Marcel Bobeica: Problema descentralizării financiare trebuie să fie prioritară în reforma APL

În cadrul reformei APL problema descentralizării financiare trebuie să fie prioritară, astfel încât autoritățile locale să dispună de resurse proprii pentru a oferi servicii mai bune și pentru a-și consolida capacitatea instituțională. Opinia aparține primarului satului Gangura, Marcel Bobeica, și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice „Comunitățile locale și deciziile de amalgamare voluntară”, organizată de Agenția de presă IPN. Mai mult, potrivit edilului, noua politică bugetar-fiscală, aflată în discuție publică, riscă să producă efectul invers, prin diminuarea surselor de venit ale administrațiilor publice locale.

Marcel Bobeica susține că reforma APL nu trebuie redusă doar la procesul de amalgamare a localităților, ci trebuie să fie însoțită de măsuri care să consolideze autonomia financiară a primăriilor.

„Noi înțelegem că reforma este una necesară, dar reforma nu înseamnă doar unificare. Reforma înseamnă și resurse financiare, adică venituri proprii. Dar vedem că politica bugetar-fiscală, care este acum în discuții, nu oferă venituri proprii administrației publice locale. Dacă analizăm politica bugetar-fiscală, vedem că impactul este unul negativ asupra bugetelor locale”, a explicat primarul satului Gangura, raionul Ialoveni.

Potrivit edilului, proiectul politicii bugetar-fiscale conține prevederi care vor reduce veniturile administrațiilor locale și vor limita capacitatea acestora de a finanța proiecte pentru cetățeni. „Are loc diminuarea cotei impozitului pe venit pentru persoanele fizice. În plus, din 2028 ar putea avea loc eliminarea taxei pentru amenajarea teritoriului, care acum este o sursă de venit pentru administrația locală. Mai mult, se introduc plafoane la taxe și impozite. Această măsură, pe termen lung, va influența bugetele locale”, a precizat edilul.

Marcel Bobeica spune că succesul reformei APL depinde de asigurarea unei descentralizări financiare reale. „Dacă vrem APL-uri puternice, fiabile, ele trebuie să aibă venituri proprii. Venituri proprii înseamnă asigurarea cetățeanului din localitatea respectivă cu servicii mai bune, cu infrastructură mai bună. În plus, vom putea atrage angajați care să presteze aceste servicii. Noi avem nevoie să creștem și capacitatea instituțională, dar nu putem crește capacitatea instituțională, dacă nu avem venituri proprii. Reforma trebuie să rezolve în primul rând problema descentralizării financiare”, a mai spus primarul din Gangura.

Disclaimer: Acest material a fost elaborat de Agenția de Presă IPN, în cadrul proiectului „Reforma APL în dialog”, finanțat de Ministerul Culturii din Fondul pentru subvenționarea mass-mediei.

The post Marcel Bobeica: Problema descentralizării financiare trebuie să fie prioritară în reforma APL appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Concediul de maternitate și cel paternal vor fi incluse în vechimea pentru pensie

Indemnizațiile de maternitate și cele paternale vor fi luate...

Echipamentele militare scoase din uz vor putea fi vândute sau donate

Echipamentele militare și alte bunuri din dotarea Forțelor Armate...

Benzina și motorina se ieftinesc și în weekend

Tendința de ieftinire a carburanților se menține și în...

Ambasadorul Darii, convocat la Ministerul rus de Externe în legătură cu situația curierilor diplomatici

Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, a...

Ambasadorul Darii, convocat la Ministerul rus de Externe în legătură cu situația curierilor diplomatici

Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, a...

Șapte zile pe scurt – Newsletter IPN

Retrospectiva săptămânii 22-28 iunie. Cele mai importante știri din...

Șapte zile pe scurt – Newsletter IPN

Retrospectiva săptămânii 22-28 iunie. Cele mai importante știri din...

ULTIMA ORĂ

Modelul de succes al companiei „Garma Grup” inspiră viitoarea generație de AgriCOOLtori

Un singur complex agricol poate produce, simultan, carne la cele mai înalte standarde, biocombustibil și energie verde. Sub conducerea antreprenorului Valentin Ungureanu, compania „Garma Grup”...

