O femeie din Argeș a găsit un șarpe în bucătărie. Ce trebuie făcut într-o astfel de situație?

„La data de 17 iunie a.c., în jurul orei 15.30, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au intervenit în comuna Stoenești, în urma unui apel prin care era semnalată prezența unui șarpe într-o bucătărie de vară a unei locuințe”, informează, joi, Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Olt.

Jandarmii s-au dus acasă la femeie, au prins reptila. Șarpele, care lung de 1,5 metri a fost capturat. Reptila a fost eliberată pe un câmp, din apropierea râului Olt, departe de zonele și locuințele frecventate de oameni.

Ce trebuie să facă cetățenii care observă un șarpe în gospodărie?

În cazul observă un șarpe în gospodărie sau în afara locuinței sau într-un spațiu frecventat de oameni, jandarmii le recomandă cetățenilor: să păstreze distanța, să evite apropierea de reptilă și să nu încerce capturarea, ducerea într-o altă zonă, rănirea și nici uciderea acestuia.

Este bine ca, în cazul în care cetățenii întâlnesc un șarpe să urmărească de la o distanță sigură locul în care se află reptila, pentru a nu o pierde din vedere, pentru a putea indica zona exactă în care se află când sosesc echipajele de intervenție.

În astfel de cazuri, cetățenii pot să solicite sprijinul autorităților competente prin apel la 112.

Cetățenii nu trebuie să blocheze căile de retragere ale șarpelui, dar și să evite orice acțiune de a-l provoca.

Copii trebuie supravegheați și duși din zona în care se află reptila. Chiar și animalele de companie trebuie ținute la distanță.

Totodată, Jandarmii Olt le recomandă cetățenilor care se duc în zone cu vegetație înaltă să poarte încălțăminte adecvată și pantaloni lungi. Oamenii trebuie să evite să bage mâinile în grămezi cu lemne, pietre, materiale depozitate sau orice alte locuri în care șerpii s-ar putea adăposti.

În situația rară unei mușcături, oamenii trebuie să apeleze imediat 112 și să evite aplicarea de garouri, incizii sau alte metode improvizate de prim ajutor.

„Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt rămâne permanent la dispoziția cetățenilor pentru gestionarea situațiilor care pot afecta siguranța comunității, intervenind prompt pentru protejarea persoanelor și gestionarea în condiții de siguranță a animalelor sălbatice ajunse în zone locuite”, transmite IJJ Olt.

Nu este prima dată când cetățenii au anunțat autoritățile pentru prezența animalelor în locuință. Vara trecută, o familie din Constanța s-a pomenit cu un liliac în apartament. Animalul a fost scos de jandarmi din locuință.

The post O femeie din Argeș a găsit un șarpe în bucătărie. Ce trebuie făcut într-o astfel de situație? first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

FOTO Ciucu, la DNA

Liberalul Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, a fost citat la...

FOTO Ciucu, la DNA

Liberalul Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, a fost citat la...

ULTIMA ORĂ

(live) Deputații au reluat ședința Parlamentului, după o pauză de aproape 2 ore. Grosu: Rugăm fără surprize pe viitor

Deputații se întrunesc astăzi, 18 iunie, în ședință plenară, având pe ordinea de zi mai multe proiecte de lege și hotărâri. Printre subiectele care...

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Important

(live) Deputații au reluat ședința Parlamentului, după o pauză de aproape 2 ore. Grosu: Rugăm fără surprize pe viitor

Deputații se întrunesc astăzi, 18 iunie, în ședință plenară, având pe ordinea de zi mai multe proiecte de lege și hotărâri. Printre subiectele care urmează să fie examinate se numără proiectul privind salariile minime adecvate, precum și desemnarea unui vicepreședinte al Autorității Naționale de Soluționare a Contestațiilor (ANSC).

(video) La un an până la alegerile locale, Vornicu se vede deja primar de Chișinău: Le explică localnicilor din Stăuceni cum se vor descurca...

Primarul de Stăuceni, Alexandru Vornicu, se vede deja în fruntea Primăriei Chișinău, deși alegerile locale sunt preconizate pentru anul 2027, dar nu a fost stabilită încă data desfășurării scrutinului. „Înțeleg și tratez cu mult respect îngrijorarea voastră privind continuitatea lucrurilor începute în localitatea noastră. Este firesc să vă întrebați ce urmează și cine va duce mai departe proiectele pentru care am muncit împreună în ultimii ani”, le-a spus,...

„O înfrângere glorioasă!” Ziarele iraniene proclamă victoria după semnarea protocolului cu SUA

Titlurile ziarelor iraniene de joi au adoptat un ton victorios în urma semnării protocolului de înţelegere dintre SUA şi Iran pentru încetarea războiului, unele dintre ele afirmând că planurile militare ale preşedintelui american Donald Trump au eşuat, relatează CNN.The post „O înfrângere glorioasă!” Ziarele iraniene proclamă victoria după semnarea protocolului cu SUA first appeared on Nexta.ro.

Menajeră din Cluj, acuzată că a furat 40.000 de lei din casa în care lucra de aproape un deceniu. Cum a fost prinsă

O femeie în vârstă de 41 de ani a fost reținută de polițiștii din Gherla, județul Cluj, fiind suspectată că a furat aproximativ 40.000 de lei din locuința în care lucra ca menajeră de aproape nouă ani.The post Menajeră din Cluj, acuzată că a furat 40.000 de lei din casa în care lucra de aproape un deceniu. Cum a fost prinsă first appeared on Nexta.ro.

Parlamentul European condamnă incursiunile cu drone ale Rusiei în spațiul UE. Rezoluția solicită și accelerarea sprijinului pentru Ucraina

Parlamentul European a adoptat joi, 18 iunie, o rezoluție prin care condamnă ferm incursiunile cu drone și încălcările spațiului aerian al Uniunii Europene de către Rusia.The post Parlamentul European condamnă incursiunile cu drone ale Rusiei în spațiul UE. Rezoluția solicită și accelerarea sprijinului pentru Ucraina first appeared on Nexta.ro.

FOTO Ciucu, la DNA

Liberalul Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, a fost citat la DNA.The post FOTO Ciucu, la DNA first appeared on Nexta.ro.

FOTO Ciucu, la DNA

Liberalul Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, a fost citat la DNA.The post FOTO Ciucu, la DNA first appeared on Nexta.ro.