Sute de poștași au participat la cea de-a 46-a ediție a Marșului Factorilor Poștali, care este organizat de Compania Națională „Poșta Română” în premieră în Republica Moldova. Evenimentul a marcat centenarul primului zbor aeropoștal și comercial pe ruta București-Galați-Chișinău, transmite IPN.
La ediția din acest an au participat peste 500 de reprezentanți ai Poștei Române și aproximativ 300 ai Poștei Moldovei. Câte 80 dintre ei au concurat în proba sportivă. Startul competiției a fost dat în Piața Marii Adunări Naționale, iar la finalul traseului de 3,5 kilometri a avut loc festivitatea de premiere.
Participanții au apreciat organizarea competiției și au evidențiat caracterul simbolic al desfășurării acesteia la Chișinău. Câștigătoarea probei feminine de marș, Marinela Szekely, din Simeria, județul Hunedoara, a declarat că a cucerit pentru a cincea oară medalia de aur în cadrul competiției. „Mă pregătesc foarte mult, iar în acest an mi-am bătut toate recordurile”, a spus aceasta.
O participantă din Republica Moldova a declarat că este pentru prima dată când ia parte la Marșul Factorilor Poștali și că evenimentul reprezintă o bună ocazie de a consolida legăturile dintre lucrătorii poștali din cele două țări. Ea a menționat că s-a bucurat de participarea colegilor din România și de organizarea competiției la Chișinău.
Potrivit organizatorilor, marșul promovează valorile profesiei de poștaș – profesionalismul, responsabilitatea și spiritul de echipă – și oferă un cadru de dialog și schimb de experiență între angajații serviciilor poștale din România și Republica Moldova.
Compania Națională „Poșta Română” este prezentă în Republica Moldova din decembrie 2022, când a deschis la Chișinău prima sa subsidiară externă. Prin aceasta sunt dezvoltate, în parteneriat cu „Poșta Moldovei”, servicii logistice și de curierat, inclusiv soluții pentru comerțul electronic și servicii dedicate mediului de afaceri. Marșul Factorilor Poștali este organizat anual din 1977 și este considerat cea mai importantă competiție dedicată profesiei de poștaș din spațiul românesc.
The post Sute de poștași din România și Moldova au participat la Marșul Factorilor Poștali din capitală appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN





