O fetiță, la un pas de tragedie într-un bazin: părul i-a fost prins în sistemul de aspirație

O fetiță a fost la un pas de a se îneca într-un bazin din cadrul unui complex de agrement, după ce părul i s-ar fi prins în sistemul de aspirație al apei, amplasat sub un tobogan destinat copiilor. Informațiile au apărut pe TikTok, unde au fost publicate imagini și mărturii ale unei femei care susține că a asistat la întreaga scenă. Potrivit acesteia, copila a rămas blocată sub apă, fiind scoasă inconștientă de salvamar.

Potrivit acesteia, copila nu a mai putut ieși la suprafață după ce părul i-a fost prins de sistemul de filtrare. Ceilalți copii au încercat să o elibereze, însă fără succes, fiind nevoiți să cheme salvamarul.

„Salvamarul a reușit cu greu să o scoată. Fetița era inconștientă și avea pielea învinețită. A fost solicitată ambulanța, iar medicii au încercat minute în șir să o resusciteze”, a povestit femeia.

Martora susține că a plecat imediat din complex împreună cu propriii copii și afirmă că este șocată de cele întâmplate. Ea acuză lipsa măsurilor elementare de siguranță la toboganele pentru copii și spune că speră ca familia fetiței să tragă la răspundere administrația complexului.

După apariția imaginilor pe TikTok, mai mulți părinți au atras atenția asupra măsurilor de siguranță în piscine și parcuri acvatice. O mamă a povestit că a fost martora unui incident similar în Turcia și îi îndeamnă pe părinți să le prindă copiilor cu părul lung părul într-un coc înainte de a intra în apă sau de a folosi toboganele, pentru a reduce riscul unor astfel de accidente.

Deocamdată, administrația complexului și autoritățile nu au oferit informații oficiale despre circumstanțele incidentului sau despre starea de sănătate a fetiței.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/accident-fetita-sociteni.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

 

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/accident-fetita-sociteni-(2).mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul O fetiță, la un pas de tragedie într-un bazin: părul i-a fost prins în sistemul de aspirație apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Protecție împotriva arșiței: 14 corturi anticaniculă au fost deschise în țară

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a instalat 14...

Zi de doliu în istorie: Se împlinesc 86 de ani de la ocuparea sovietică a Basarabiei

Astăzi se împlinesc 86 de ani de la ocuparea...

Duminică de foc în Republica Moldova: mercurul din termometre urcă până la 38°C

Vremea se menține caniculară în Republica Moldova și în...

Atenție, călători! Activitatea postului vamal Vulcănești va fi suspendată temporar, luni, 29 iunie

Activitatea Postului Vamal de Frontieră Vulcănești va fi suspendată...

Ziua Națională a Taților: Autoritățile încurajează implicarea taților în creșterea copiilor

Republica Moldova marchează astăzi Ziua Națională a Taților, sărbătorită...

Focuri de armă la Botanica: un bărbat a fost împușcat în urma unui conflict

Focuri de armă s-au auzit la Botanica, sâmbătă seară,...

ULTIMA ORĂ

Serbia: După un an și jumătate de proteste, Vučić anunță că va părăsi funcția de președinte

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a anunțat că intenționează să demisioneze „în următoarele săptămâni” și să convoace alegeri anticipate. Măsura răspunde uneia dintre principalele revendicări ale...

Dionis Cenușă: Scandalul privind funcțiile publice este doar vârful aisbergului

Cercetătorul în cadrul programului de Reziliență Democratică al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), Dionis Cenușă, consideră că scandalul legat de ocuparea funcțiilor publice...

Important

Serbia: După un an și jumătate de proteste, Vučić anunță că va părăsi funcția de președinte

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a anunțat că intenționează să demisioneze „în următoarele săptămâni” și să convoace alegeri anticipate. Măsura răspunde uneia dintre principalele revendicări ale protestelor studențești, care continuă de aproximativ un an și jumătate, transmite DW.

(live) „Cum merge lupta cu salariile nesimțite, Maia?” Protest la Parlament, împotriva politicii fiscale: „E ultima picătură”

Un protest are loc, astăzi, în fața clădirii Parlamentului, împotriva politicii bugetar-fiscale, care a provocat un val de critici în societate. Manifestația a fost anunțată de liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc. Urmăriți live, pe UNIMEDIA.

Prințesa Kate, legături strânse cu fosta soție a unui miliardar tech faimos, implicat în scandalul Epstein: A vizitat-o acum câteva zile la Palatul Windsor

Prințesa de Wales a avut o întâlnire specială la Castelul Windsor săptămâna aceasta, potrivit unor surse, citate de Okmagazine. S-a văzut cu fosta soție a unui miliardar tech faimos, implicat în scandalul Epstein.

Protecție împotriva arșiței: 14 corturi anticaniculă au fost deschise în țară

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a instalat 14 puncte de reabilitare în municipiul Chișinău și șapte raioane ale țării, pe perioada caniculei. La aceste corturi, oamenii pot primi apă și pot solicita ajutor în cazul în care se simt rău din cauza temperaturilor ridicate. Măsura a fost luată în contextul avertizărilor meteorologice de cod galben, portocaliu și roșu de caniculă emise de autorități, pentru a preveni riscurile provocate de...

Puncte de reabilitare în perioada caniculei: IGSU a instalat 14 corturi

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a instalat 14 puncte de reabilitare în municipiul Chișinău și în mai multe raioane ale țării, pe perioada caniculei. La aceste corturi, oamenii pot primi apă și pot solicita ajutor în cazul în care se simt rău, transmite IPN. Corturile anticaniculă sunt amplasate în municipiul Chișinău, UTA Găgăuzia, Cahul, Ialoveni, Cantemir, Căușeni, Ștefan Vodă, Hâncești și Cimișlia și sunt destinate persoanelor expuse îndelung temperaturilor...

Cutremure în Venezuela: Bilanțul deceselor a depășit cifra de 1.400. PNUD estimează pagube de șapte miliarde de dolari

Bilanțul deceselor în urma dublului cutremur devastator care a lovit Venezuela miercuri a ajuns la 1.430 de persoane, a anunțat președintele Adunării Naționale, Jorge Rodríguez.

Rusia a atacat Ucraina cu rachete balistice și cu peste 140 de drone. Mai multe persoane au fost rănite

În noaptea de duminică, 28 iunie, armata rusă a lansat un nou atac aerian asupra Ucrainei, folosind două rachete antinavă de tip „Țirkon/Oniks”, șase rachete balistice „Iskander-M/S-400” și 142 de drone de atac, au anunțat Forțele Aeriene ale Ucrainei.