Camera Deputaților de la București a votat unirea României cu Republica Moldova. Ce urmează

Propunerea legislativă inițiată de grupul parlamentar S.O.S. România privind unirea României cu Republica Moldova a fost adoptată tacit, miercuri, de Camera Deputaților, transmite Agerpres.ro.

Proiectul a fost menționat, în ședința de plen a Camerei Deputaților, de către președintele de ședință, Natalia Intotero: ”Propunere legislativă privind unirea României cu Republica Moldova, Pl-x 305 din 2026, termenul pentru dezbatere și vot final fiind depășit, propunerea legislativă se consideră adoptată”.

Potrivit proiectului, ”Parlamentul României reiterează atașamentul față de prevederile Actului final al Conferinței C.S.C.E. de la Helsinki, care admite posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. Parlamentul României decide unirea României cu Republica Moldova”.

De asemenea, ”Parlamentul României abilitează guvernul țării să înceapă de urgență, imediat, negocieri cu autoritățile de la Chișinău pentru definitivarea unirii cu Republica Moldova”.

”După adoptarea prezentei legi și publicarea în Monitorul Oficial vor fi notificate autoritățile internaționale competente, Guvernul Republicii Moldova, U.S.A., N.A.T.O., O.N.U, U.E., pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor legii”, mai prevede proiectul.

”Inițiativa subsemnaților deschide cu adevărat calea negocierii pentru aducerea la trupul patriei mamă a unor teritorii smulse samavolnic de bolșevici din trupul țării, cu concursul marilor puteri. Niciodată nu am fost la masa tratativelor, ci mereu am suportat deciziile altora. În contextul actual, când deja se preconizează negocieri pentru refacerea unor mari teritorii din interese economice și politice, România trebuie să își joace cartea inteligent, cu mult curaj și aplomb, alături de marile puteri. (…) Această inițiativă este una susținută inclusiv de Congresul Statelor Unite ale Americii, care la data de 28 iunie 1991, a adoptat Rezoluția Senatului 148. (…) Mai mult, în acest moment forțele majoritare politice din România și majoritatea din Republica Moldova își doresc o astfel de unire. Ar trebui repetat același proces ca în 1918, dar și Unirea Principatelor din 1859, astfel încât Parlamentul României să decidă unirea României cu Republica Moldova, ulterior Parlamentul Republicii Moldova să decidă unirea cu România”, se arată, între altele, în expunerea de motive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Camera Deputaților de la București a votat unirea României cu Republica Moldova. Ce urmează apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Controale mai stricte în construcții: Guvernul a aprobat reguli noi pentru verificarea proiectelor și a lucrărilor

Procedurile de control al calității în construcții vor deveni...

VIDEO Două mașini s-au tamponat în raionul Sîngerei. Arde o cisternă încărcată cu 30 de tone de combustibil

Trei mașini s-au tamponat în apropiere de localitatea Mihailovca,...

Prim caz de Ebola, confirmat în Franța după revenirea unui medic din Congo

Un medic care a revenit dintr-o misiune umanitară în...

Protestele fermierilor au blocat temporar accesul la Punctul de Trecere a Frontierei Cahul

Accesul către și dinspre punctul de trecere a frontierei...

VIDEO Majorarea vârstei de pensionare a militarilor și funcționarilor cu statut special. Ministra: „O reformă necesară”

Ministra Afacerilor Interne (MAI), Daniella Misail-Nichitin, afirmă că reforma...

ULTIMA ORĂ

Raport BCE: România face progrese limitate către adoptarea euro. Inflația și deficitul excesiv, printre principalele obstacole

Banca Centrală Europeană apreciază că România a făcut progrese limitate în direcția adoptării monedei euro, în contextul în care inflația rămâne ridicată, deficitul bugetar depășește...

BREAKING NEWS | Ungaria a amânat deschiderea unor noi capitole de negociere pentru Ucraina și Moldova în procesul de integrare europeană

Kievul și Chișinăul au făcut un pas important spre UE după ce statele membre au aprobat în unanimitate, pe 15 iunie, deschiderea primului capitol...

Important

Raport BCE: România face progrese limitate către adoptarea euro. Inflația și deficitul excesiv, printre principalele obstacole

Banca Centrală Europeană apreciază că România a făcut progrese limitate în direcția adoptării monedei euro, în contextul în care inflația rămâne ridicată, deficitul bugetar depășește pragurile europene, iar alte criterii sunt încă neîndeplinite. Concluziile apar în Raportul de convergență 2026, care analizează situația statelor membre ale UE din afara zonei euro.The post Raport BCE: România face progrese limitate către adoptarea euro. Inflația și deficitul excesiv, printre principalele obstacole first...

Schimbări importante pentru milioane de cetățeni din UE. Votul la alegerile locale va deveni mai simplu pentru cei care locuiesc în alt stat membru

Noile reguli fac parte din strategia Uniunii Europene de consolidare a democrației și de îmbunătățire a proceselor electorale în statele membre. Informații mai clare și proceduri simplificate Directiva, propusă de Comisia Europeană în noiembrie 2021, obligă statele membre să ofere din timp informații despre organizarea alegerilor. Cetățenii vor trebui informați despre data scrutinului, procedurile de vot și drepturile alegătorilor și candidaților. Aceste informații vor fi disponibile și într-o altă limbă oficială a...

AUR propune majorarea plafonului pentru microîntreprinderi la 500.000 de euro pentru sprijinirea antreprenorilor români

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un proiect de lege pentru modificarea Codului fiscal, inițiat de deputatul AUR Lucian Mușat, prin care plafonul de venituri pentru încadrarea în regimul de impozitare al microîntreprinderilor este majorat de la 100.000 de euro la 500.000 de euro. Inițiativa urmărește restabilirea predictibilității fiscale, reducerea presiunii administrative asupra întreprinderilor mici și susținerea mediului de afaceri românesc într-o perioadă marcată de dificultăți...

Fondul de convergență, menit să apropie malurile Nistrului, va fi prezentat până la sfârșitul lunii iulie

Guvernul anunță că, în decurs de o lună, va prezenta mecanismul de implementare a Fondului de convergență, menit să apropie cele două maluri ale Nistrului. Proiectul urmează să fie prezentat delegației de la Tiraspol, fiind planificată organizarea unei reuniuni până la sfârșitul lunii iulie, a declarat vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, după ședința Guvernului din 24 iunie.

Mihai Fifor: „România are nevoie urgentă de un guvern funcțional”. Cine face parte din echipa de negociere a PSD

„În fața unei crize politice și economice care nu mai suportă amânări, PSD își asumă responsabilitatea guvernării”, a transmis miercuri liderul PSD Arad Mihai Fifor, într-un mesaj publicat pe Facebook după ședința conducerii social-democrate. În mesajul postat, social-democratul a precizat și cine face parte din echipa de negociere a partidului pentru formarea Executivului, dar și care este mandatul acesteia.The post Mihai Fifor: „România are nevoie urgentă de un guvern...

Interviu EXCLUSIV Realitatea PLUS: Ana Maria Păcuraru, față în față cu ambasadorul SUA, Darryl Nirenberg

Jurnalista Ana Maria Păcuraru a stat de vorbă cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Darryl Nirenberg. Cu ocazia aniversării a 250 de ani de la fondare, oficialul a decis să-și petreacă timpul pe teritoriul țării noastre. Interviu exclusiv marca Realitatea PLUS.The post Interviu EXCLUSIV Realitatea PLUS: Ana Maria Păcuraru, față în față cu ambasadorul SUA, Darryl Nirenberg first appeared on Nexta.ro.

Un proiect privind unirea României cu Republica Moldova, adoptat tacit de Camera Deputaților

Un proiect de lege care prevede inițierea procesului de unire a României cu Republica Moldova a fost adoptat tacit de Camera Deputaților, după expirarea termenului legal de dezbatere și vot. Potrivit procedurii parlamentare, în lipsa unei decizii explicite a deputaților, inițiativa este considerată adoptată și transmisă Senatului, care este for decizional, transmite IPN. Documentul, inițiat de parlamentari ai partidului S.O.S., prevede că Parlamentul României își exprimă opțiunea pentru unirea cu...