Orice discuție despre rezultatele și urmările alegerilor parlamentare din 2024 trebuie să înceapă de la următoarea realitate: nimeni nu a câștigat alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Nimeni.
Pentru a câștiga alegerile, un partid sau o alianță electorală ar fi avut nevoie de 50% + 1 vot din totalul voturilor valabil exprimate. Sau de ceva mai puțin, dar astfel încât, după redistribuire să poată forma o majoritate parlamentară.
L-am auzit pe Paul Stănescu, luni seară, spunând că PSD a câștigat alegerile. Când obții sub un sfert din voturi (21,96% la Camera Deputaților și 22,3% la Senat) și ajungi la 26,23% din mandate doar în urma redistribuirii, nu poți pretinde că ai câștigat ceva. Da, ești un loser cu mai multe voturi, chiar cu cele mai multe voturi, dar tot un loser.
Între partidele care au intrat în Parlamentul României în 2024 nu există, în mod real, prea multe afinități ideologice. Pe primul loc s-a clasat un partid de stângă tradițională, PSD. Pe locul al doilea s-au clasat naționaliștii din AUR. Pe locul al treilea, conservatorii de dreapta care își spun liberali. Pe locul patru au poposit nedefiniții care oscilează între extrema stângă progresistă și capitalismul etatist.
Pe locurile 5 și 6 s-au clasat niște ciudățenii pe care le numim partide doar pentru că așa s-au înregistrat la tribunal. Altfel, SOS și POT nu sunt decât niște anomalii, sau, mai degrabă, niște abominații.
În fine, pe locul 7, ultimul care a permis calificarea în parlament, s-a clasat eternul UDMR. Poate cel mai serios și consecvent partid al României ultimelor două decenii. Din păcate, este o formațiune politică înființată și care funcționează pe criterii etnice, liberalismul fiind de-abia a doua componentă, secundară, a identității lor.
În mod normal, între aceste partide cu ideologii atât de diferite nu se poate forma o alianță coerentă din niciun punct de vedere. Poate, in extremis, PNL ar fi putut face o coaliție de guvernare cu UDMR, mai ales că fac parte din aceeași familie politică europeană, PPE. Dar cam atât. Orice altă alianță ar fi fost (și s-a dovedit a fi) o struțo-cămilă nefuncțională.
Un mare guvern de uniune națională nu și-ar fi justificat existența decât dacă în față aveam un obiectiv cu adevărat de interes național. Ori, să fie Ilie Bolojan mare șmecher la oraș nu pare un obiectiv de interes național.
Este mai mult rodul unui orgoliu exacerbat care, în cele din urmă, nu duce la nimic bun. Ca să fie și mai clar: pentru un obiectiv cu adevărat măreț, pentru un proiect de țară care să inspire, oamenii ar fi dispuși la sacrificii, uneori chiar și la sacrificiul suprem.
Să fim serioși, așadar: cine s-ar sacrifica doar pentru ca Ilie Bolojan să-și vadă împlinite visele de mărire? Cine și-ar lăsa copilul să plece pe front pentru ca Ilie Bolojan să ajungă președinte sau pentru a-și păstra funcția de premier, așa cum i-au lăsat să plece pentru Independența României, în 1877, acum aproape 150 de ani?
Când un nou ciclu democratic de 4 și 5 ani începe cu o lovitură de stat, așa cum s-a întâmplat cu ciclul parlamentar și cu cel prezidențial, marcate de lovitura de stat constituțională din 6 decembrie 2024, devine dificil să faci ajustări pe parcurs.
Cu atât mai mult cu cât încrederea populației în instituțiile statului se macină din ce în ce mai tare în fiecare zi în care nu se prezintă dovezile alegațiilor care au dus la anularea alegerilor prezidențiale.
Ne place sau nu, criza continuă a României de azi are drept sursă abuzul constituțional și juridic din 2024. Un stat care și-a renegat legea fundamentală pentru a salva pielea unor politruci nu-și poate regăsi echilibrul cu petice și improvizații. Toți cei 3 premieri desemnați de Nicușor Dan în scurta sa carieră prezidențială (Bolojan, Tomac și Veștea) nu aveau legitimitatea electorală de a ajunge în poziția de premier.
Nici Grindeanu, sau orice alt reprezentant al PSD, n-o va avea, în cazul în care se va ajunge la o asemenea propunere. Ce legitimitate poți pretinde că ai când nu obții decât maxim un sfert din aprobarea oamenilor care votează în această țară? Căci, oricum am da-o, 1/4 dintre români reprezintă o minoritate.
Nu vreți să faceți alegeri anticipate, așa cum ar fi normal? Normal că nu vreți, pentru că înseamnă o grămadă de privilegii pierdute și inclusiv o grămadă de bani – subvențiile pentru partide – care și-ar schimba destinatarii din sistemul de propagandă dacă s-ar schimba procentele partidelor parlamentare.
Dar dacă e greu cu anticipatele, măcar încă o lovitură de stat să mai organizați. Că la ultima n-a cârâit nimeni, ba chiar am primit aplauze furtunoase, la scenă deschisă de la elita UE.
Să-i spunem, de data asta, lovitură de stat anticipată, ca să o deosebim de loviturile de stat la termen, care trebuie să aibă loc din 4 în 4 ani (5 pentru prezidențiale și europarlamentare).
The post Patrick André de Hillerin: Ultima soluție, încă o lovitură de stat! first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO