Bilanț în creștere în urma seismelor din Venezuela: sunt cel puțin 235 de morți și peste 4 300 de răniți

Bilanțul victimelor celor două cutremure din Venezuela crește de la o zi la alta: sunt deja cel puțin 235 de morți și peste 4 300 de răniți. Echipele de salvare continuă căutările printre dărâmături în Caracas și orașele de coastă pentru a găsi supraviețuitori, în timp ce rămâne în vigoare starea de urgență națională, transmite IPN.

Dezastrul a fost provocat de două seisme consecutive, cu magnitudini de 7,2 și 7,5 pe scara Richter, care s-au produs la un interval de mai puțin de un minut. Potrivit Institutului Geologic al SUA, ambele cutremure au fost de mică adâncime – 20,3 km, respectiv 10 km – ceea ce a amplificat semnificativ forța distructivă la suprafață. Conform institutului, seismul de 7,5 este cel mai puternic care a lovit Venezuela din anul 1900 până în prezent.

Președinta interimară a țării, Delcy Rodríguez, a declarat stare de urgență națională, iar SUA au promis un ajutor de 150 de milioane de dolari și au anunțat trimiterea de nave de transport și aeronave militare pentru a sprijini operațiunile de căutare și salvare. Ajutoare suplimentare au fost promise și de Republica Dominicană, El Salvador, Mexic și Qatar.

The post Bilanț în creștere în urma seismelor din Venezuela: sunt cel puțin 235 de morți și peste 4 300 de răniți appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Aur pentru Daniela Cociu și bronz pentru Mihai Chihaia la Europenele de canoe maraton

Daniela Cociu a cucerit medalia de aur în proba...

Alte șase persoane, reținute în dosarul „Car vertical” pentru șantaj și pornografie infantilă

Șase persoane au fost reținute în dosarul denumit generic...

Primarul din Edineț riscă pierderea mandatului după ce CSJ i-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale

Curtea Supremă de Justiție a respins cererea primarului municipiului...

Detalii despre compania care ar fi livrat echipamente cu dublă utilizare aviației militare ruse

Compania vizată de perchezițiile desfășurate de organele de drept...

Mesaj RO-Alert și un elicopter militar trimis la granița cu Ucraina, în timpul unor atacuri rusești cu drone

Un elicopter al Forțelor Aeriene Române a fost ridicat...

Export ilegal de echipamente cu dublă utilizare către Rusia, investigat de SIS și PCCOCS

O companie din Republica Moldova este investigată pentru exportul...

ULTIMA ORĂ

Carburanții se ieftinesc: prețuri mai mici cu 10 lei la motorină și 4 lei la benzină comparativ cu maximele atinse după declanșarea crizei din...

Carburanții continuă să se ieftinească. Prețul motorinei standard s-a redus cu peste 10 lei per litru, iar prețul benzinei a scăzut cu circa 4 lei...

Renato Usatîi: „Republica Moldova are nevoie de o armată profesionistă, nu de una bazată pe obligativitate”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, respinge criticile formulate la adresa inițiativei sale privind eliminarea serviciului militar obligatoriu și susține că propunerea urmărește modernizarea Armatei...

Important

Carburanții se ieftinesc: prețuri mai mici cu 10 lei la motorină și 4 lei la benzină comparativ cu maximele atinse după declanșarea crizei din...

Carburanții continuă să se ieftinească. Prețul motorinei standard s-a redus cu peste 10 lei per litru, iar prețul benzinei a scăzut cu circa 4 lei pentru un litru, comparativ cu valorile maxime înregistrate după declanșarea ostilităților în Orientul Mijloci...

O discuție privată cu Zelenski a declanșat o anchetă. Ce i se reproșează Ursulei von der Leyen

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este vizată de o nouă anchetă privind respectarea regulilor de transparență, după participarea la un grup privat de discuții alături de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și mai mulți lideri europeni, scrie Kyiv Post. Conform sursei, Ombudsmanul European, Teresa Anjinho, a lansat o investigație pentru a stabili dacă Executivul european a încălcat normele Uniunii Europene privind transparența prin refuzul de a publica mesajele schimbate...

Benzina și motorina se ieftinesc din nou. Cât vor costa carburanții în weekend

Șoferii vor plăti mai puțin pentru carburanți în acest weekend. ANRE a redus din nou prețurile maxime la benzină și motorină, pe fondul ieftinirii petrolului pe piețele internaționale. Astfel, pentru perioada 27-29 iunie 2026, un litru de benzină COR 95 va costa cel mult 27,44 lei, cu 11 bani mai puțin decât în prezent, iar un litru de motorină standard va avea un preț maxim de 24,56 lei, în scădere...

Salarii de trei ori mai mari, din toamnă, pentru președinte, premier și speaker? Maia Sandu: „A fost propunerea experților, sunt consultări”

Experți angajați de Banca Mondială au evaluat funcțiile din sectorul public din Republica Moldova și au propus o structură ierarhică a salarizării. În cadrul acesteia sunt ajustate și salariile primelor persoane în stat. Precizările au fost făcute de șefa statului Maia Sandu la ediția din 25 iunie a emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău, The post Salarii de trei ori mai mari, din toamnă, pentru președinte, premier și...

Lovitură după armistițiul SUA-Iran: O navă de marfă a fost atacată în Strâmtoarea Ormuz

Organizația Maritimă Internațională a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a suspendat planul de evacuare a peste 11.000 de marinari blocați în Strâmtoarea Ormuz, după ce o navă de marfă care traversa această rută maritimă a fost atacată, scrie BBC.