Fracțiunea Partidului Nostru, apel la consilieri din Consiliul Municipal Bălți să voteze bugetul. Eduard Pleșca: „Astăzi nu mai este loc pentru justificări”

Municipiul Bălți a ajuns la jumătatea anului 2026 fără un buget aprobat, o situație calificată drept „fără precedent” de către aleșii locali. În cadrul dezbaterilor pe marginea proiectului bugetului municipal, președintele fracțiunii „Partidul Nostru” din Consiliul Municipal Bălți (CMB), Eduard Pleșca, a lansat un apel către toate forțele politice din consiliu să deblocheze situația financiară a orașului.

Potrivit alesului local, interesele politice ale unor fracțiuni și consilieri independenți au prevalat luni la rând asupra interesului public, generând un blocaj ale cărui costuri sunt suportate direct de către cetățeni.

„Fiecare blocaj are un preț. Prețul îl plătesc cetățenii. Îl plătesc copiii din școli și grădințe, antreprenorii care așteaptă investiții și instituțiile municipale care au nevoie de predictibilitate. Îl plătește întreg municipiul Bălți”, a declarat Eduard Pleșca de la tribuna Consiliului.

Președintele fracțiunii „Partidul Nostru” a subliniat că bugetul local nu reprezintă „un favor făcut primarului și nici o victorie pentru o fracțiune”, ci este principalul instrument de funcționare și dezvoltare a municipiului. Acesta a menționat că, deși divergențele de opinii și criticile sunt firești în activitatea de consilier, condamnarea orașului la stagnare pentru avantaje politice este inacceptabilă.

Pleșca a chemat toți consilierii la responsabilitate, îndemnându-i să lase deoparte calculele electorale:

„Astăzi nu mai discutăm despre cine a avut dreptate în ultimele luni. Astăzi discutăm despre cine este gata să-și asume responsabilitatea pentru viitorul Bălțiului. (…) Cetățenii nu ne vor judeca după declarațiile pe care le facem în această sală. Ne vor judeca după votul pe care îl vom da peste câteva minute”.

Eduard Pleșca a anunțat oficial că fracțiunea „Partidul Nostru” își asumă responsabilitatea de a vota pentru aprobarea bugetului pe anul 2026, subliniind că din această ședință singurii care trebuie să iasă învingători sunt locuitorii municipiului Bălți.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Victoria Furtună îl acuză pe judecătorul CC Litvinenco de uzurparea puterii judecătorești și a cerut recuzarea sa

Liderul Partidului Politic „Moldova Mare", Victoria Furtună, a formulat...

BREAKING NEWS | Domnica Manole respinge acuzațiile și explică contextul unui dosar examinat anterior la CEDO

Președintele Curții Constituționale a Republicii Moldova, Domnica Manole, a...

Victoria Furtună sesizează Procurorul General după ce CEDO a condamnat statul să plătească 560 000 de euro

Victoria Furtună, liderul partidului Moldova Mare, a depus luni...

BREAKING NEWS | Radu Marian demisionează din fruntea Comisiei economie, buget și finanțe

Deputatul PAS Radu Marian a anunțat că își depune...

ULTIMA ORĂ

CC confirmă constituționalitatea mecanismului de limitare a activității partidelor politice. Reacția Irinei Vlah

Curtea Constituțională (CC) a respins sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate ridicate împotriva unor prevederi din Legea partidelor politice referitoare la constatarea calității de partid politic...

VIDEO | Victoria Furtună îl acuză pe judecătorul CC Litvinenco de uzurparea puterii judecătorești și a cerut recuzarea sa

Liderul Partidului Politic „Moldova Mare", Victoria Furtună, a formulat luni în ședința Curții Constituționale o cerere de recuzare a judecătorului constituțional Sergiu Litvinenco, solicitând...

Important

CC confirmă constituționalitatea mecanismului de limitare a activității partidelor politice. Reacția Irinei Vlah

Curtea Constituțională (CC) a respins sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate ridicate împotriva unor prevederi din Legea partidelor politice referitoare la constatarea calității de partid politic succesor al unui partid declarat neconstituțional și la posibilitatea limitării activității formațiunilor politice prin aplicarea unor măsuri asigurătorii.

Ultima oră! Ofițerii CNA ar fi descins la MoldATSA

Ofițerii Centrul Național Anticorupție (CNA) s-ar afla în aceste momente la MoldATSA, susțin sursele UNIMEDIA.

Beijingul propune extinderea cooperării prin intermediul celor patru Inițiative Globale. Ambasadoarea Dong Zhihua: „China dorește să importe mai multe produse din Moldova”

Republica Populară Chineză își propune să extindă și să aprofundeze relațiile bilaterale cu Republica Moldova în domenii strategice precum economia, incluziunea socială, schimburile culturale și cooperarea pe arena internațională. Anunțul a fost făcut de...

Hipertensiunea arterială, principalul motiv al apelurilor la 112: peste 46 mii de solicitări într-o singură săptămână

Serviciul național unic 112 a înregistrat, în perioada 22–28 iunie 2026, un total de 46.433 de apeluri, ceea ce înseamnă o medie de 6.633 de apeluri zilnic. Datele arată că problemele medicale au rămas principala cauză pentru care cetățenii au solicitat intervenția serviciilor de urgență, cele mai frecvente cazuri fiind cele de hipertensiune arterială. Potrivit analizei operaționale, 69% dintre apelurile recepționate au reprezentat urgențe reale, în timp ce 31% au...

Fost viceministru al MAI, recrutat de Șor, condamnat la 8 ani pentru filarea procurorilor

Un fost viceministru al afacerilor interne a fost condamnat la opt ani de închisoare în penitenciar de tip închis, fiind găsit vinovat de organizarea unui grup care a filat doi procurori ai Procuraturii Anticorupție în anul 2020. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, transmite IPN. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Veaceslav Ceban a creat și coordonat un grup de șase persoane, care avea sarcina de...