Diana Şoşoacă a obţinut unirea României cu Republica Moldova de la Camera Deputaţilor. Ce urmează acum

Diana Iovanovici Şoşoacă şi Grupul S.O.S au depus la Camera Deputaţilor, a doua oară, un proiect prin care se vrea legiferarea unirii României cu Republica Moldova.

Proiectul, Plx305/2026, a fost adoptat tacit şi urmează să meargă la Senat, care este şi cameră decizională, anunţă liderul partidului, Diana Şoşoacă.

„Evident este obligatoriu ca UE, ca şi USA, care sprijină această unire, să ne ajute pentru integrarea Republicii Moldova şi este momentul să primim înapoi ceea ce am dat pentru integrarea noastră, în timp ce UE integrează Ucraina pe banii statelor uniunii. În acest context, considerăm imperios necesar ca UE şi USA care au nevoie de Ucraina şi Republica Moldova să se integreze în UE și NATO, să ne ajute la unificare şi să ne ajute economic, financiar, tehnologic şi în toate modurile pentru a putea ridica economia României Reunite şi a putea face față provocărilor, astfel ca procesul de unire şi integrare într-un singur corp al Patriei Mamă să se facă pe bani europeni, acolo unde am contribuit de peste 16 ani şi am îndeplinit condiții care nu mai sunt cerute Ucrainei şi Republicii Moldova, UE si NATO solicitând integrarea de urgență fără costuri pentru Ucraina, deci trebuie acordate aceleaşi facilități şi Republicii Moldova”,  se arată, printre altele, în expunerea de motive.

The post Diana Şoşoacă a obţinut unirea României cu Republica Moldova de la Camera Deputaţilor. Ce urmează acum first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Ziua Iei. 24 iunie, sărbătoarea identității românești care a devenit fenomen global

Ziua de 24 iunie este dedicată anual uneia dintre cele mai puternice expresii ale culturii românești: ia tradițională. The post Ziua Iei. 24 iunie, sărbătoarea identității...

BREAKING NEWS | Ungaria a amânat deschiderea unor noi capitole de negociere pentru Ucraina și Moldova în procesul de integrare europeană

Kievul și Chișinăul au făcut un pas important spre UE după ce statele membre au aprobat în unanimitate, pe 15 iunie, deschiderea primului capitol...

Important

Ziua Iei. 24 iunie, sărbătoarea identității românești care a devenit fenomen global

Ziua de 24 iunie este dedicată anual uneia dintre cele mai puternice expresii ale culturii românești: ia tradițională. The post Ziua Iei. 24 iunie, sărbătoarea identității românești care a devenit fenomen global first appeared on Nexta.ro.

Bătaie pe sarmale la Suceava: ambulanțele cu oameni leșinați au rămas blocate în mulțimea venită la slujba de Sfântul Ioan cel Nou

A fost îmbulzeală, miercuri, la Suceava, după slujba oficiată în cinstea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul orașului. Peste 10.000 de credincioși au participat la ceremonia religioasă, iar la final mulți dintre ei s-au grăbit spre punctele unde organizatorii împărțeau porții de sarmale și sandvișuri.The post Bătaie pe sarmale la Suceava: ambulanțele cu oameni leșinați au rămas blocate în mulțimea venită la slujba de Sfântul Ioan cel Nou...

Un copil de doi ani şi patru luni a ajuns la spital după ce a fost muşcat de un câine, în timp ce se...

Un copil de doi ani şi patru luni a ajuns la spital miercuri, 24 iunie, după ce a fost muşcat de un câine, în timp ce se afla în vizită la rude, în Bucureşti. Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cum s‑a produs incidentul.The post Un copil de doi ani şi patru luni a ajuns la spital după ce a fost muşcat de un câine, în timp...

Proiectul privind unirea României cu Republica Moldova a trecut tacit de Camera Deputaților

Propunerea legislativă privind unirea României cu Republica Moldova a fost adoptată tacit de Camera Deputaților, după ce termenul de dezbatere și vot a fost depășit. Proiectul, depus în aprilie, urmează să fie analizat de Senat, care este for decizional.The post Proiectul privind unirea României cu Republica Moldova a trecut tacit de Camera Deputaților first appeared on Nexta.ro.

Un lot de ouă de găină, retras de pe piață. Consumatorii sunt îndemnați să returneze produsul în magazine

Un lot de ouă de găină pentru consum uman a fost retras de pe piață, de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), transmite MOLDPRES. Măsura a fost dispusă după ce în probele de fecale prelevate de la găinile ouătoare din exploatația pr...