CNIR anunță prima autostradă care se construiește în Harghita. Șoseaua va fi gata în 2028

Compania Națională de Investiții Rutiere a aprobat miercuri proiectul lotului 1D Joseni-Ditrău al Autostrăzii A8 Târgu Mureș-Târgu Neamț.

Conform CNIR, este primul lot de autostradă care se construiește în Harghita, județ pe care Autostrada Unirii îl străbate de la Praid la Tulgheș pe o distanță de 83 de kilometri.

„Am avizat astăzi, în Consiliul Tehnico-Economic al CNIR, Proiectul pentru Autorizația de Construire (PAC) pentru întreaga lungime a lotului 1D Joseni-Ditrău, urmând să transmitem documentația Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru emiterea Autorizației de Construire, înainte de calendarul prevăzut în contract.

După ce aprobăm și Proiectul Tehnic de Execuție vom emite rapid Ordinul pentru începerea lucrărilor în această vară, astfel încât să profităm de sezonul favorabil construcțiilor”, a explicat directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Gabriel Budescu.

Ce se construiește în Harghita

Pe traseul lotului 1D vor fi construite „18 poduri și pasaje, trei ecoducte pentru permeabilitatea animalelor, un nod rutier la Joseni și o descărcare provizorie la Ditrău.”

Contractul pentru proiectarea și execuția lotului 1D Joseni-Ditrău (14,4 km) are o durată de 34 de luni, din care 10 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție. Etapa de proiectare a început în ianuarie 2026, a precizat CNIR.

The post CNIR anunță prima autostradă care se construiește în Harghita. Șoseaua va fi gata în 2028 first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Cupa Mondială 2026: Madibo (Qatar), suspendat cinci meciuri pentru faultul dur asupra canadanului Kone

Mijlocaşul echipei Qatarului, Assim Madibo, a fost suspendat cinci...

Aerul condiţionat relansează o controversă politică în Franţa, după cea mai caldă zi din istorie

Confruntată cu o creştere vertiginoasă a temperaturilor, Franţa este...

ULTIMA ORĂ

Incident deasupra Norvegiei: Avion militar rus a fost interceptat după ce s-a apropiat de aeronave NATO

Un avion militar rus a fost interceptat după ce s-a apropiat de aeronave NATO, deasupra Norvegiei. Aparatul de zbor ar fi încercat de mai multe...

VIDEO | Ion Ceban: MAN nu va participa la consultările de la Președinție privind desemnarea premierului

Primarul municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, anunță că formațiunea pe care o conduce nu va participa la consultările convocate...

Important

Ion Ceban: „Interesele politice și lupta pentru funcții au ajuns mai importante decât problemele oamenilor”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova...

Victoria Furtună: Cetățenii trebuie să afle dacă FMI a influențat demisia lui Alexandru Munteanu

Victoria Furtună, lidera partidului „Moldova Mare”, solicită fostului premier...

Incident deasupra Norvegiei: Avion militar rus a fost interceptat după ce s-a apropiat de aeronave NATO

Un avion militar rus a fost interceptat după ce s-a apropiat de aeronave NATO, deasupra Norvegiei. Aparatul de zbor ar fi încercat de mai multe ori să vină spre echipajele Alianței Nord-Atlantice. Forțele britanice au încercat să contacteze avionul rus pe frecvențele internaționale, dar acesta nu a răspuns. Drept urmare, două avioane F-35 au decolat de pe nava „Prince of Wales”, pentru a-l escorta departe de grupul de luptă. Evenimentul reprezintă...

Grecia a început să instaleze bariere plutitoare pentru a ține la distanță de plaje peștii-iepure periculoși

Autoritățile elene au instalat primele bariere plutitoare pentru a proteja înotătorii de peștele-balon argintiu, o specie invazivă și extrem de toxică, favorizată de încălzirea apelor Mediteranei, srie presa română.

Noul sistem european de intrare-ieșire provoacă blocaje în aeroporturi, avertizează ANAT

Asociația Națională a Agenților Economici de Turism din Moldova își exprimă îngrijorarea față de întârzierile și blocajele înregistrate în mai multe aeroporturi europene, în contextul implementării noului Sistem european de intrare-ieșire. Potrivit asociației, aplicarea sistemului generează cozi mai mari, timpi de procesare extinși și dificultăți operaționale, afectând în special pasagerii din afara Uniunii Europene, transmite IPN. Reprezentanții ANAT avertizează că, în plin sezon estival, disfuncționalitățile pot duce la timpi mari...

(video) „Stă lanul de ambrozie de parcă avem de exportat”. Ceban, apel către Guvern pentru combaterea problemei, inclusiv pe terenurile private: Foarte multă lume...

Primarul capitalei, Ion Ceban, a cerut serviciilor municipale să intensifice acțiunile de combatere a ambroziei, în contextul în care tot mai multe persoane sunt afectate de alergiile provocate de această plantă. Edilul a solicitat ca ambrozia să fie cosită „peste tot”, inclusiv pe terenurile și în spațiile private, și i-a îndemnat pe cetățeni să manifeste maximă prudență în această perioadă.

Bruxellesul: Schimbarea premierului de la Chișinău nu afectează drumul Republicii Moldova către UE

Demisia prim-ministrului Alexandru Munteanu nu afectează sprijinul acordat Republicii Moldova de către Uniunea Europeană și nici parcursul de aderare la blocul comunitar, potrivit declarațiilor oficiale de la Bruxelles. Citat de Moldova 1, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Markus Lammert, a declarat că Executivul european „ia act” de demisia premierului și respectă procesele constituționale din Republica Moldova. „Luăm act de decizia prim-ministrului Alexandru Munteanu de a demisiona. Respectăm procesele constituționale...

Ghana a rămas fără selecționer

Portughezul Carlos Queiroz a anunțat că demisionează din funcția de selecționer al echipei naționale de fotbal a Ghanei. Decizia lusitanului vine după ce selecționata africană a fost eliminată în 16-imile de finală ale Campionatului Mondial. „Stelele Negre” au pierdut cu 0:1 în fața Columbiei. Tehnicianul de 73 de ani a folosit rețelele sociale pentru a face anunțul despărțirii de reprezentativa aflată pe locul 73 în clasamentul FIFA.

Ghana a rămas fără selecționer

Portughezul Carlos Queiroz a anunțat că demisionează din funcția de selecționer al echipei naționale de fotbal a Ghanei. Decizia lusitanului vine după ce selecționata africană a fost eliminată în 16-imile de finală ale Campionatului Mondial. „Stelele Negre” au pierdut cu 0:1 în fața Columbiei. Tehnicianul de 73 de ani a folosit rețelele sociale pentru a face anunțul despărțirii de reprezentativa aflată pe locul 73 în clasamentul FIFA.