Prima reacție a lui Sorin Grindeanu, după ce PSD l-a propus premier: „Nu vom sta cu căciula în mână în fața nimănui”

Sorin Grindeanu a anunțat oficial că PSD, partidul pe care îl conduce, l-a nominalizat în unanimitate, în ședința de miercuri, pentru funcția de prim-ministru. Șeful PSD susține că partidul „va avea deplină autonomie asupra programului de guvernare” și a respins ideea USR, de a exista o nouă rotativă guvernamentală.

Unanimitate în PSD pentru Grindeanu premier

„România se află într-o situație extrem de complicată. Economia se resimte, după experimentele nefericite, mai ales din ultimul an, iar puterea de cumpărare a populației și în special a categoriilor vulnerabile s-a prăbușit. Avem nevoie rapid de un Guvern funcțional și nu de un nou sezon de conflicte politice. Încrederea oamenilor, a românilor, în clasa politică este zero în acest moment. Toți, inclusiv noi, avem partea noastră de responsabilitate pentru că s-a ajuns în acest punct”, a declarat Sorin Grindeanu.

El a anunțat oficial că PSD l-a propus prim-ministru.

„Vom avea o echipă de negociere care să discute cu partidele politice draftul unui acord politic. Vorbim de lucruri generale, legate de prioritățile pe termen scurt și mediu și respectarea cifrelor de deficit și nu de condiții puse PSD. PSD va avea deplină autonomie asupra programului de guvernare. Dacă va fi un Guvern PSD, nu se va teme și nu va sta cu căciula în mână în fața nimănui”, a adăugat liderul social-democrat.

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE!

The post Prima reacție a lui Sorin Grindeanu, după ce PSD l-a propus premier: „Nu vom sta cu căciula în mână în fața nimănui” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Amenajarea carierei de la Coșnița continuă, în pofida votului de la referendum? Localnicii au ieșit la protest

Lucrările la cariera din Coșnița, raionul Dubăsari, continuă, deși localnicii au votat la referendum împotriva deschiderii acesteia la intrarea în sat. Astfel, mai mulți oameni...

BREAKING NEWS | Ungaria a amânat deschiderea unor noi capitole de negociere pentru Ucraina și Moldova în procesul de integrare europeană

Kievul și Chișinăul au făcut un pas important spre UE după ce statele membre au aprobat în unanimitate, pe 15 iunie, deschiderea primului capitol...

Important

Amenajarea carierei de la Coșnița continuă, în pofida votului de la referendum? Localnicii au ieșit la protest

Lucrările la cariera din Coșnița, raionul Dubăsari, continuă, deși localnicii au votat la referendum împotriva deschiderii acesteia la intrarea în sat. Astfel, mai mulți oameni au ieșit la protest, miercuri, 24 iunie, pentru a solicita respectarea alegerii exprimate, transmite TV8. Manifestanții și-au exprimat nemulțumirea că, deși majoritatea covârșitoare a participanților la plebiscit s-a pronunțat împotriva The post Amenajarea carierei de la Coșnița continuă, în pofida votului de la referendum?...

Stagiunea 2025-2026 a Filarmonicii George Enescu se încheie cu grandoare și intensitate

PARTENERIAT. Patru capodopere sunt prezentate pe scena Ateneului Român pe 25 și 26 iunie într-un spectacol monumental, spiritual și izbăvitor.The post Stagiunea 2025-2026 a Filarmonicii George Enescu se încheie cu grandoare și intensitate first appeared on Nexta.ro.

AI rupe din felia Google. Supremația gigantului IT în căutările online începe să fie pusă la încercare

La mai bine de trei ani de la apariția inteligenței artificiale generative, Google continuă să domine piața căutărilor online, însă apar tot mai multe semne că poziția sa istorică nu mai este la fel de solidă ca în trecut, transmite CNBC.The post AI rupe din felia Google. Supremația gigantului IT în căutările online începe să fie pusă la încercare first appeared on Nexta.ro.

VIDEO // Un autocamion cu combustibil a luat foc la Sângerei. Alte două mașini s-au ciocnit în fumul dens

Un autocamion cu cisternă, care transporta combustibil, a luat foc. Cazul s-a înregistrat astăzi, pe traseul R 6, în apropierea satului Mihailovca, raionul Sângerei, comunică MOLDPRES. Ulterior, doi șoferi au ignorat restricțiile impuse pe traseu și au ...

Ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga: „Discutăm cu fermierii pentru a identifica soluții și o poziție comună care vizează politica fiscală”

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) este implicat în discuții cu reprezentanții din sector pentru a analiza proiectul noii politici fiscale și a veni cu o poziție consolidată privind definitivarea acestuia la capitolele care vizează activitatea an...

(video) Incendiu la o cisternă cu combustibil, urmat de un accident, la Sîngerei: Patru persoane au ajuns la spital, după ce 2 mașini au...

Momente tensionate pe traseul R6, în apropierea satului Mihailovca din raionul Sîngerei. Un autocamion cu cisternă care transporta combustibil a fost cuprins de flăcări, iar la scurt timp doi șoferi care au ignorat restricțiile impuse de autorități au încercat să traverseze zona acoperită de fum dens și s-au tamponat. În urma impactului, patru persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, iar circulația pe traseu a fost...

Elveția a luat o măsură inedită în timpul valului de căldura: „Este fantastic”

Daniel Gillieron, în vârstă de 82 de ani, s-a așezat pe scaunul său în cinematograful Nord-Sud din Geneva, așteptând cu nerăbdare perspectiva unui film gratuit și a unei porții prelungite de aer condiționat, în timp ce un val de căldură cuprindea străzile de afară, relatează Reuters, la care face referire Hotnews.