Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dorian Istratii, afirmă că desemnarea lui Alexandru Vornicu drept viitor candidat al formațiunii la funcția de primar general al municipiului Chișinău este, în această etapă, o decizie politică, care va trebui validată de structurile partidului.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/0618.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
„Este o decizie politică, nu este o decizie juridică. Ea va fi aplicată atunci când se va deschide campania electorală din 2027. Noi ne-am apreciat că acesta este candidatul nostru pentru alegerile locale”, a declarat Istratii joi, 18 iunie.
Potrivit deputatului, după susținerea exprimată de Biroul Permanent al Organizației Municipale PAS Chișinău, urmează Convenția Municipală, programată pentru sfârșitul lunii iulie. La aceasta vor participa cei 1.080 de membri ai organizației, care vor decide prin vot cine va conduce filiala municipală și, implicit, cine va fi candidatul partidului la Primăria Chișinău.
„Avem alegeri libere și corecte. Poate candida mai multă lume. Este firesc ca președintele Organizației Municipale să fie și candidatul la funcția de primar general”, a spus parlamentarul.
De asemenea, întrebat despre declarațiile lui Alexandru Vornicu privind pregătirea unui succesor la Primăria Stăuceni, Istratii a spus că acestea sunt explicabile.
„Cetățenii din Stăuceni, care i-au dat 77% din voturi, desigur că îl vor în continuare primar. Dar, dacă va ajunge primar general al municipiului Chișinău, lucrurile vor continua și în Stăuceni”, a afirmat deputatul.
Amintim că, în data de 15 iunie, PAS Chișinău a anunțat că îl propune pe Alexandru Vornicu pentru funcția de primar general al Capitalei la alegerile locale din 2027. Totodată, formațiunea și-a exprimat susținerea pentru ca acesta să preia conducerea Organizației Municipale Chișinău. Alexandru Vornicu are 37 de ani, este jurist și se află la al doilea mandat de primar al orașului Stăuceni. La alegerile locale din 2023, a fost reales din primul tur cu peste 77%.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul VIDEO Dorian Istratii: Desemnarea lui Alexandru Vornicu pentru Primăria Chișinău este o decizie politică apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA



