Vila lui Dan Condrea, patronul de la HexiPharma, a fost incendiată. Cine e politicianul despre care prima soție a omului de afaceri e convinsă că n-ar fi străin de incident

În urmă cu exact zece ani izbucnea cel mai mare scandal de sănătate publică din România. Cazul dezinfectanților diluați produși de HexiPharma zguduia sistemul medical, iar patronul companiei, Dan Condrea, murea la scurt timp după declanșarea anchetei, după ce mașina sa a intrat într-un copac. Un deceniu mai târziu, ecourile dosarului continuă să provoace controverse, iar noi informații readuc în prim-plan numele familiei Condrea. Gândul prezintă detalii despre incendierea vilei care i-a aparținut defunctului om de afaceri, dar și despre motivele pentru care cea de-a doua soție a acestuia, Uliana Ochinciuc, a ales să fugă din România.

La aproape zece ani de la moartea patronului HexiPharma, o altă informație tulburătoare iese la iveală. Vila situată pe Bulevardul Mircea Veroiu nr. 112-114, imobil care ar fi ajuns în proprietatea lui Dan Condrea prin moștenire de la părinții săi și care nu ar fi avut legătură cu activitatea Hexi Pharma, a fost incendiată.

Potrivit declarațiilor făcute pentru Gândul de către Laura Georgescu, prima soție a lui Dan Condrea, imobilul ar fi fost devastat de persoane necunoscute.

„Vila lui Dan Condrea a fost arsă de niște indivizi. Au spart toate geamurile. Domnii de la Secția 2 nu ne-au anunțat imediat. Noi am aflat de la o mătușă care locuiește cumva în zonă. Am făcut plângere penală, dar nu știm cine sunt făptașii”, a declarat Laura Georgescu.

Dan Alexandru Condrea, patronul HexiPharma

Aceasta susține că a aflat despre incendiere anul trecut și afirmă că locuința se află în apropierea casei fostului ministru liberal Relu Fenechiu.

„Relu Fenechiu ne spiona non-stop”

Prima soție a lui Dan Condrea lansează și o serie de acuzații surprinzătoare. Ea susține că fostul lider liberal ar fi monitorizat constant ceea ce se întâmpla în jurul familiei.

„Domnul Fenechiu este nașul de cununie al lui Flori Dinu, de la HexiPharma. Ne spiona non-stop”, a declarat Laura Georgescu.

Afirmațiile nu sunt susținute însă de dovezi publice și nu există informații oficiale care să confirme aceste acuzații.

La momentul scandalului, Flori Dinu conducea compania Hexi Pharma. În urma procesului, aceasta a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. Tot cu executare a fost condamnat și Mihai Leva, șeful de producție al companiei.

Între timp, Hexi Pharma a fost dizolvată.

De ce a fugit Uliana Ochinciuc în Franța

Laura Georgescu spune că înțelege și decizia luată de Uliana Ochinciuc, cea care a rămas după moartea lui Dan Condrea în vila de pe strada Nădeș, unde era domiciliul oficial al afaceristului.

Ochinciuc Uliana(S), sotia lui Dan Condrea, paraseste sediul DNA din Bucuresti, joi, 2 iunie 2016. Sotia lui Dan Condrea dar si fratele acesteia, Ochinciuc Radu sunt urmariti penal pentru spalare de bani.MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOTO

Potrivit acesteia, toate citațiile și documentele judiciare continuau să sosească la acea adresă, iar presiunea ar fi devenit insuportabilă.

„O înțeleg de ce a plecat în Franța. Firma era înregistrată la acea adresă, iar toate înștiințările penale acolo ajungeau. O bombardau, nu ai cum să reziști la așa ceva”, a spus fosta soție a lui Dan Condrea.

Așadar, Uliana Ochinciuc s-ar fi stabilit în Franța, unde ar lucra în domeniul medical și, din câte se pare, și-ar fi refăcut viața. Mai exact, aceasta s-ar fi recăsătorit cu un bărbat originar din Republica Moldova.

Succesiunea lui Dan Condrea nu s-a încheiat nici după zece ani

Moartea lui Dan Condrea nu a pus capăt disputelor. Din contră, procesele privind moștenirea continuă și astăzi.

Laura Georgescu susține că succesiunea nu a fost finalizată deoarece copiii (n.r. doi copii, din două căsnicii diferite) erau minori la momentul decesului și că familia a refuzat rezolvarea prin notar, preferând instanța.

„Nu s-au împărțit bunurile pentru că erau copii minori. Noi am refuzat să semnăm la notar. Urmează ca cei doi copii să se judece acum”, a declarat aceasta.

În același timp, prima soție a lui Dan Condrea susține că a rămas fără drepturi asupra societăților comerciale și că problemele de sănătate și lipsa banilor au împiedicat-o să ducă mai multe bătălii în instanță.

