Reforma impozitării salariilor, amânată pentru 2027. DETALII

Ministerul Finanțelor a anunțat că renunță, cel puțin pentru anul 2027, la modificarea sistemului de impozitare a salariilor, după consultările publice și propunerile primite pe marginea proiectului politicii fiscale.

”În urma consultărilor și a propunerilor primite la proiectul politicii fiscale, modificarea sistemului de impozitare a salariilor nu va fi aplicată în anul 2027”, se arată în mesajul publicat de Ministerul Finanțelor.

Proiectul politicii fiscale prevedea o schimbare a modului de impozitare a veniturilor salariale. Astfel, cota impozitului pe venit urma să fie redusă de la 12% la 7% pentru persoanele cu venituri anuale de până la un milion de lei. În același timp, contribuțiile de asigurări sociale urmau să fie transferate de la angajator la angajat, prin majorarea cotei achitate de salariat și reducerea celei suportate de angajator.

De asemenea, proiectul prevedea eliminarea scutirii personale anuale de 29.700 de lei, precum și a scutirii de 9.900 de lei pentru fiecare copil aflat la întreținere. În schimb, Guvernul propunea introducerea unui stimulent lunar de 500 de lei pentru fiecare angajat, la care se adăugau 200 de lei pentru fiecare copil, sumă care urma să fie acordată doar pentru lunile în care persoana obținea venit salarial.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Reforma impozitării salariilor, amânată pentru 2027. DETALII apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Furnizarea gazelor va fi sistată temporar în unele localități din Taraclia

Locuitorii satelor Corten și Valea Perjei din raionul Taraclia...

Furnizarea gazelor va fi sistată temporar în unele localități din Taraclia

Locuitorii satelor Corten și Valea Perjei din raionul Taraclia...

Campania de împădurire dă rezultate în Cimișlia: Salcâmul, paltinul și corcodușul cresc pe 27 de hectar

La Mihailovca, în raionul Cimișlia, noile plantații forestiere dau...

ULTIMA ORĂ

Furnizarea gazelor va fi sistată temporar în unele localități din Taraclia

Locuitorii satelor Corten și Valea Perjei din raionul Taraclia vor rămâne temporar fără gaze naturale în perioada 29 iunie – 3 iulie. Anunțul a fost...

„Creditul de 218 milioane de euro intră în buget fără destinații clare”. Constantin Cuiumju cere transparență privind utilizarea împrumutului extern

Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a criticat în Parlament lipsa unor destinații concrete pentru împrumutul extern de 218 milioane de euro, întrebând cine va...

Important

Furnizarea gazelor va fi sistată temporar în unele localități din Taraclia

Locuitorii satelor Corten și Valea Perjei din raionul Taraclia vor rămâne temporar fără gaze naturale în perioada 29 iunie – 3 iulie. Anunțul a fost făcut de Energocom. Oprirea livrării este necesară din cauza unor lucrări planificate de întreținere la stația de reglare și măsurare a gazelor din Ceadîr-Lunga. Intervențiile sunt realizate de operatorul sistemului de distribuție SRL „Taraclia-Gaz”. Autoritățile precizează că furnizarea gazelor va fi reluată imediat după finalizarea lucrărilor. Pentru...

Curtea Constituțională va examina sesizarea privind alegerile din Găgăuzia în iulie

Curtea Constituțională va examina sesizarea Ministerului Justiției privind verificarea constituționalității mai multor prevederi din legislația Găgăuziei referitoare la organizarea alegerilor pe 7 iulie. Magistrații vor stabili dacă Adunarea Populară a Găgăuziei are competența de a aproba componența autorității electorale centrale din Comrat. Amintim că mandatul Adunării Populare a expirat pe 12 noiembrie 2025, iar alegerile The post Curtea Constituțională va examina sesizarea privind alegerile din Găgăuzia în iulie appeared...

„O lege de dragul legii”: Opoziția critică perioada de înregistrare a cartelelor PrePay

Legea comunicațiilor electronice a fost completată cu o nouă prevedere care urmărește instituirea unui mecanism de identificare a utilizatorilor de cartele PrePay. Acestea vor putea fi activate doar după identificarea utilizatorului pe baza unui act de identitate.

Vrei produse autohtone? Vezi la ce târguri le poți găsi, în acest weekend

Primăria Chișinău informează că, în weekendul 27-28 iunie, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone, în scopul susținerii producătorilor locali și oferirii orășenilor acces la produse agricole de sezon.

Salariile vor fi impozitate după regulile actuale: Ministerul Finanțelor renunță la propunerile pentru 2027

Modificarea sistemului de impozitare a salariilor nu va fi aplicată în anul 2027. Anunțul a fost făcut vineri, 26 iunie, de Ministerul Finanțelor.