Negocierile pentru formarea noului Guvern al României au intrat în impas, cu mai puțin de 40 de ore înainte ca Parlamentul să intre în vacanță. Potrivit Antena 3 CNN, sunt șanse minime ca președintele Nicușor Dan să desemneze un prim-ministru în cursul zilei de luni.
Surse politice citate de Antena 3 CNN susțin că șeful statului nu are programată nicio întâlnire cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR. Totodată, nici reprezentanții celor patru formațiuni pro-occidentale nu au programate noi discuții, în timp ce schimbul de acuzații dintre PSD și PNL continuă.
PSD a anunțat că nu va susține „sub nicio formă” un guvern condus de europarlamentarul Siegfried Mureșan și l-a criticat pe liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, pentru această propunere. Social-democrații l-au acuzat pe Mureșan că a ajuns europarlamentar cu „banii din corupție ai baronului Pinalti”, că a votat împotriva intereselor României la Bruxelles și că este „profund anti-american”.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, a acuzat PSD că încearcă să evite asumarea responsabilității.
„Agresorul este protejat. Victima este arătată cu degetul, stigmatizată și făcută responsabilă pentru ceea ce i s-a întâmplat. Cu toate acestea, victima continuă să caute soluții, dialog și înțelegere. Agresorul nu vrea doar să scape nepedepsit. Vrea ca victima să fie pedepsită în locul lui”, a scris acesta.
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că încă există timp pentru învestirea unui nou Executiv, dacă partidele vor ajunge la un acord.
„Mai e timp pentru învestirea unui nou Guvern”, a afirmat Abrudean, precizând că, în cazul în care se ajunge la o înțelegere luni, Parlamentul ar putea vota învestirea Cabinetului chiar marți.
Cu toate acestea, surse politice citate de Antena 3 CNN susțin că negocierile rămân blocate. „E blocaj între cele două tabere și nu se întrevede nicio soluție”, au declarat acestea.
După ultimele consultări cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR, președintele Nicușor Dan așteaptă ca partidele să ajungă la un acord privind majoritatea parlamentară și numele viitorului premier. În lipsa unei înțelegeri, șeful statului va trebui să decidă cui va încredința mandatul de formare a noului Guvern.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Blocaj total în negocierile pentru formarea noului Guvern al României. Șanse minime ca un premier să fie desemnat luni apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




