Nazare: Guvernul a adoptat un program de finanțare de 5,3 miliarde de lei pentru relansarea producției locale

Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare spune că instrumentul de finanțare este destinat susținerii și dezvoltăii unor noi capacități de producție în România.

Acesta asigură o susținere financiară importantă pentru investiții de minimum 50 milioane de lei, sprijin pentru fabrici, linii de producție, echipamente tehnologice și active necorporale noi, grant direct sau credit fiscal, în funcție de nevoile companiei și finanțare orientată către sectoare unde România importă mult, dar poate produce local. De asemenea, Nazare spune că proiectele vor fi evaluate după impactul economic: producție internă, lanțuri valorice locale, automatizare și locuri de muncă.

„România are nevoie să producă mai mult aici, în țară. Avem nevoie de investiții care creează valoare adăugată, locuri de muncă și capacitate industrială. Avem nevoie de capital pus la lucru în economia reală”, spune ministrul Finanțelor.

„România trebuie să treacă mai hotărât de la consum la producție”

Acesta arată că acordurile de finanțare vor putea fi emise în perioada 2026–2032, iar plățile vor fi făcute între 2027 și 2036. În fiecare an vor exista sesiuni de depunere, deschise timp de 30 de zile lucrătoare și anunțate cu cel puțin 30 de zile înainte.

Instrumentul de finanțare se adresează companiilor care vor să dezvolte producție în România și pentru sectoarele în care poate fi redusă dependența de importuri pe termen lung.

„Consolidarea fiscală trebuie dublată de investiții solide. Nu putem avea o economie mai competitivă fără capacități moderne de producție, fără tehnologie și fără companii care cresc în țară. România trebuie să treacă mai hotărât de la consum la producție. De la vulnerabilitate la competitivitate. De la dependență de importuri la capacitate industrială construită aici, acasă”, adaugă Alexandru Nazare.

The post Nazare: Guvernul a adoptat un program de finanțare de 5,3 miliarde de lei pentru relansarea producției locale first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Grupul de Planificare Nucleară al NATO a decis modernizarea capacităților de descurajare

Grupul de Planificare Nucleară (NPG), organismul de vârf al...

ULTIMA ORĂ

Marea Britanie va furniza Ucrainei 150.000 de drone în cadrul unui pachet de ajutor militar de 996.000.000 de dolari. De unde vin banii

Marea Britanie va furniza Ucrainei 150.000 de drone până la sfârșitul anului 2026, în cadrul unui pachet de finanțare în valoare de 752 de milioane...

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Important

Marea Britanie va furniza Ucrainei 150.000 de drone în cadrul unui pachet de ajutor militar de 996.000.000 de dolari. De unde vin banii

Marea Britanie va furniza Ucrainei 150.000 de drone până la sfârșitul anului 2026, în cadrul unui pachet de finanțare în valoare de 752 de milioane de lire sterline (aproximativ 996 de milioane de dolari), a anunțat joi ministrul britanic al Apărării, Dan Jarvis, la reuniunea Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei, desfășurată la Bruxelles. Pachetul, …The post Marea Britanie va furniza Ucrainei 150.000 de drone în cadrul unui pachet...

Adrian Veştea: Îmi asum continuarea dialogului şi a negocierilor cu partidele politice până la finalizarea programului de guvernare şi a echipei guvernamentale / Fiecare...

Premierul desemnat Adrian Veştea anunţă că îşi asumă continuarea dialogului şi a negocierilor cu partidele politice până la finalizarea programului de guvernare şi a echipei guvernamentale, fără improvizaţii, excese şi fără decizii dictate de emoţie sau de grabă. El mai spune că discutăm despre viitorul Guvern al României şi despre direcţia în care va merge ţara în anii următori şi, de aceea, fiecare decizie trebuie analizată cu responsabilitate şi...

5 ani de chirurgie robotică la Spitalul Monza: Peste 1.700 de operații complexe la coloană și medici din 12 țări europene școliți în România

Timp de 5 ani la Spitalul MONZA, parte a rețelei MONZA ARES, s-a derulat un program de chirurgie robotică spinală cu ajutorul platformei robotice Mazor X Stealth Edition în cadrul căruia au fost operați mii de pacienți copii și adulți cu probleme la coloana vertebrală, unii dintre aceștia cazuri complexe. Reprezentanții spitalului și ai firmei …The post 5 ani de chirurgie robotică la Spitalul Monza: Peste 1.700 de operații...

ÎN SCURT TIMP: Nicușor Dan, prima apariție după nominalizarea lui Veștea. Anunțul președintelui, făcut de la Bruxelles

În plină criză politică în țară, președintele Nicușor Dan participă joi la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, unde se reunesc mai mulți lideri UE. Este prima deplasare externă pe care șeful statului o face după nominalizarea liberalului Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru. La sosirea lui la summit, șeful statului va face declarații de …The post ÎN SCURT TIMP: Nicușor Dan, prima apariție după nominalizarea lui Veștea. Anunțul...

În Moldova va fi creat un sistem care va monitoriza situația comunităților etnice

Un sistem național de colectare și analiză a datelor privind relațiile interetnice va fi funcțional până în 2028. Agenția Relații Interetnice susține că acesta va permite monitorizarea situației comunităților etnice și elaborarea unor mecanisme de intervenție în situații de criză la nivel local. Inițiativa face parte din Programului „Dialog” pentru anii 2026-2028, lansat joi de Agenția Relații Interetnice, transmite IPN. Directorul Agenției Relații Interetnice, Veaceslav Reabcinschii, a menționat că programul...

Manageri, medici și asistenți, suspectați că au decontat consultații fictive. Banii erau împărțiți ca „bonus de performanță”

17 persoane sunt cercetate într-un dosar al procurorilor DIICOT, pentru fals și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. The post Manageri, medici și asistenți, suspectați că au decontat consultații fictive. Banii erau împărțiți ca „bonus de performanță” first appeared on Nexta.ro.

Manageri, medici și asistenți, suspectați că au decontat consultații fictive. Banii erau împărțiți ca „bonus de performanță”

17 persoane sunt cercetate într-un dosar al procurorilor DIICOT, pentru fals și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. The post Manageri, medici și asistenți, suspectați că au decontat consultații fictive. Banii erau împărțiți ca „bonus de performanță” first appeared on Nexta.ro.