Reforma fiscală urmărește aplicarea uniformă a TVA și sprijinirea țintită a persoanelor vulnerabile, ministru

Uniformizarea TVA prin eliminarea unor cote reduse urmărește o colectare mai echitabilă a taxelor și direcționarea mai eficientă a sprijinului către persoanele vulnerabile. O spune ministra muncii și protecției sociale, Natalia Plugaru, care precizează că actualul sistem de facilități fiscale favorizează, în mare măsură, persoanele cu venituri ridicate, transmite IPN.

„Scopul reformei fiscale este de a aduna TVA uniformizat de la toți, și de la cel care poate plăti și de la cel care nu poate plăti, și prin politici sociale să-i ajutăm pe cei mai nevoiași. Scutirile care au fost până acum, TVA redus în unele sectoare, îi favorizează pe cei care au venituri mai mari. Dar pentru mine în calitate de ministră a muncii și protecției sociale este important ca această reformă să vină și cu o protecție socială mai mare”, a declarat Natalia Plugaru în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.

Potrivit ei, veniturile colectate din taxe și impozite sunt esențiale pentru finanțarea serviciilor publice. Totuși, ministra a explicat că reforma nu presupune redistribuirea integrală a banilor colectați sub formă de ajutoare sociale.

„Ca stat, ca să putem dezvolta servicii medicale, drumuri, infrastructură, de unde se fac aceste lucruri? Din banul public, din taxe și impozite, strânse de la antreprenori și persoane fizice. Ca să poți investi în servicii trebuie să acumulezi acești bani. Nu e vorba că tot ce strângem acum, dăm înapoi prin ajutoare sociale, ajutorul social acum este foarte țintit”, a mai spus Natalia Plugaru.

Ea a respins percepțiile potrivit cărora ajutoarele sociale sunt acordate fără criterii stricte și a afirmat că actualul sistem condiționează acordarea ajutorului social de eforturile beneficiarilor de a se angaja în câmpul muncii.

„Știu că există percepția că dăm ajutor social la toți și unii consumă alcool. Dar acum nu mai este așa. Dacă în câteva luni nu te angajezi ajutorul social se taie. Ajutorul de șomaj la fel. Ai stat câteva luni, nu te-ai angajat, se taie ajutorul de șomaj”, a mai spus ministra.

The post Reforma fiscală urmărește aplicarea uniformă a TVA și sprijinirea țintită a persoanelor vulnerabile, ministru appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Maia Sandu se delimitează de angajarea verișoarei sale la Moldatsa: „Am aflat din presă”

Președinta Maia Sandu susține că nu a avut nicio...

Agenda evenimentelor pentru vineri, 26 iunie

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău, începută pe 29 mai...

Inteligența artificială și geopolitica secolului XXI: implicații pentru spațiul românesc. Op-Ed de Anatol Țăranu

Descoperirea unor importante zăcăminte de aur în California, în...

IPN | Agenda culturală | 26 iunie

Vinăria Mileștii Mici găzduiește Festivalul „Dacii liberi” (26-28 iunie)...

O adolescentă de 13 ani s-a înecat într-un iaz din Soroca

O adolescentă de 13 ani s-a înecat într-un iaz...

Agenda evenimentelor pentru vineri, 25 iunie

Continuă ședința Consiliului municipal Chișinău, începută pe 29 mai...

CIO va acorda câte 10 mii de dolari fiecărui sportiv calificat la Jocurile Olimpice

Sportivii care se califică la Jocurile Olimpice vor beneficia,...

ULTIMA ORĂ

DOC // Elevii din școlile reorganizate vor beneficia de o alocație lunară de 1000 de lei

Un număr de 1.328 de elevi din școlile implicate în procesul de reorganizare vor beneficia de o alocație lunară de 1.000 de lei. Aceasta va...

Partidul Nostru a depus la Curtea Constituțională proiectul constituțional de anulare a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciu militar doar pe bază de...

Partidul Nostru anunță că a depus la Curtea Constituțională un proiect de lege privind modificarea Constituției Republicii Moldova, prin care se propune consacrarea la...

Important

DOC // Elevii din școlile reorganizate vor beneficia de o alocație lunară de 1000 de lei

Un număr de 1.328 de elevi din școlile implicate în procesul de reorganizare vor beneficia de o alocație lunară de 1.000 de lei. Aceasta va fi acordată pe parcursul a doi ani consecutivi de studii, câte 9 luni pe an, începând cu anul de studii 2026-20...

Renato Usatîi: „Republica Moldova are nevoie de o armată profesionistă, nu de una bazată pe obligativitate”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, respinge criticile formulate la adresa inițiativei sale privind eliminarea serviciului militar obligatoriu și susține că propunerea urmărește modernizarea Armatei Naționale prin consolidarea unei armate profesioniste și a unei rezerve voluntare. Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, afirmă că analiza publicată de WatchDog.md privind propunerea de eliminare a serviciului militar obligatoriu prezintă The post Renato Usatîi: „Republica Moldova are nevoie de o armată profesionistă, nu de...

Încă o verișoară a Maiei Sandu își dă demisia: era șefa cabinetului președintelui Parlamentului, Igor Grosu

Șefa cabinetului președintelui Parlamentului, Igor Grosu, Tatiana Batin, care este o altă verișoară a președintei Maia Sandu, și-a depus demisia. Anunțul despre demisie a fost făcut de șefa statului la ediția din 25 iunie a emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău, în aceeași zi în care TV8 a publicat o investigație despre tranzacțiile anterioare ale The post Încă o verișoară a Maiei Sandu își dă demisia: era șefa cabinetului...

Noi rețineri în dosarul „Car Vertical”: Alți șase bărbați au fost arestați pentru distribuirea imaginilor intime

Șase bărbați au fost reținuți în urma unor percheziții efectuate în Chișinău, Orhei și Sângerei, în cadrul dosarului „Car Vertical”. Patru dintre aceștia au mai fost cercetați anterior pentru diferite infracțiuni, precum păstrarea și vânzarea de droguri, furt sau amenințarea cu omorul.

(live) CMC, în ședință. Moțpan, cu luare de cuvânt, la tribuna CMC: „A fost o perioadă intensă. cu decizii importante și dezbateri intense”

Ședința Consiliului Municipal Chișinău, începută pe 29 mai, continuă și astăzi. Urmăriți live, pe UNIMEDIA.

Fermierii renunță la proteste, după discuții cu deputați PAS și miniștri în Parlament, cu ușile închise. Ivanov: Grosu a promis că TVA-ul de 20%...

Fermierii se retrag după promisiunea lui Igor Grosu că TVA-ul de 20% nu va fi votat, a anunțat, ieri după-amiază, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei parlamentare pentru Agricultură și Industrie Alimentară. „Dacă puterea își încalcă cuvântul, protestele vor continua", a precizat deputatul Partidului Nostru.

Revista presei interbelice: Fotbalul chișinăuian ajungea în elita României

Ziarul Dimineața scria o știre venită din Uniunea Sovietică, precum că la clinica stomatologică din Kiev și la Institutul Dentar din Moscova, medicii experimentau un material neobișnuit pentru plombe: oase de pește. Medica căuta soluții...