Unde vor fi astăzi 35 de grade și unde va ploua cu tunete și fulgere. Meterologii ANM au actualizat prognoza

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), la ora 08:00 au fost 20 de grade în Capitală. A plouat ușor, cerul a fost înnorat, iar vântul a suflat slab și moderat.

Până astăzi, la ora 21:00, sunt valabile o informare meteotologică și o atenționare meteo emise de ANM.

„Miercuri (24 iunie) în Crișana, nordul Banatului, Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Maximele termice vor fi de 30…34 de grade”, au transmis meteorologii ANM.

Sursa – ANM

ANM: „Avem o zi caldă, dar instabilă în mai multe zone din țară”

În exclusivitate pentru Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a oferit noi informații despre evoluția vremii în cursul zilei de miercuri, 24 iunie 2026.

Ne așteaptă o zi vu vreme caldă în mare parte din țară. Vom fi chiar aproape de pragul caniculei în partea de vest. Vor fi maxime de 33 – 35 de grade. 

  • După-amiază și spre seară, în zona de centru, de sud, în zona de munte și chiar pe litoral, în zona Dobrogei, vor apărea averse, tunete și fulgere.
  • Izolat, se vor acumula cantități mari de apă, de 40 – 50 l/mp.
  • Există și risc pentru vijelii și căderi de grindină.

Deci avem o zi caldă, dar instabilă în mai multe zone din țară. ANM a emis două atenționări care vizează aceste fenomene – caniculă și vijelii/ploi torențiale”, a precizat, pentru Gândul, meteorologul de serviciu al ANM.

The post Unde vor fi astăzi 35 de grade și unde va ploua cu tunete și fulgere. Meterologii ANM au actualizat prognoza first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

INSCOP – 45.4% dintre români spun că în ultimul an veniturile le-au rămas la acelaşi nivel, iar 41.1% spun că li că s-au diminuat...

Peste 40% dintre români spun că veniturile li s-au diminuat în ultimul an, iar un procent similar afirmă că veniturile le-au rămas la acelaşi nivel,...

BREAKING NEWS | Ungaria a amânat deschiderea unor noi capitole de negociere pentru Ucraina și Moldova în procesul de integrare europeană

Kievul și Chișinăul au făcut un pas important spre UE după ce statele membre au aprobat în unanimitate, pe 15 iunie, deschiderea primului capitol...

Important

INSCOP – 45.4% dintre români spun că în ultimul an veniturile le-au rămas la acelaşi nivel, iar 41.1% spun că li că s-au diminuat...

Peste 40% dintre români spun că veniturile li s-au diminuat în ultimul an, iar un procent similar afirmă că veniturile le-au rămas la acelaşi nivel, conform unui sondaj realizat de INSCOP, care mai relevă şi că 37.7%dintre cei chestionaţi se aşteaptă la o scădere a veniturilor în următoarea jumătate de an. Aproape 85% se aşteaptă la o creştere a preţurilor în acelaşi interval.The post INSCOP – 45.4% dintre români...

Un militar nord-coreean, arestat după ce a trecut frontiera în Coreea de Sud, anunţă Statul Majore Interarme sud-coreean

Un militar nord-coreean a fost plasat în detenţie de către autorităţile sud-coreene după ce a trecut frontiera, la începutul săptămânii, în ceea ce pare să fie o dezertare, scrie miercuri agenţia sud-coreeană de presă Yonhap, relatează AFP.The post Un militar nord-coreean, arestat după ce a trecut frontiera în Coreea de Sud, anunţă Statul Majore Interarme sud-coreean first appeared on Nexta.ro.

Întâlnire între Bolojan, Fritz și Kelemen Hunor. Se discută varianta unui Guvern PNL-USR-UDMR

Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor s-au întâlnit în această dimineață pentru a discuta variantele de guvernare aflate pe masă. Deși PNL, USR și UDMR au vorbit public despre o posibilă coaliție comună, fără social-democrați, lipsa unei majorități parlamentare rămâne principalul obstacol. În acest context, PNL și UDMR ar fi dispuse să paseze întreaga responsabilitate la PSD, care să formeze un guvern monocolor. USR, însă, se opune. The post...

ANAF trimite notificări românilor cu venituri din străinătate. Cine trebuie să depună urgent Declarația Unică 212

Românii care au obţinut în 2025 venituri din străinătate şi nu le-au inclus în Declaraţia unică trebuie să depună formularul 212, iar dacă l-au depus deja, să transmită o declaraţie rectificativă în SPV – Spaţiul Privat Virtual.The post ANAF trimite notificări românilor cu venituri din străinătate. Cine trebuie să depună urgent Declarația Unică 212 first appeared on Nexta.ro.

Întâlnire între Bolojan, Fritz și Kelemen Hunor. Se discută varianta unui Guvern PNL-USR-UDMR

Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor s-au întâlnit în această dimineață pentru a discuta variantele de guvernare aflate pe masă. Deși PNL, USR și UDMR au vorbit public despre o posibilă coaliție comună, fără social-democrați, lipsa unei majorități parlamentare rămâne principalul obstacol. În acest context, PNL și UDMR ar fi dispuse să paseze întreaga responsabilitate la PSD, care să formeze un guvern monocolor. USR, însă, se opune. The post...

Cât costă o saramură de macrou în Eforie Nord, acum, în iunie 2026

Cât costă o saramură de macrou în Eforie Nord, acum, în iunie 2026. Cât costă o saramură de macrou în Eforie Nord, acum, în iunie 2026 Există pe litoral o stațiune unde turiștii își pot umple tava fără să se gândească la buzunar și aceea este Eforie Nord. În cunoscuta oază turistică poți mânca pe bani puțini, de fiecare dată. Diferența dintre o masă ieftină și una scumpă pe litoral este – deseori...

Cătălin Predoiu spune ce va face dacă va fi exclus din partid: „Nu a fost o conspirație contra PNL”

Cătălin Predoiu cere „șansa unui dialog și a unui compromis” pentru liberalii care sunt la risc de excludere pentru că au votat pentru învestirea cabinetului Veștea în ciuda deciziei partidului. Despre propria situație spune că nu va contesta o decizie de excludere. Un număr de 12 conduceri de filiale PNL au fost dizolvate marți seară …The post Cătălin Predoiu spune ce va face dacă va fi exclus din partid:...