Doi bărbați au fost reținuți la Cahul, după ce ar fi agresat un polițist și ar fi deteriorat o autospecială de serviciu în timpul documentării unui accident rutier. Potrivit oamenilor legii, incidentul s-a produs după ce un motociclist a ignorat somațiile polițiștilor, transmite IPN.
Inspectoratul General al Poliției menționează că în noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii ar fi încercat să oprească o motocicletă neînmatriculată, în localitatea Tartaul de Salcie. Nici conducătorul, nici pasagera, ambii în vârstă de 18 ani, nu purtau echipament de protecție, iar motociclistul a ignorat semnalele poliției și și-a continuat deplasarea.
La scurt timp, a pierdut controlul vehiculului și a derapat în afara carosabilului. Ulterior, acesta a părăsit locul accidentului, dar a fost identificat de polițiști. Pasagera a fost examinată de medici și nu a avut nevoie de îngrijiri. În timpul documentării cazului, la fața locului s-a adunat un grup de persoane care a blocat autospeciala poliției.
Potrivit IGP, un bărbat de 42 de ani a agresat fizic un polițist, iar un tânăr de 18 ani a deteriorat capota autospecialei. Ambii au fost reținuți, iar motocicleta a fost transportată la parcarea specială. Oamenii legii menționează că investigațiile în acest caz continuă pentru a stabili toate circumstanțele.
The post Doi bărbați, reținuți la Cahul, după agresarea unui polițist și avarierea unei autospeciale appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN




