Victima unui accident nu a primit ajutor și a murit, pentru că medicul ar fi crezut că s-a intoxicat cu alcool

Un doctor nu ar fi internat victima unui accident în secția de reanimare, deoarece ar fi considerat că simptomele pacientului sunt cauzate de intoxicația cu alcool. Este vorba despre un reanimatolog-anesteziolog de la Comrat,  acuzat de malpraxis.

Doctorul a ajuns pe banca acuzaților. Potrivit procurorilor, cetățeanul de 47 de ani a fost adus la instituția medicală pe 19 ianuarie, cu mai multe traumatisme severe. Deși avea leziuni grave, inclusiv fracturi, hemoragii interne și alte răni care îi puneau viața în pericol, medicul ar fi apreciat insuficient gravitatea stării lui.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform acuzației, doctorul nu a asigurat monitorizarea continuă și nu a inițiat la timp măsurile de diagnostic și tratament necesare. De asemenea, el nu ar fi completat corespunzător documentația medicală, fără a reflecta complet starea pacientului și măsurile întreprinse.

Expertizele medico-legale au arătat că pacientul suferea de traumatisme severe, iar  starea de ebrietate nu justifica diminuarea atenției medicale. Decesul persoanei survenit în dimineața zilei de 20 ianuarie 2025. Specialiștii afirmă că el putea fi salvat, dacă i se acorda ajutor medical la timp.

Articolul Victima unui accident nu a primit ajutor și a murit, pentru că medicul ar fi crezut că s-a intoxicat cu alcool apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Construcția stației de epurare din Soroca, din nou incertă după contestarea rezultatelor licitației

Licitația pentru proiectarea și construcția stației de epurare a...

EXCLUSIV! Cum a fost angajată Anastasia Taburceanu la Moldatsa

Anastasia Taburceanu a oferit explicații pentru BANI.MD despre modul...

Ministerul Sănătății emite aviz negativ pentru politica bugetar fiscală. Argumentele lui Emil Ceban

Ministerul Sănătății a emis aviz negativ la politica bugetar-fiscală....

ANSA a blocat la frontieră un lot de peste 21 de tone de cartofi neconformi care urma să intre în Moldova

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a depistat și...

ULTIMA ORĂ

România contribuie discret, dar optimist. Cota de piață a mașinilor electrice urcă accelerat în Europa. România a contribuit cu o creștere care arată că...

Pe o piață auto care a crescut cu aproape 4% în primele cinci luni ale anului, segmentul de autoturisme pur electrice a continuat să-și mențină...

Anastasia Taburceanu, remunerată cu 120.000 de lei lunar la MoldATSA — de patru ori mai mult decât președinta Sandu

Anastasia Taburceanu, purtătoarea de cuvânt a întreprinderii de stat MoldATSA și verișoară cu președinta Maia Sandu, a fost remunerată cu peste un milion de...

Important

România contribuie discret, dar optimist. Cota de piață a mașinilor electrice urcă accelerat în Europa. România a contribuit cu o creștere care arată că...

Pe o piață auto care a crescut cu aproape 4% în primele cinci luni ale anului, segmentul de autoturisme pur electrice a continuat să-și mențină un ritm accelerat, susținut de marile piețe care oferă subvenții la achiziție.The post România contribuie discret, dar optimist. Cota de piață a mașinilor electrice urcă accelerat în Europa. România a contribuit cu o creștere care arată că există în continuare apetit first appeared on...

Vârsta de pensionare ar putea ajunge la 70 de ani în Germania. Planul susținut de cancelarul Friedrich Merz

Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat că susține integral recomandările formulate de comisia guvernamentală pentru reforma sistemului de pensii, inclusiv creșterea treptată a vârstei de pensionare. Germania pregătește cea mai amplă reformă a sistemului de pensii din ultimele decenii Guvernul condus de Friedrich Merz analizează un pachet amplu de măsuri destinat să asigure sustenabilitatea sistemului public de pensii pe termen lung. Comisia de experți desemnată de executiv a prezentat 33 de...

Cum arată vacanța ideală în 2026: wellness, slow travel și AI în loc de ghid turistic

Turistul român s-a maturizat. Dacă acum câțiva ani criteriul principal era prețul, în 2026 ecuația este mult mai complexă — și mai interesantă.The post Cum arată vacanța ideală în 2026: wellness, slow travel și AI în loc de ghid turistic first appeared on Nexta.ro.

Vijelii în București, ploi torențiale și disconfort termic. Prognoza meteo ANM pentru Capitală

Vremea va fi călduroasă în București marți și miercuri, potrivit prognozei speciale emise de ANM. Deși marți dimineața a plouat slab, temperaturile vor urca din nou, iar disconfortul termic va fi ridicat.The post Vijelii în București, ploi torențiale și disconfort termic. Prognoza meteo ANM pentru Capitală first appeared on Nexta.ro.

Trei avioane americane de realimentare în aer vor ajunge și pe aeroportul din Constanța

Forțele Aeriene Americane (USAF) au început să aducă avioane de realimentare aeriană, de tip Boeing KC-135R Stratotanker, și la aeroportul „Mihail Kogălniceanu” din Constanța.The post Trei avioane americane de realimentare în aer vor ajunge și pe aeroportul din Constanța first appeared on Nexta.ro.

Ce să faci dacă ești mușcat de viperă. Măsuri de prim ajutor oferite de Salvamont România

Potrivit Salvamont România, manifestările clinice ale mușcăturii de viperă depind de mai mulți factori. Printre aceștia, se numără cantitatea de venin injectat, localizarea mușcăturii, starea de sănătate a victimei. Veninul poate să ducă la apariția unor efecte atât locale, cât și sistemice (ale întregului organism). Acestea pot fi urmate rareori de deces, decesele survenind în special la copii (din cauza unei doze mai mari de venin raportat la greutate) și la...

Construcția stației de epurare din Soroca, din nou incertă după contestarea rezultatelor licitației

Licitația pentru proiectarea și construcția stației de epurare a apelor uzate și infrastructurii de canalizare din municipiul Soroca a fost lansată de Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală la 1 septembrie 2025, iar ofertele au putut fi depuse până la 21 octombrie 2025. Aceasta a fost cea de a doua licitație pentru proiect, după ce rezultatele primei, care a avut loc în toamna anului 2024, au fost anulate,...