilnic, astfel încât...

Nicuşor Dan, după prima reuniune a grupului Prietenii Coeziunii la Bruxelles: „Pledăm pentru un buget al UE ambiţios”

Preşedintele Nicuşor Dan şi premierul italian, Giorgia Meloni, au organizat joi prima reuniune de coordonare a grupului „Prietenii Coeziunii” la nivel de lideri, înaintea discuţiilor privind cadrul financiar multianual (MFF) 2028-2034, a anunţat şeful statului român pe Facebook.The post Nicuşor Dan, după prima reuniune a grupului Prietenii Coeziunii la Bruxelles: „Pledăm pentru un buget al UE ambiţios” first appeared on Nexta.ro.

Horoscop Berbec 19 iunie Ziua aduce claritate în plan profesional. Inițiativele începute recent pot primi un semn de confirmare, însă este esențial să îți temperezi impulsivitatea. În plan personal, dialogul sincer previne tensiuni inutile. Horoscop Taur 19 iunie Concentrarea este orientată spre stabilitate și securitate financiară. Pot apărea oportunități de optimizare a bugetului sau discuții constructive despre resurse comune. Emoțional, ai nevoie de mai mult timp pentru tine. Horoscop Gemeni 19 iunie Comunicarea este...