Foametea organizată din Basarabia va fi declarată prin lege crimă împotriva umanității. Un proiect de lege semnat de mai mulți deputați PAS urmează să fie dezbătut în Parlament.
Conform inițiativei, Republica Moldova condamnă regimul totalitar sovietic pentru provocarea deliberată a foametei din anii 1946-1947 pe teritoriul actualei Republici Moldova. Documentul recunoaște că fenomenul a fost provocat de politica sistematică a autorităților sovietice privind confiscarea recoltelor, impunerea cotelor de predare și restricționarea libertății de circulație a populației civile.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Republica Moldova condamnă negarea public, justificarea, minimizarea sau prezentarea denaturată a foametei provocate din anii 1946-1947 pe teritoriul actualei Republici Moldova, ca practici care aduc atingere memoriei victimelor și demnității umane”, se arată în document.
Drept urmare, Codul penal va fi completat cu prevederi prin negarea atât a Holocaustului, cât și a deportărilor sau foametei organizate din Basarabia va fi pedepsită. Pentru asemenea acțiuni, se prevăd pedepse cuprinse între 6 luni și 5 ani de pușcărie, dar și privarea dreptului de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Articolul Foametea organizată din Basarabia va fi declarată prin lege crimă împotriva umanității. Cine o neagă va risca pușcărie apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




