Se schimbă foaia în Europa: Germania negociază cu Ucraina producția rachetei Flamingo, după ce planul american a fost abandonat

Germania analizează producerea pe teritoriul său a rachetei de croazieră ucrainene FP-5 „Flamingo”, într-o mișcare care reflectă schimbarea de strategie a Europei în materie de apărare și reducerea dependenței de armamentul american.

Potrivit Financial Times, producătorul german de armament Diehl Defence poartă negocieri cu compania ucraineană Fire Point pentru fabricarea în Germania a rachetei cu rază lungă de acțiune FP-5 Flamingo.

Alternativele căutate de Berlin

Discuțiile au loc într-un moment în care Berlinul caută alternative după ce planul privind desfășurarea rachetelor americane Tomahawk pe teritoriul german a fost anulat de administrația președintelui Donald Trump.

Directorul general al Diehl Defence, Helmut Rauch, a declarat pentru publicația britanică că este optimist în privința colaborării cu Fire Point și că primele negocieri detaliate vor avea loc în următoarele săptămâni.

„Cred că este un scenariu foarte realist. Dacă dezvoltăm un produs nou, are sens ca acesta să fie produs și în Germania sau în alte țări”, a afirmat Rauch, citat de Financial Times.

Ucraina începe să fie privită ca un provider de tehnică de război

Interesul german pentru racheta ucraineană apare pe fondul unei schimbări mai ample în politica europeană de apărare.

Potrivit FT, statele europene caută să-și dezvolte propriile capacități de lovire la mare distanță, după ce Washingtonul a renunțat la planul de a desfășura în Germania rachete Tomahawk, considerate un element-cheie al strategiei de descurajare în fața Rusiei.

În acest context, tehnologia dezvoltată în Ucraina începe să fie privită nu doar ca o soluție pentru războiul împotriva Rusiei, ci și ca o resursă pentru reînarmarea Europei.

Racheta FP-5 Flamingo, testată în condiții reale de luptă, are o rază de acțiune de aproximativ 3.000 de kilometri și este produsă în prezent într-un ritm de circa 200 de unități pe lună, potrivit companiei Fire Point.

Dacă s-ar concretiza, proiectul ar fi una dintre cele mai importante colaborări industriale din idnustria de apărare germană

Financial Times notează că Diehl Defence intenționează să contribuie la proiect inclusiv prin furnizarea unor sisteme de ghidaj și senzori mai performanți, ceea ce ar putea transforma Flamingo într-o platformă adaptată atât nevoilor Ucrainei, cât și celor ale armatelor europene.

Dacă negocierile se vor concretiza, proiectul ar marca una dintre cele mai importante colaborări industriale dintre industria germană de apărare și producătorii ucraineni de armament și ar ilustra tendința Europei de a investi tot mai mult în tehnologii dezvoltate pe continent, pe fondul incertitudinilor privind angajamentul viitor al Statelor Unite în domeniul securității europene.

The post Se schimbă foaia în Europa: Germania negociază cu Ucraina producția rachetei Flamingo, după ce planul american a fost abandonat first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Dacia mută producția modelului Spring din China în Slovenia. Noul model electric va fi prezentat în acest an

Dacia a confirmat oficial că viitoarea generație Spring va...

Șeful DNA, întâlnire cu delegația ministerului Justiției din Germania. Ce a discutat

Procurorul-șef ​al ​Direcției ​Naționale ​Anticorupție, ​domnul ​Ioan-Viorel ​Cerbu, ​a...

ULTIMA ORĂ

Baschet masculin: Liga Adriatică se extinde la 20 de echipe în sezonul 2026-2027; U BT Cluj se va afla la start

Liga Adriatică se va extinde de la 18 la 20 de echipe, în urma unei decizii a Adunării Generale, prin care au fost primite în...