La zece ani de la scandalul care a răvășit sistemul medical românesc, cazul HexiPharma continuă să genereze întrebări, suspiciuni și noi dezvăluiri. Iar incendiul care a mistuit vila moștenită de Dan Condrea și plecarea fostei sale soții din țară par să demonstreze că povestea uneia dintre cele mai controversate afaceri din România este departe de a se fi încheiat.

The post Vila lui Dan Condrea, patronul de la HexiPharma, a fost incendiată. Cine e politicianul despre care prima soție a omului de afaceri e convinsă că n-ar fi străin de incident first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Valentin Stan: Kaja Kallas lansează acuzații absurde la adresa Israelului. Cât rău poate să mai facă UE?

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a comentat...

NEWS ALERT | Doi polițiști au murit după ce au fost loviți de o mașină la Sîngerei, în timpul serviciului

Doi polițiști de patrulare și-au pierdut viața după ce au fost loviți de un automobil pe traseul R6, în apropierea satului Grigorăuca, raionul Sîngerei....

Important

Valentin Stan: Kaja Kallas lansează acuzații absurde la adresa Israelului. Cât rău poate să mai facă UE?

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a comentat informațiile apărute în presa internațională privind relațiile dintre Israel și șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas. Discuția a pornit de la declarațiile atribuite ministrului israelian de Externe și de la reacția reprezentanților Uniunii Europene. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Israelul contestă poziția șefei...

Valentin Stan: Kaja Kallas lansează acuzații absurde la adresa Israelului. Cât rău poate să mai facă UE?

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric, jurnalist și analist român, a comentat informațiile apărute în presa internațională privind relațiile dintre Israel și șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas. Discuția a pornit de la declarațiile atribuite ministrului israelian de Externe și de la reacția reprezentanților Uniunii Europene. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Israelul contestă poziția șefei...

Dominic Fritz, despre consultările de la Cotroceni: „Nu a dansat nimeni pe masă. Suntem cu toţii conştienţi că situaţia este serioasă”

Dominic Fritz a declarat că întâlnirea delegaţiei partidului cu preşedintele Nicuşor Dan, desfăşurată marţi la Palatul Cotroceni, a fost una scurtă şi s-a desfăşurat într-o atmosferă „destul de sobră”, în contextul consultărilor pentru desemnarea unui nou premier.The post Dominic Fritz, despre consultările de la Cotroceni: „Nu a dansat nimeni pe masă. Suntem cu toţii conştienţi că situaţia este serioasă” first appeared on Nexta.ro.

„Anticipatele sunt cea mai bună soluție proastă”. Mutarea care i-ar fi fatală președintelui Nicușor Dan

Profesorul Cătălin Avramescu pune pe masă, într-un interviu pentru „Adevărul”, scenariile extreme: alegerile anticipate și suspendarea președintelui Nicușor Dan.The post „Anticipatele sunt cea mai bună soluție proastă”. Mutarea care i-ar fi fatală președintelui Nicușor Dan first appeared on Nexta.ro.

Prognoza meteo pentru 24 iunie: Ploi de scurtă durată și până la +31°C

Astăzi, vremea se menține în general caldă, dar ușor instabilă în unele regiuni ale țării. Potrivit prognozelor meteorologilor, izolat se vor înregistra ploi de scurtă durată, care pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla din nord, cu intensitate slabă până la moderată, fără a crea disconfort major. În ceea ce privește regimul termic, valorile minime din timpul nopții vor oscila între +16 și +21 de grade Celsius....

Dominanţa Google în căutările online începe să fie pusă la încercare în era inteligenţei artificiale

La mai bine de trei ani de la apariţia inteligenţei artificiale generative, Google continuă să domine piaţa căutărilor online, însă apar tot mai multe semne că poziţia sa istorică nu mai este la fel de solidă ca în trecut, transmite CNBC.The post Dominanţa Google în căutările online începe să fie pusă la încercare în era inteligenţei artificiale first appeared on Nexta.ro.

SUA – Directorul interimar al Serviciului Naţional de Informaţii a concediat şase persoane numite pe criterii politice şi a îndepărtat zeci de specialişti /...

Directorul interimar al Serviciului Naţional de Informaţii, Bill Pulte, a concediat şase persoane numite pe criterii politice de către fosta directoare Tulsi Gabbard şi a îndepărtat zeci de specialişti din domeniul informaţiilor din funcţiile lor, potrivit a patru surse familiarizate cu aceste măsuri citate de CNN.The post SUA – Directorul interimar al Serviciului Naţional de Informaţii a concediat şase persoane numite pe criterii politice şi a îndepărtat zeci de...