NEWS ALERT | Consilier din Durlești depune denunț la CNA și Procuratura Anticorupție împotriva lui Oleg Popșoi

Consilierul independent din Durlești, Tudor Bucșan, a depus un denunț la Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura Anticorupție, solicitând investigarea unor presupuse fapte de...

Important

Modelul de succes al companiei „Garma Grup” inspiră viitoarea generație de AgriCOOLtori

Un singur complex agricol poate produce, simultan, carne la cele mai înalte standarde, biocombustibil și energie verde. Sub conducerea antreprenorului Valentin Ungureanu, compania „Garma Grup” demonstrează acest lucru printr-o afacere modernă, bazată pe inovație și economie circulară. Complexul integrează o fabrică de bioetanol, o fermă cu o capacitate de 4.500 de bovine, un abator performant și cea mai mare stație de biogaz din țară, cu o productivitate impresionantă de 40.000...

Paris: autoritățile impun restricții la alcool din cauza temperaturilor de până la 41°C și a presiunii pe spitale

Poliția din Paris a impus o interdicție temporară privind consumul de alcool în capitala franceză în contextul valului de caniculă care pune presiune pe sistemul sanitar, informează agenția DPA, citată de Agerpres. De vineri până duminică dimineață, vânzarea de alcool va fi interzisă, iar consumul de alcool în spațiile publice va fi de asemenea interzis, a anunțat joi poliția. Restaurantele și barurile sunt scutite de această interdicție. Spitalele din zona Grand Paris...

Ambasadorul Lilian Darii, convocat la Moscova, după ce curieri diplomatici ruși ar fi fost reținuți pe Aeroportul Chișinău. Racția MAE

Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul rus de Externe, după ce Moscova a acuzat autoritățile de la Chișinău de încălcarea Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice. Diplomația rusă susține că ambasadorului i-a fost înmânată o notă verbală, în contextul incidentului de pe Aeroportul Internațional Chișinău, unde, potrivit părții ruse, ar fi fost reținuți curieri diplomatici și verificată corespondența diplomatică.

Concediul de maternitate și cel paternal vor fi incluse în vechimea pentru pensie

Indemnizațiile de maternitate și cele paternale vor fi luate în calcul la pensie, chiar dacă în acea perioadă nu se achită contribuții sociale. Proiectul de lege a fost votat în prima lectură de către deputați, transmite IPN. Proiectul mai aduce schimbări și la munca de noapte. Părinții singuri care au copii de până la 16 ani vor putea lucra în ture de noapte doar dacă își dau acordul în scris....

Produse petroliere pentru zile negre? Parlamentul a votat crearea stocurilor de urgență

Republica Moldova va avea stocuri de urgență de produse petroliere suficiente pentru a acoperi consumul intern timp de 61 de zile sau echivalentul a cel puțin 90 de zile de importuri nete, în funcție de indicatorul mai mare. Un proiect de lege care reglementează crearea și administrarea acestor rezerve a fost votat în lectura a The post Produse petroliere pentru zile negre? Parlamentul a votat crearea stocurilor de urgență...

De la proiect pilot la instrument național: MIDIA își consolidează rolul în ecosistemul digital al Republicii Moldova

Instrumentul de Măsurare a Intensității Digitale a IMM-urilor (MIDIA), dezvoltat de Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI), va fi integrat în platforma BizRadar, dezvoltată la inițiativa Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, pentru a conecta mediul de afaceri direct cu autoritățile statului. Inițiativa a fost anunțată la evenimentul de prezentare MIDIA, organizat în cadrul proiectului „Digital Maturity in Innovative Regions”, dezvoltat cu sprijinul Guvernului Elveției și al...

De la proiect pilot la instrument național: MIDIA își consolidează rolul în ecosistemul digital al Republicii Moldova

Instrumentul de Măsurare a Intensității Digitale a IMM-urilor (MIDIA), dezvoltat de Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale (ACETI), va fi integrat în platforma BizRadar, dezvoltată la inițiativa Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, pentru a conecta mediul de afaceri direct cu autoritățile statului. Inițiativa a fost anunțată la evenimentul de prezentare MIDIA, organizat în cadrul proiectului „Digital Maturity in Innovative Regions”, dezvoltat cu sprijinul Guvernului Elveției și al...