Bilanț în creștere în Venezuela, după seismele de miercuri

Bilanțul celor două cutremure care au lovit Venezuela a crescut la 589 de morți. Autoritățile de la Caracas au revizuit în scădere numărul răniților la aproape 3 000. Între timp, în Venezuela au început să sosească avioane cu ajutoare și echipe de intervenție trimise din întreaga lume, transmite IPN.

Președinta interimară Delcy Rodríguez a ordonat militarizarea statului La Guaira, una dintre cele mai grav afectate regiuni, pentru a facilita intervențiile de urgență. Imaginile satelitare arată amploarea distrugerilor, inclusiv complexuri rezidențiale întregi. Situația medicală, de asemenea, este critică, principalele spitale sunt pline, iar lipsa echipamentelor medicale și a medicamentelor, o problemă majoră și înainte de seisme, afectează capacitatea de a trata numărul mare de răniți.

Printre victime se numără și cetățeni străini ale căror decese au fost confirmate de ministerele de Externe din Spania, Brazilia, China, Italia și Portugalia. Diplomații au anunțat de asemenea că sunt în contact cu autoritățile venezuelene pentru a afla informații despre sute de cetățeni străini dați dispăruți.

În timp ce echipele locale de salvare și căutare continuă intervențiile în Caracas și La Guaira, ajutorul internațional a început deja să sosească. Echipele de salvare din Elveția și Spania au ajuns deja în Venezuela. Salvatorii elvețieni au adus cu ei și 18 tone de provizii și opt câini de căutare.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că alte echipe sunt pe drum. Printre țările care trimit echipe specializate de căutare și salvare se numără Italia, Cehia, Franța, Germania, Luxemburg și Portugalia. Iar Organizația Națiunilor Unite a confirmat desfășurarea a peste o mie de salvatori internaționali în zonele afectate. De asemenea, Statele Unite au trimis echipe de căutare, iar Panama a lansat o colectă națională pentru strângerea de ajutoare pentru Venezuela.

The post Bilanț în creștere în Venezuela, după seismele de miercuri appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 27 iunie

Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală desfășoară cea...

Ministerul Finanțelor renunță la modificarea impozitării salariilor în 2027

Ministerul Finanțelor renunță la modificarea sistemului de impozitare a...

Agenda evenimentelor pentru sâmbătă, 27 iunie

Ministerul Educației și Cercetării organizează Ziua învățământului dual, eveniment...

Aderarea la UE garantează drepturi egale pentru toți cetățenii, Maia Sandu

Aderarea la Uniunea Europeană reprezintă cea mai bună garanție...

Peste 1,3 milioane de apeluri frauduloase, blocate în primele cinci luni ale anului

Peste 1,3 milioane de apeluri frauduloase au fost blocate...

Stare de urgență în Crimeea ocupată pe fondul crizei de energie electrică

În Crimeea ocupată a fost instituită starea de urgență,...

A fost semnat contractul pentru construcția LEA 400 kV Bălți-Suceava

Întreprinderea de stat Moldelectrica și compania turcă SA-RA, desemnată...

ULTIMA ORĂ

Restricții de circulație pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în weekend: Cum va circula transportul public

Primăria Municipiului Chișinău anunță că se sistează traficul rutier de sâmbătă - 27.06.2026, ora 17:00, până duminică - 28.06.2026, ora 02:00, pe bd. Ștefan...

„Creditul de 218 milioane de euro intră în buget fără destinații clare”. Constantin Cuiumju cere transparență privind utilizarea împrumutului extern

Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a criticat în Parlament lipsa unor destinații concrete pentru împrumutul extern de 218 milioane de euro, întrebând cine va...

Important

Restricții de circulație pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în weekend: Cum va circula transportul public

Primăria Municipiului Chișinău anunță că se sistează traficul rutier de sâmbătă - 27.06.2026, ora 17:00, până duminică - 28.06.2026, ora 02:00, pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și str. A. Pușkin, cu redirecționarea transportului pe străzile adiacente, în legătură cu desfășurarea evenimentului sportiv ,,Chișinău 10 km Night Run”.

Record absolut de temperatură în Regatul Unit pentru luna iunie: Valul de caniculă afectează școlile și spitalele

Un nou record de temperatură pentru luna iunie a fost stabilit în Regatul Unit vineri, pentru a treia zi la rând, în contextul în care această țară se confruntă cu un val de căldură sufocantă, informează DPA, transmite Agerpres. Met Office a avertizat că temperaturile continuă să crească și că vineri a fost desemnată cea mai călduroasă zi de iunie înregistrată în Regatul Unit din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o...

VIDEO Verișoara M. Sandu pleacă de la Grosu/ Moldovenii, pregătiți de război?/ Cod roșu de arșiță în Moldova

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Maia Sandu, despre dosarul examinat de Domnica Manole și pierdut la CEDO— Noi reținuți în dosarul „Car Vertical”— Etnicii ucraineni din Moldova vor putea obține mai ușor cetățenia Ucrainei— Verișoara Maiei Sandu părăsește echipa lui Igor Grosu— Deținut decedat în timpul unei The post VIDEO Verișoara M. Sandu pleacă de la Grosu/ Moldovenii, pregătiți de război?/...

Comisara europeană Jessika Roswall vine la Chișinău: Discuții despre mediu și parcursul european al Republicii Moldova

Comisara europeană pentru Mediu, Reziliență în Domeniul Apei și Economie Circulară Competitivă, Jessika Roswall, va efectua prima sa vizită oficială în Republica Moldova în perioada 29–30 iunie. Pe durata vizitei, oficialul european va avea întrevederi cu președinta Maia Sandu, membri ai Guvernului, dar și cu reprezentanți ai organizațiilor de mediu, tineri și femei lidere. Discuțiile vor viza protecția mediului, gestionarea durabilă a resurselor de apă și parcursul european al Republicii...

Lăcustele migratoare devastează culturile din Ucraina. Fermierii se confruntă cu un dezastru

Lăcustele migratoare au provocat pagube importante în culturile agricole dintr-o țară vecină cu România, unde autoritățile au instituit măsuri speciale de monitorizare și combatere a dăunătorului. Seceta și canicula din ultimele săptămâni agravează situația și favorizează înmulțirea insectelor, scrie adevărul.ro.

Furnizarea gazelor va fi sistată temporar în unele localități din Taraclia

Locuitorii satelor Corten și Valea Perjei din raionul Taraclia vor rămâne temporar fără gaze naturale în perioada 29 iunie – 3 iulie. Anunțul a fost făcut de Energocom. Oprirea livrării este necesară din cauza unor lucrări planificate de întreținere la stația de reglare și măsurare a gazelor din Ceadîr-Lunga. Intervențiile sunt realizate de operatorul sistemului de distribuție SRL „Taraclia-Gaz”. Autoritățile precizează că furnizarea gazelor va fi reluată imediat după finalizarea lucrărilor. Pentru...

Furnizarea gazelor va fi sistată temporar în unele localități din Taraclia

Locuitorii satelor Corten și Valea Perjei din raionul Taraclia vor rămâne temporar fără gaze naturale în perioada 29 iunie – 3 iulie. Anunțul a fost făcut de Energocom. Oprirea livrării este necesară din cauza unor lucrări planificate de întreținere la stația de reglare și măsurare a gazelor din Ceadîr-Lunga. Intervențiile sunt realizate de operatorul sistemului de distribuție SRL „Taraclia-Gaz”. Autoritățile precizează că furnizarea gazelor va fi reluată imediat după finalizarea lucrărilor. Pentru...