Nava școală Mircea participă vineri la un marș al velierelor în SUA

Potrivit Jurnalului de bord prezentat pe Facebook, nava școală „Mircea” a ancorat miercuri dimineață în golful Lynnhaven, la doar câteva mile de portul de destinație. Conform tinerilor marinari, sosirea în zona de ancoraj a oferit echipajului un tablou impresionant.

„Din cele 32 de mari veliere participante la evenimentul SAIL 250 din Virginia, numeroase nave au ajuns deja în golful din apropierea orașului Norfolk, transformând orizontul într-o adevărată expoziție plutitoare. Veliere de toate dimensiunile, provenite de pe mai multe continente, alcătuiesc un peisaj rar întâlnit chiar și pentru marinarii cu experiență”, se arată în Jurnalul de bord.

Pregătiri pentru SAIL 250

Echipajul de pe nava „Mircea” a executat curățenia generală a navei, a spălat punțile exterioare și a asigurat velele pentru a preveni eventualele deteriorări cauzate de vântul puternic prognozat în ziua următoare.

În următoarele zile, velierul-simbol al Forțelor Navale Române va reprezenta România în cadrul celui mai important eveniment maritim al anului. Primul moment de referință va avea loc vineri, 19 iunie, când „Mircea” va participa la impresionanta paradă a velierelor, înainte de a-și ocupa locul la cheu și de a primi vizitatorii în portul Norfolk.

Al patrulea marș transatlantic

Marșul transatlantic al navei Mircea a început la mijlocul lunii aprilie. Este vorba de un voiaj de 5 luni și de o călătorie de peste 14.000 de mile marine.

Velierul, ce poartă titlurile de „Ambasador Onorific în Serviciul României” și de „Ambasador al României sustenabile” a făcut sau va face escale în 15 porturi din Italia, Spania, Portugalia, Statele Unite ale Americii, Puerto Rico, Canada, Tunisia, Grecia și Turcia.

Acesta este al patrulea marș transatlantic executat de nava-școală „Mircea” până în Statele Unite ale Americii, după cele din anii 1976, 2004 și 2009. Nava simbol va participara la ceremoniile organizate cu prilejul împlinirii a 250 de ani de independență a Statelor Unite ale Americii.

Echipaj de 180 de membri

La bord se află un echipaj format din peste 180 de membri, dintre care 75 sunt cadeți din anul al II-lea de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și 19 sunt studenți străini de la academii navale din zece țări partenere (Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania și Turcia), care se vor alătura cadeților români pe parcursul marșului.

De-a lungul celor peste 150 de zile de marș, cadeții vor face practică marinărească și vor învăța de la instructori care sunt îndatoririle unui viitor ofițer inginer la bordul navei.

The post Nava școală Mircea participă vineri la un marș al velierelor în SUA first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Petrișor Peiu îl contrazice pe Murad: Nu este logic să votăm un Guvern din care nu facem parte

„În primul rând, Adrian Veștea este desemnat într-un mod...

Irineu Darău anunță deblocarea situației contabile de la ROMARM: Să fie un pilon de bază în Programul SAFE

„La preluarea mandatului de ministru, la finalul lunii decembrie,...

Irineu Darău anunță deblocarea situației contabile de la ROMARM: Să fie un pilon de bază în Programul SAFE

„La preluarea mandatului de ministru, la finalul lunii decembrie,...

Explozii puternice la Kiev și Poltava după un atac cu rachete balistice lansat de Rusia

Capitala Ucrainei și orașul Poltava au fost zguduite de...

ULTIMA ORĂ

New York: Un adolescent de 18 ani a murit după ce a fost aruncat dintr-o trăsură scăpată de sub control în Central Park

Accidentul s-a produs miercuri după-amiază, în jurul orei 15:00, în celebrul parc din Manhattan. Potrivit poliției din New York, în trăsură se aflau patru pasageri....

Ion Ceban acuză guvernarea că promovează o reformă care amenință sute de primării

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, a anunțat că formațiunea sa va propune organizarea unui referendum național privind reforma administrației...

Important

New York: Un adolescent de 18 ani a murit după ce a fost aruncat dintr-o trăsură scăpată de sub control în Central Park

Accidentul s-a produs miercuri după-amiază, în jurul orei 15:00, în celebrul parc din Manhattan. Potrivit poliției din New York, în trăsură se aflau patru pasageri. Calul a pornit brusc în galop după ce vizitiul coborâse pentru a face o fotografie turiștilor, gest care, potrivit reprezentanților industriei, este interzis de regulamente. Conform AP, în timpul cursei necontrolate, cel puțin doi pasageri au fost aruncați din vehicul. Tânărul de 18 ani...

Petrișor Peiu îl contrazice pe Murad: Nu este logic să votăm un Guvern din care nu facem parte

„În primul rând, Adrian Veștea este desemnat într-un mod care viciază sensul democrației noastre de către președintele Nicușor Dan. Deci nu are legitimitatea unei majorități parlamentare. Deci este exclus cu desăvârșire să votăm un guvern din care nu facem parte”, a declarat Petrișor Peiu joi dimineața, într-o intervenție la Digi24.  Prin declarația sa, senatorul a infirmat declarațiile făcute de deputatul AUR, Mohammad Murad care a afirmat că formațiunea ar putea...

Înalta Curte de Casație și Justiție, așteptată să dea un verdict în procesul dintre Dominic Frtiz și Agenția Națională de Integritate

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) este aşteptată să ia o decizie, joi, în dosarul în care Dominic Fritz a contestat raportul Agenției Naționale de Integritate (ANI). Potrivit raportului inspectorilor ANI, liderul USR şi primarul Timişoarei a fost declarat în conflict de interese. Inspectorii ANI arătau că Fritz a aprobat un referat de modificare a unui PUZ, pe care l-a înaintat Consiliului Local spre aprobare, iar documentaţia tehnică...

Avertismentul lui Mark Rutte: Dacă izbucneşte un război, SUA vor face tot posibilul pentru NATO, dar nu tot ce au promis

 Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că nu poate spune că Statele Unite vor pune la dispoziţia NATO resursele militare pe care le-au promis, după ce Washingtonul a anunţat că îşi va ajusta contribuţia la planificarea forţelor, dar a dat asigurări că SUA vor face „tot ce le stă în putinţă” pentru Alianţă.The post Avertismentul lui Mark Rutte: Dacă izbucneşte un război, SUA vor face tot...

Irineu Darău anunță deblocarea situației contabile de la ROMARM: Să fie un pilon de bază în Programul SAFE

„La preluarea mandatului de ministru, la finalul lunii decembrie, am găsit o situație inacceptabilă la C.N. ROMARM S.A.: situațiile financiare pe anul 2024 erau complet blocate și neaprobate, din cauza unor rezerve serioase semnalate în raportul auditorului. (…) După luni de muncă intensă alături de secretarii de stat și echipele din minister, am reușit să deblocăm această situație”, a anunțat miercuri Irineu Darău. El susține că Romarm și-a refăcut situațiile...

Irineu Darău anunță deblocarea situației contabile de la ROMARM: Să fie un pilon de bază în Programul SAFE

„La preluarea mandatului de ministru, la finalul lunii decembrie, am găsit o situație inacceptabilă la C.N. ROMARM S.A.: situațiile financiare pe anul 2024 erau complet blocate și neaprobate, din cauza unor rezerve serioase semnalate în raportul auditorului. (…) După luni de muncă intensă alături de secretarii de stat și echipele din minister, am reușit să deblocăm această situație”, a anunțat miercuri Irineu Darău. El susține că Romarm și-a refăcut situațiile...

Explozii puternice la Kiev și Poltava după un atac cu rachete balistice lansat de Rusia

Capitala Ucrainei și orașul Poltava au fost zguduite de explozii în noaptea de miercuri spre joi, după ce autoritățile ucrainene au avertizat asupra unui nou atac rusesc cu rachete balistice și drone de atac.The post Explozii puternice la Kiev și Poltava după un atac cu rachete balistice lansat de Rusia first appeared on Nexta.ro.