El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific

NASA a surprins prin satelit un val uriaș de apă caldă, întins pe sute de kilometri în Oceanul Pacific, care indică intensificarea rapidă a fenomenului El Niño. Potrivit cercetătorilor, episodul din acest an are potențialul de a deveni unul dintre cele mai puternice înregistrate vreodată, relatează Live Science.

Imaginile au fost surprinse pe 8 iunie de satelitul Sentinel-6 Michael Freilich și arată o așa-numită „undă Kelvin” – o bandă de apă mai caldă decât în mod obișnuit, care ridică nivelul mării de-a lungul Ecuatorului pe o distanță de sute de kilometri. În unele zone, suprafața oceanului este cu peste 15 centimetri mai înaltă decât media, ca urmare a dilatării apei încălzite.

Oamenii de știință explică faptul că undele Kelvin apar atunci când vânturile din vestul Pacificului slăbesc sau își schimbă temporar direcția. Astfel, apa caldă se deplasează spre est și împiedică ridicarea apelor reci din adâncuri, favorizând dezvoltarea fenomenului El Niño. În prezent, valul a ajuns deja pe coasta de vest a Americii de Sud.

Datele satelitare completează măsurătorile temperaturii oceanului, care arată că apele Pacificului se încălzesc într-un ritm fără precedent în ultimele luni. Din acest motiv, cercetătorii au anunțat oficial începutul unui nou episod El Niño.

NASA precizează că a detectat și alte unde Kelvin în acest an, însă cea surprinsă în iunie este comparabilă cu cea observată în 1997, când s-a produs unul dintre cele mai intense episoade El Niño din istorie. Deși în 2026 au fost înregistrate mai puține astfel de unde decât în 1997, oamenii de știință spun că fenomenul este încă în plină dezvoltare.

„Deocamdată, pare că va fi unul foarte puternic – mai puternic decât aș fi spus săptămâna trecută, însă avem nevoie de mai multe observații pentru a înțelege cum va evolua”, a declarat cercetătoarea NASA Severine Fournier.

Fenomenul El Niño influențează circulația atmosferică și poate modifica vremea la scară globală. De regulă, acesta aduce precipitații mai abundente în sud-vestul Statelor Unite, Columbia, Peru și Ecuador, în timp ce în vestul Pacificului favorizează seceta. Cel mai recent episod, desfășurat între iunie 2023 și aprilie 2024, a contribuit la transformarea anului 2024 în cel mai călduros înregistrat vreodată la nivel mondial.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Fermierii continuă protestele și se îndreaptă spre punctele vamale. Poliția recomandă șoferilor să evite unele regiuni

Protestele agricultorilor continuă și astăzi, după manifestația de amploare...

CSM vrea schimbări în noua lege a salarizării. Ce spune Sergiu Caraman despre salariile judecătorilor

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) solicită revizuirea proiectului noii...

Cum îți stabilești pensia în Moldova. Actele necesare și unde depui cererea

Persoanele care urmează să se pensioneze trebuie să depună...

România, pe primul loc în UE la sărăcie extremă în rândul tinerilor. Peste 15% trăiesc în lipsuri

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în ceea...

Ziua cea mare pentru mii de elevii din țară. Rezultatele examenelor naționale vor fi anunțate astăzi

Rezultatele examenelor naționale de bacalaureat și de absolvire a...

Curs valutar 25 iunie 2026: Cât valorează un euro și un dolar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit cursul oficial...

ULTIMA ORĂ

Primăria Chișinău: Admiterea în clasa a X-a începe pe 13 iulie și se va desfășura prin concurs

Admiterea în clasa a X-a pentru anul de studii 2026-2027 se va desfășura în bază de concurs, printr-un proces digitalizat și transparent, în conformitate cu...

VIDEO | Veaceslav Ioniță: Înainte de taxe mai mari, Guvernul trebuie să reducă risipa din sectorul public

Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că autoritățile trebuie să explice deschis motivele noii politici bugetar-fiscale și să recunoască presiunea tot mai mare asupra finanțelor...

Important

Primăria Chișinău: Admiterea în clasa a X-a începe pe 13 iulie și se va desfășura prin concurs

Admiterea în clasa a X-a pentru anul de studii 2026-2027 se va desfășura în bază de concurs, printr-un proces digitalizat și transparent, în conformitate cu cadrul normativ aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui anunț al Primăriei Chișinău, dosarele vor putea fi depuse exclusiv online, prin intermediul platformei eȘcoală, iar elevii vor putea opta pentru cel mult trei instituții de învățământ liceal.

File din trecut: Stravinski cucerește Parisul cu „Pasărea de foc”

Ziua de 25 iunie reunește momente importante din istoria instituțională, culturală și geopolitică.

Revista presei | Reforma fiscală – un „cadou” informațional pentru anti-europeni; Moscova continuă să monitorizeze îndeaproape evoluțiile din RM

Presa constată interesul continuu al Federației Ruse pentru R. Moldova. Reținerea unui ofițer FSB, scandalul recent din interiorul Mitropoliei Basarabiei, iar mai nou, o inițiativă legislativă privind unirea R. Moldova cu România, promovată de un partid prorus de la București, sunt câteva elemente ale războiului hibrid, analizate în mass-media. Reforma fiscală, protestele fermierilor, dar și un nou incident cu folosirea armei din dotare, sunt printre alte subiecte reflectate în...

Fermierii continuă protestele și se îndreaptă spre punctele vamale. Poliția recomandă șoferilor să evite unele regiuni

Protestele agricultorilor continuă și astăzi, după manifestația de amploare desfășurată marți, când peste 250 de tractoare și câteva sute de fermieri din 21 de raioane au ieșit pe traseele naționale pentru a-și exprima nemulțumirea față de politicile fiscale propuse pentru sectorul agricol. Potrivit Asociației Forța Fermierilor, producătorii agricoli contestă majorarea cotei TVA la 20% pentru producția agricolă și solicită menținerea cotei reduse de 8%, introducerea plăților directe per hectar pentru...

Fermierii ies la protest și pe 25 iunie: „O bună parte se va deplasa spre mai multe vămi”. Avertizarea poliției

Asociația „Forța Fermierilor” a anunțat că agricultorii vor protesta și pe 25 iunie, adăugând că o parte dintre ei se va deplasa spre mai multe vămi. În context, asociația a solicitat o întâlnire între președintele Parlamentului, președintele țării și reprezentanții fermierilor. Potrivit datelor poliției, proteste sunt planificate inclusiv la punctele de trecere a frontierei Leușeni The post Fermierii ies la protest și pe 25 iunie: „O bună parte se...

O moldoveancă, în stare gravă la spital, după ce a fost lovită de un taxi fără șofer, în Italia: Cum s-a produs accidentul

O moldoveancă a ajuns în stare foarte gravă la spital, după ce a fost lovită de un taxi scăpat de sub control pe un trotuar din centrul Romei, capitala Italiei, scrie rotalianul.com.

Absolvenții își află astăzi rezultatele la examene. Contestațiile pot fi depuse după consultarea lucrărilor

Absolvenții de liceu și gimnaziu își vor afla astăzi, 25 iunie, rezultatele la examenele naționale de absolvire. Ministerul Educației și Cercetării va publica notele obținute la sesiunea de bacalaureat și la examenele de absolvire a gimnaziului.