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Important

Baschet masculin: Liga Adriatică se extinde la 20 de echipe în sezonul 2026-2027; U BT Cluj se va afla la start

Liga Adriatică se va extinde de la 18 la 20 de echipe, în urma unei decizii a Adunării Generale, prin care au fost primite în competiţie Cibona Zagreb şi Slovan Bratislava. Campioana României, U BT Cluj, se va afla la start, după ce anul trecut a primit licenţă pe trei ani.The post Baschet masculin: Liga Adriatică se extinde la 20 de echipe în sezonul 2026-2027; U BT Cluj se...

Un bloc de beton amplasat intenționat pe șine a fost lovit de tren, existând risc de deraiere. Dezastru evitat la limită în Constanța

Un element din beton utilizat în infrastructura feroviară a fost așezat de persoane necunoscute pe calea ferată, în Gara Constanța, fiind lovit joi de un tren care circula dinspre Mangalia, au informat reprezentanții CFR Infrastructură Constanța.The post Un bloc de beton amplasat intenționat pe șine a fost lovit de tren, existând risc de deraiere. Dezastru evitat la limită în Constanța first appeared on Nexta.ro.

Dacia mută producția modelului Spring din China în Slovenia. Noul model electric va fi prezentat în acest an

Dacia a confirmat oficial că viitoarea generație Spring va fi produsă în Europa, la uzina Renault din Slovenia, marcând una dintre cele mai importante schimbări din istoria celui mai accesibil model electric al mărcii.The post Dacia mută producția modelului Spring din China în Slovenia. Noul model electric va fi prezentat în acest an first appeared on Nexta.ro.

Momentul în care „capacul” unui rezervor gigantic de la rafinăria din Moscova a sărit zeci de metri în aer în urma atacului Ucrainei

Atacul ucrainean cu drone asupra rafinăriei Kapotnia din Moscova a produs imagini spectaculoase, surprinse de camere aflate în apropierea instalației. Un videoclip care circulă pe rețelele sociale arată momentul în care acoperișul unui rezervor de mari dimensiuni este aruncat la zeci de metri înălțime de forța exploziei.The post Momentul în care „capacul” unui rezervor gigantic de la rafinăria din Moscova a sărit zeci de metri în aer în urma...

Momentul în care „capacul” unui rezervor gigantic de la rafinăria din Moscova a sărit zeci de metri în aer în urma atacului Ucrainei

Atacul ucrainean cu drone asupra rafinăriei Kapotnia din Moscova a produs imagini spectaculoase, surprinse de camere aflate în apropierea instalației. Un videoclip care circulă pe rețelele sociale arată momentul în care acoperișul unui rezervor de mari dimensiuni este aruncat la zeci de metri înălțime de forța exploziei.The post Momentul în care „capacul” unui rezervor gigantic de la rafinăria din Moscova a sărit zeci de metri în aer în urma...

Restricții pe strada Alexei Mateevici din Chișinău: sistare pe o bandă din 18 iunie, urmată de închiderea ambelor sensuri

Începând cu seara zilei de 18 iunie va fi sistată circulația pe o bandă de deplasare de pe strada Alexei Mateevici din Chișinău, pe tronsonul cuprins între străzile Pușkin și Bodoni. Pe 19 iunie, începând cu ora 16:00, va fi suspendată circulația rutieră pe ambele sensuri. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Primăriei Chișinău, care The post Restricții pe strada Alexei Mateevici din Chișinău: sistare pe o bandă din...

Grosu, mesaj pentru militari, după ce un soldat a fost rănit la Bălți: Atenție către toți – armele nu-s jucării

„Armele nu-s jucării”, le spune Igor Grosu militarilor moldoveni. Mesajul a fost transmis după un nou incident produs în Armata Națională. Este vorba despre cazul soldatului de la Bălți, rănit cu arma din dosare. Marți, în jurul orei 16:40, în timpul instruirilor, militarul a fost împușcat accidental în abdomen de un coleg care manevra un pistol de tip Glock 19. Victima a suportat o intervenții chirurgicală. „Ieri am avut o discuție...