Clădirea Morii Roșii din Chișinău ar putea fi transformată într-un centru multifuncțional

Clădirea abandonată a Morii Roșii din Chișinău ar putea fi transformată într-un centru multifuncțional cultural. Proiectul prevede amenajarea unor spații pentru conferințe, expoziții și evenimente educaționale. Anunțul a fost făcut la evenimentul de încheiere al proiectului transnațional NONA, implementat de Primăria municipiului Chișinău, transmite IPN.

Managerul proiectului, Victor Buzu, a declarat că, pentru a asigura sustenabilitatea financiară a clădirii, la primul etaj ar fi prevăzut un spațiu destinat unui operator din domeniul HoReCa. La etajul al doilea ar putea fi amenajată sala municipală de conferințe, cel de-al treilea etaj ar putea găzdui un spațiu de coworking, iar ultimul nivel ar fi destinat expozițiilor, inclusiv unei expoziții permanente dedicate istoriei Morii Roșii.

Inițiatorii proiectului își exprimă speranța că, odată restaurată, Moara Roșie va redeveni un spațiu de referință al orașului, un loc în care comunitatea se va putea reuni și va avea acces la activități culturale. Șefa interimară a Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, Eugenia Liubomeiscaia, a menționat că Moara Roșie reprezintă un monument de patrimoniu care merită să fie valorificat, iar pentru direcție acest proiect are o importanță majoră.

Proiectul a inclus curățarea vegetației, realizarea cercetărilor arheologice și expertizei tehnice, întocmirea unei schițe de reabilitare și restaurare. Autoritățile locale urmează să prezinte schița de proiect la Consiliul Național al Monumentelor Istorice.

Moara Roșie este una dintre primele mori cu abur din Chișinău. Aceasta a fost construită inițial în anii 1850-1860 și reconstruită în 1884 din piatră. Este clădire istorică și monument protejat în Registrul Monumentelor Republicii Moldova.

The post Clădirea Morii Roșii din Chișinău ar putea fi transformată într-un centru multifuncțional appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Proba la disciplina obligatorie la Bacalaureatul din România, amânată din cauza caniculei

Proba scrisă la disciplina obligatorie – Matematică sau Istorie...

Comisară europeană: O Moldovă verde este un candidat mai puternic pentru aderarea la UE

O Moldovă verde înseamnă o Moldovă mai prosperă, mai...

Comisară europeană: O Moldovă verde este un candidat mai puternic pentru aderarea la UE

O Moldovă verde înseamnă o Moldovă mai prosperă, mai...

Sindicatele contestă reforma concediilor și cer expertizarea proiectului de către OIM

Sindicatele susțin că reforma concediilor de odihnă va diminua...

Republica Moldova – risc moderat în Indicele Global al Torturii, dar cu probleme structurale persistente

Deși Republica Moldova este clasificată cu risc moderat în...

Coreea de Sud investește peste 576 de miliarde de dolari în producția de cipuri și în inteligența artificială

Coreea de Sud a lansat o strategie industrială multianuală...

Protecția mediului este esențială pentru modernizarea Republicii Moldova, comisar european

Protecția mediului și gestionarea durabilă a resurselor de apă...

ULTIMA ORĂ

Vouchere de până la 6 mii de lei pentru alte 336 de familii, care și-au procurat electrocasnice noi

Alte 336 de familii din Republica Moldova au beneficiat de vouchere în valoare de până la șase mii de lei pentru a-și înlocui electrocasnicele vechi,...

VIDEO | Ion Ceban acuză Președinția că sabotează vizitele sale externe: „Maia Sandu suna personal primarii români să nu se întâlnească cu mine”

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a acuzat luni că Președinția Republicii Moldova intervine activ pentru a-i sabota întâlnirile diplomatice externe, susținând că Maia...

Important

Vouchere de până la 6 mii de lei pentru alte 336 de familii, care și-au procurat electrocasnice noi

Alte 336 de familii din Republica Moldova au beneficiat de vouchere în valoare de până la șase mii de lei pentru a-și înlocui electrocasnicele vechi, cu altele noi, eficiente energetic. Sprijinul a fost oferit în cadrul unei noi sesiuni a Programul EcoV...

(video) Cinci persoane au fost ucise într-un atac armat în Germania: Poliția a reținut doi suspecți

Cinci persoane au fost împușcate mortal într-un atac în nordul Germaniei, în orașul Stade, a anunțat poliția. Două persoane au fost reținute, scrie adevărul.ro.

Proba la disciplina obligatorie la Bacalaureatul din România, amânată din cauza caniculei

Proba scrisă la disciplina obligatorie – Matematică sau Istorie – din cadrul examenului de Bacalaureat din România a fost amânată din cauza avertizării cod roșu de caniculă. Decizia a fost luată de ministrul educației pentru a proteja sănătatea elevilor și a cadrelor didactice în contextul temperaturilor extreme prognozate de meteorologi, transmite IPN. Astfel, examenul scris, care era programat inițial pentru marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie. Totodată,...

FlyOne este ținută la sol în baza unei legi anulate? Cum nu explică Guvernul decizia

Documentul prin care fondatorii companiei FLYONE sunt obligați să renunțe la cotele-părți din societate în termen de 90 de zile conține o trimitere la o lege abrogată anul trecut, atrage atenția jurnalistul Corneliu Gandrabur, într-o analiză publicată pe blogul său, citat de ZIUA.MD. Amintim că, săptămâna trecută, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a anunțat că fondatorii FLYONE trebuie să renunțe la participațiile deținute în companie, în urma aplicării clauzei de schimbare a...

Cazul de la piscina din Sociteni, unde o fetiță ar fi fost la un pas de înec: autoritățile au inițiat controlul. Ce comunică

Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor a inițiat procedurile de control la piscina din satul Sociteni, raionul Ialoveni. Informația a fost comunicată de reprezentanții Inspectoratului pentru NewsMaker pe 29 iunie, în contextul apariției în mediul online a unor informații potrivit cărora o fetiță ar fi fost la un pas de înec, The post Cazul de la piscina din Sociteni, unde o fetiță ar fi fost...

Pregătește ia și pălăria. Sâmbătă ne vedem la Castel Mimi, la Noaptea Sânzienelor

Pe patru iulie, Castel Mimi invită iubitorii de tradiții, muzică și experiențe autentice la unul dintre cele mai așteptate evenimente ale verii – Noaptea Sânzienelor. După succesul ediției precedente, care a adunat peste 4.000 de participanți, sărbătoarea revine cu și mai multă energie, culoare și momente speciale. În decorul spectaculos al castelului, oaspeții vor descoperi farmecul unei nopți inspirate de legendele Sânzienelor, parfumul lavandei și bucuria unei seri petrecute sub...

Atac cu rachetă asupra orașului ucrainean Dnipro: cel puțin cinci morți și zeci de răniți

Cel puțin cinci persoane au fost ucise, iar alte 21 au fost rănite în urma unui atac cu rachetă lansat de Rusia asupra orașului ucrainean Dnipro, au anunțat luni autoritățile locale, transmite MOLDPRES cu referire la AFP și News.ro. Potrivit poliției ucrainene, ...