DRRM continuă să susțină excelența în educație. Zeci de olimpici și profesorii lor vor fi premiați

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) va premia, pentru al cincilea an consecutiv, elevii din Republica Moldova care au obținut cele mai bune rezultate la olimpiadele republicane de Limba și Literatura Română și Istoria românilor.

Ceremonia de premiere va avea loc pe 23 iunie, la Centrul Clasa Viitorului din cadrul Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, unde vor fi recompensați 80 de liceeni care s-au remarcat prin performanțele obținute în anul de studii 2025-2026.

Pe lângă elevi, vor fi apreciați și profesorii care i-au pregătit și i-au îndrumat în parcursul lor academic. Potrivit DRRM, inițiativa urmărește să încurajeze excelența la discipline care contribuie la cunoașterea și promovarea limbii române, a culturii și a istoriei comune.

Cei premiați vor primi diplome, medalii și diverse premii, inclusiv produse IT, precum ceasuri inteligente, baterii externe portabile, boxe și căști gaming, dar și seturi de stilou și agendă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul DRRM continuă să susțină excelența în educație. Zeci de olimpici și profesorii lor vor fi premiați apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Uniunea Europeană va acorda Republicii Moldova granturi suplimentare în...

34 de ani de la luptele de pe platoul Varnița-Tighina. Militari și veterani au adus un omagiu celor căzuți

Militari, angajați civili ai Armatei Naționale și veterani ai...

ULTIMA ORĂ

O juristă din Chișinău a pierdut peste jumătate de milion de lei într-o schemă de escrocherie

O juristă din Chișinău a pierdut 544 de mii de lei într-o schemă de escrocherie pusă în aplicare prin apeluri și mesaje false pe Viber,...

VIDEO | Renato Usatîi cere investigarea unei rețele internaționale care ar fi prejudiciat mii de cetățeni moldoveni

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că victime ale escrocheriilor telefonice și online există nu doar în Moldova, ci și în alte state...

Important

O juristă din Chișinău a pierdut peste jumătate de milion de lei într-o schemă de escrocherie

O juristă din Chișinău a pierdut 544 de mii de lei într-o schemă de escrocherie pusă în aplicare prin apeluri și mesaje false pe Viber, WhatsApp și Telegram. Escrocii au încercat să obțină de la femeie și o a doua tranșă, de 450 de mii de lei, însă aceasta a realizat că a fost înșelată și a sesizat Poliția, transmite IPN. Inițial, femeia a fost apelată de o persoană care...

La Otaci a fost inaugurat un nou sediu al Poliției de Frontieră, cu sprijinul UE

La Otaci a fost inaugurat un nou sediu al Sectorului Poliției de Frontieră, construit cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Potrivit autorităților, investiția va îmbunătăți semnificativ condițiile de muncă pentru peste 140 de angajați. Totodată, noua infrastructură va contribui la sporirea eficienței în gestionarea frontierei de stat, transmite IPN. Infrastructura este destinată activităților operative și a fost amenajată conform cerințelor actuale, pentru a asigura un mediu de lucru mai sigur...

Nathalie Loiseau: Moldova a devenit un exemplu de reziliență democratică

Republica Moldova, considerată anterior o verigă slabă în fața ingerințelor externe, a demonstrat că își poate proteja procesele democratice și a devenit un exemplu de reziliență pentru alte state europene. Declarația a fost făcută de eurodeputata franceză Nathalie Loiseau, președinta Comitetului special al Parlamentului European pentru Scutul European al Democrației, în cadrul Forumului „Viitorul comun: Moldova și Agenda Globală a Democrației”, transmite IPN. Potrivit eurodeputatei, Republica Moldova a trecut, în...

Trenul Kiev–Chișinău va circula zilnic din 28 iunie, cu orar nou și vagon pentru copii

Trenul internațional „Basarabia”, pe ruta Kiev–Chișinău, va circula zilnic începând cu 28 iunie. Decizia a fost anunțată de vicepremierul ucrainean pentru reconstrucție, Oleksei Kuleba, care a menționat că garnitura va avea și un vagon cu spațiu de joacă pentru copii, transmite IPN. De asemenea, demnitarul ucrainean a menționat că orarul va fi modificat. Astfel, trenul va porni la ora 17:02 din Kiev și va ajunge la Chișinău a doua zi,...

Șapte zile pe scurt – Newsletter IPN

Retrospectiva săptămânii 15-21 iunie. Cele mai importante știri din fluxul IPN Moldova deschide primul cluster de negocieri Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile cu Republica Moldova pe Clusterul 1 „Valori fundamentale”, în cadrul celei de-a II-a conferințe interguvernamentale Moldova-UE de la Luxemburg. Președinta Maia Sandu a declarat că integrarea europeană nu mai este un obiectiv îndepărtat, ci un proces deja în derulare. Comisara europeană Marta Kos a subliniat că deschiderea primului...

Olesea Stamate câștigă procesul împotriva PAS: instanța a anulat decizia de excludere din partid

Fosta deputată PAS Olesea Stamate a câștigat în prima instanță procesul intentat împotriva formațiunii după excluderea sa din partid. Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a anulat decizia Biroului Permanent Național al PAS din 4 aprilie 2025. Instanța a dispus restabilirea acesteia în calitatea de membru de partid și revenirea la situația juridică anterioară, transmite IPN. Prin aceeași hotărâre, PAS este obligat să actualizeze evidențele și registrele interne, astfel încât să fie...

UE introduce inteligența artificială în analiza legislației țărilor candidate

Comisia Europeană folosește instrumente de inteligență artificială pentru a face față volumului tot mai mare de muncă din procesul de extindere a Uniunii Europene, în care sunt implicate inclusiv Republica Moldova și alte state candidate. Potrivit funcționarilor europeni, tehnologia este utilizată pentru a analiza legislația țărilor candidate și pentru a verifica alinierea acesteia la normele europene, transmite IPN, care citează Politico. Instrumentele de inteligență artificială sunt folosite în special pentru...