Surse: Contestatarii lui Bolojan au cerut suspendarea în instanță a deciziilor PNL privind votul asupra Guvernului Veștea

Contestatarii au depus la Tribunalul București o ordonanță președințială prin care solicită instanței, de urgență, să suspende executarea și efectele acestor decizii ale BPN, au declarat pentru MEDIAFAX surse politice.

Cererea invocă mai multe motive de nelegalitate.

Primul argument vizează încălcarea interdicției mandatului imperativ. „Constituția (art. 69) spune că un parlamentar votează după propria conștiință, nu la ordinul cuiva din afară — nici al partidului. Decizia BPN face exact ce este interzis: îi spune parlamentarului cum anume să voteze și îi atașează o pedeapsă (pierderea calității de membru) dacă nu se supune. Ordin + sancțiune = mandat imperativ, declarat nul de Constituție”, susțin autorii demersului.

Un al doilea motiv invocat este lipsa de competență a Biroului Politic Național pentru adoptarea unor astfel de măsuri. „Potrivit statutului PNL, excluderea unor membri aleși (cum sunt parlamentarii) nu o poate hotărî singur Biroul Politic Național. Ea trebuie propusă de Biroul Executiv și decisă de Consiliul Național. Decizia a fost deci adoptată de un organ care nu avea acest drept”, se precizează în motivarea demersului.

Contestatarii susțin, de asemenea, că sancțiunea prevăzută de decizie este una automată și încalcă procedurile interne ale partidului.

„Decizia spune că simpla nerespectare «atrage» automat pierderea calității de membru, sărind peste toate aceste garanții”, se arată în motivarea acțiunii, care invocă lipsa dreptului la apărare, a audierii și a posibilității de contestare.

Contestatarii susțin că deciziile BPN al PNL ar obliga parlamentarii să încalce legea

O altă critică vizează faptul că deciziile BPN luate în data de 15 iunie ar obliga parlamentarii să încalce legea și regulamentele parlamentare. Potrivit surselor MEDIAFAX, autorii demersului susțin că instrucțiunea de a nu participa la vot contravine obligației legale de prezență la lucrările Parlamentului. Totodată, aceștia arată că, în cazul votului secret cu bile pentru învestirea Guvernului, există doar opțiunile „pentru” și „contra”, iar varianta „prezent, nu votez” nu este prevăzută de lege. În plus, impunerea unei asemenea conduite ar afecta caracterul secret al votului.

Autorii demersului contestă și prevederea potrivit căreia membrii PNL care acceptă funcția de premier sau de ministru fără acordul partidului își pierd calitatea de membru. Potrivit surselor MEDIAFAX, această dispoziție este atacată pe aceleași temeiuri, respectiv depășirea competenței organului care a adoptat-o și exercitarea unei constrângeri nelegale asupra membrilor partidului.

Ce s-a decis în urma ședinței BPN al PNL

În urma ședinței Biroului Politic Național al PNL, s-a decis că formațiunea nu va susține învestirea Guvernului Adrian Veștea.

În plus, PNL i-a solicitat lui Veștea să își depună mandatul până marți la ora 10:00. În replică, Adrian Veștea a anunțat că nu își va depune mandatul și că va continua negoicerile pentru formarea noului Executiv.

The post Surse: Contestatarii lui Bolojan au cerut suspendarea în instanță a deciziilor PNL privind votul asupra Guvernului Veștea first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Încă doi magistrați au picat evaluarea externă

Comisia de Evaluare a Judecătorilor a finalizat reevaluarea judecătorului Ion Bulhac de la Curtea de Apel Centru, precum și evaluarea candidatului la funcția de judecător...

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Important

Încă doi magistrați au picat evaluarea externă

Comisia de Evaluare a Judecătorilor a finalizat reevaluarea judecătorului Ion Bulhac de la Curtea de Apel Centru, precum și evaluarea candidatului la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ), Ion Bîtcă. În ambele cazuri, comisia a constatat nep...

Ciprian Ciucu a ieșit de la audierile la DNA: Nu am nimic de ascuns. Primarul General al Capitalei este acuzat de luare de mită

Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei și prim‑vicepreședintele PNL, a ieșit după ce a fost audiat ore întregi la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), într-o anchetă care vizează presupuse fapte de corupție și nereguli privind finanțarea campaniei electorale din 2025.The post Ciprian Ciucu a ieșit de la audierile la DNA: Nu am nimic de ascuns. Primarul General al Capitalei este acuzat de luare de mită first appeared on Nexta.ro.

Proiectele prioritare în domeniul energetic, discutate de Prim-ministrul Alexandru Munteanu și reprezentanții Grupului Băncii Mondiale

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții Grupului Băncii Mondiale, în cadrul căreia au fost discutate proiectele prioritare de consolidare a securității energetice a Republicii Moldova. Acestea vizează interconectarea infr...

Republica Moldova aderă la două convenții internaționale în domeniul maritim

Republica Moldova aderă la două convenții internaționale în domeniul maritim, menite să contribuie la protecția mediului și la consolidarea siguranței navigației. Parlamentul a adoptat astăzi, în prima și a doua lectură, proiectele de lege privind aderarea...