Mită refuzată la frontieră: trei cazuri de corupere activă, raportate în doar șapte zile

Trei tentative de corupere activă au fost înregistrate pe parcursul săptămânii trecute în punctele de trecere a frontierei Costești și Otaci, precum și în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Costești.

Potrivit Poliției de Frontieră, în toate cele trei cazuri, persoanele au încercat să ofere bani angajaților instituției pentru a influența îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Polițiștii de frontieră au refuzat banii, au informat persoanele implicate despre răspunderea penală pentru astfel de fapte și au raportat imediat incidentele autorităților competente.

Cazurile sunt investigate în continuare, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Poliția de Frontieră reamintește că, potrivit articolului 325 din Codul penal, coruperea activă constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă sau chiar cu închisoare, în funcție de gravitatea faptei.

Instituția îndeamnă cetățenii să evite orice tentativă de mituire și să respecte prevederile legale. Totodată, persoanele care observă acte de corupție sunt încurajate să le sesizeze autorităților competente. Denunțurile pot fi făcute și la Linia Anticorupție, apelând numărul scurt 1520.

Poliția de Frontieră precizează că își va continua acțiunile de prevenire și combatere a corupției, pentru menținerea unui climat de integritate și consolidarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Mită refuzată la frontieră: trei cazuri de corupere activă, raportate în doar șapte zile apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Banii diasporei curg în Moldova! Transferurile au crescut cu 23% și au atins un nou record

Transferurile de bani efectuate de moldovenii din străinătate au...

Șeful OMS pentru Europa îndeamnă guvernele să trateze căldura extremă drept o „criză de sănătate”

În contextul creșterii temperaturilor pe întregul continent, Hans Kluge,...

Șeful OMS pentru Europa îndeamnă guvernele să trateze căldura extremă drept o „criză de sănătate”

În contextul creșterii temperaturilor pe întregul continent, Hans Kluge,...

Mită refuzată la frontieră: trei cazuri de corupere activă, raportate în doar șapte zile

Trei tentative de corupere activă au fost înregistrate pe...

Șeful Agenției Proprietății Publice pleacă din funcție în urma scandalului MoldATSA

Roman Cojuhari și-a anunțat demisia din funcția de director...

Tiraspolul a inclus 19 canale de Telegram pe lista surselor de informații „indezirabile”

Așa-numitul minister al securității de stat (MGB) din regiunea...

ULTIMA ORĂ

Faceți rezerve de apă: Locuitori din capitală și din două suburbii, cu robinete uscate, mâine. Vezi adresele vizate

Locuitorii din satul Ghidighici, orașul Vatra și mai multe adrese din municipiul Chișinău ar putea avea probleme cu alimentarea cu apă marți, 30 iunie,...

Noi dezvăluiri în scandalul Taburceanu: Verișoara Maiei Sandu ar fi cumulat lunar până la 10 000 de euro din două contracte de stat, locuind...

Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu, ar fi cumulat venituri lunare de aproximativ 10 000 de euro din două contracte simultane cu instituții ale...

Important

Faceți rezerve de apă: Locuitori din capitală și din două suburbii, cu robinete uscate, mâine. Vezi adresele vizate

Locuitorii din satul Ghidighici, orașul Vatra și mai multe adrese din municipiul Chișinău ar putea avea probleme cu alimentarea cu apă marți, 30 iunie, din cauza unor lucrări planificate la rețelele electrice și de apă.

Ziua parlamentarismului, marcată printr-un concurs de cunoștințe despre Uniunea Europeană în Parlament

Sala de plen a Legislativului s-a transformat, pentru o zi, într-o arenă a cunoștințelor. Studenții Universității de Stat din Moldova au făcut echipă cu deputații și s-au întrecut într-un quiz interactiv despre activitatea Uniunii Europene. Concursul cunoștințelor a fost organizat în ajunul Zilei internaționale a parlamentarismului. Câștigătorii au primit invitația oficială de a asista la următoarea ședință în plen a Parlamentului de la Chișinău.

(video) Ceban, după plângerile că în troleibuze se deschid geamuri în loc să fie pornit aerul condiționat: Haideți să nu facem în transportul public...

Primarul capitalei, Ion Ceban, a solicitat responsabililor pe domeniul transportului public să verifice situația în troleibuze și autobuze, după ce a primit mai multe plângeri că aerul condiționat este deconectat, pe timp de caniculă. „Rog aerul condiționat să fie pornit la maxim și să nu se certe șoferii, conductorii și cetățenii. Haideți să facem tot posibilul ca transportul public să nu devină saună publică”, a menționat edilul, la...

Banii diasporei curg în Moldova! Transferurile au crescut cu 23% și au atins un nou record

Transferurile de bani efectuate de moldovenii din străinătate au atins în luna mai 2026 cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată pentru această perioadă a anului, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei (BNM), transmite bani.md. În luna mai, prin intermediul băncilor comerciale au fost transferate 161,07 milioane de dolari, cu 23% sau peste 30 de milioane de dolari mai mult decât în aceeași lună din 2025, când remitențele au...

Un oficial olandez avertizează că Rusia ar putea ataca NATO la un an după sfârșitul războiului din Ucraina

Rusia ar putea lansa o campanie militară „limitată” împotriva unui stat membru NATO la doar un an după sfârșitul războiului din Ucraina, avertizează ministra olandez a Apărării, Dilan Yesilgoz, relatează AFP.

Ultima oră! Ex-viceministrul MAI, Veaceslav Ceban, condamnat la 8 ani de închisoare și anunțat în căutare

Fostul viceministru al Afacerilor Interne, Veaceslav Ceban, ar fi fost dat în căutare, potrivit unor surse PulsMedia. Un document al Inspectoratului General al Poliției (IGP) arată că acesta ar fi fost condamnat la 8 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis.

Șeful OMS pentru Europa îndeamnă guvernele să trateze căldura extremă drept o „criză de sănătate”

În contextul creșterii temperaturilor pe întregul continent, Hans Kluge, directorul OMS pentru Europa, a cerut guvernelor să recunoască căldura extremă drept o „criză de sănătate”, transmite g4media.ro. Kluge le-a cerut guvernelor și să consolideze pregătirea sistemelor de sănătate. Valul de căldură cu care se confruntă Europa a curmat mii de vieți. Acesta a scos în evidență necesitatea ca sistemele de sănătate să se pregătească mai bine pentru temperaturi extreme, arată sursa...