Alegeri noi la Novosiolovca, după ce Ecaterina Iacobceac a fost aleasă primar la Taraclia

Locuitorii satului Novosiolovca din raionul Taraclia își vor alege un nou primar pe 1 noiembrie, după ce Ecaterina Iacobceac a fost aleasă, la sfârșitul lunii mai, în funcția de primar al orașului Taraclia, transmite IPN.

Comisia Electorală Centrală a stabilit data alegerilor locale noi după ce a luat act de demisia Ecaterinei Iacobceac din funcția de primar al satului Novosiolovca și de încetarea mandatului acesteia.

În aceeași ședință, CEC a respins solicitarea de organizare a unui referendum local în comuna Botnărești, raionul Anenii Noi, privind amalgamarea localității. Comisia a motivat decizia prin faptul că întrebarea propusă nu indica localitățile vizate și nu respecta procedura legală de inițiere a unui astfel de proces.

Primarul comunei Botnărești, Victor Gori, s-a declarat în dezacord cu decizia CEC și a anunțat că o va contesta în instanță. El susține că locuitorii ar trebui consultați mai întâi dacă sunt de acord, în principiu, cu amalgamarea, iar localitatea cu care comuna s-ar putea uni să fie stabilită ulterior.

De asemenea, CEC a respins cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru un referendum de revocare a primarului comunei Hârtop, raionul Anenii Noi, pe motiv că documentele au fost depuse tardiv și nu conțineau elemente noi.

The post Alegeri noi la Novosiolovca, după ce Ecaterina Iacobceac a fost aleasă primar la Taraclia appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 2 iulie

Muzeul Național de Artă al Moldovei inaugurează expoziția „Adevărata...

Lucrările la LEA Vulcănești-Chișinău, finalizate. Proiectul intră în testări

Lucrările de construcție la Linia Electrică Aeriană de 400...

77 de copii din Chișinău așteaptă să fie adoptați

Zeci de copii cu statut adoptabil sunt în așteptarea...

Agenda evenimentelor pentru joi, 2 iulie

Comisia parlamentară pentru agricultură și industrie alimentară se întrunește...

Sprijinul UE pentru Moldova și reglementarea transnistreană, discutate la Guvern

Republica Moldova va continua să beneficieze de sprijin din...

Doi morți și 15 răniți în urma unui atac cu rachete în regiunea Odesa

Doi oameni au murit și 15 au fost răniți...

Peste 61 de milioane de lei, autorizați în iunie pentru compensarea accizei la motorină

Peste 61 de milioane de lei au fost autorizați...

ULTIMA ORĂ

Reuters: Rusia importă benzină din India pe fondul crizei de carburanți cauzate de atacurile ucrainene

Rusia a început să importe benzină pe cale maritimă din India, în contextul în care încearcă să reducă deficitul de carburanți provocat de atacurile ucrainene...

Victoria Furtună: Politica externă a Moldovei trebuie construită pe interesul național, nu pe confruntări geopolitice

Republica Moldova trebuie să renunțe la logica alegerii între Est și Vest și să își fundamenteze politica externă exclusiv pe interesul național, susține lidera...

Important

Reuters: Rusia importă benzină din India pe fondul crizei de carburanți cauzate de atacurile ucrainene

Rusia a început să importe benzină pe cale maritimă din India, în contextul în care încearcă să reducă deficitul de carburanți provocat de atacurile ucrainene asupra infrastructurii energetice. Informația a fost raportată de agenția de presă Reuters, care face trimitere la declarațiile a două surse din industrie. Lipsa combustibilului este resimțită în întreaga Federație Rusă, The post Reuters: Rusia importă benzină din India pe fondul crizei de carburanți cauzate...

Ambasada SUA a marcat 250 de ani de la independența Statelor Unite. Nick Pietrowicz: „Statele Unite au contribuit cu aproape 3 miliarde de dolari...

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Chișinău a organizat o recepție oficială cu prilejul celei de-a 250-a aniversări a proclamării independenței Statelor Unite, eveniment la care au participat reprezentanți ai autorităților moldovene, ai corpului diplomatic, mediulu...

Chișinăul și UE au discutat despre procesul de reglementare transnistreană și drepturile omului în regiune

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, și reprezentanta specială a Uniunii Europene pentru procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Audronė Perkauskienė, aflată în vizită în Republica Moldova, au avut o întrevedere miercuri, 1 iulie. Printre principalele subiecte discutate se numără procesul de reglementare a conflictului transnistrean, situația drepturilor omului din regiune și sprijinul Uniunii Europene pentru The post Chișinăul și UE au discutat despre procesul de reglementare transnistreană și drepturile...

Victimele deportărilor staliniste vor fi comemorate pe 6 iulie. Programul evenimentelor

Republica Moldova va marca, pe 6 iulie, Ziua victimelor deportărilor staliniste, printr-un program amplu de evenimente consacrate memoriei celor care au avut de suferit în urma represiunilor regimului totalitar comunist. Programul comemorativ va începe la ora 07:4...

Primii o sută de moldoveni au decis să facă economii de pensie facultativă. Vladimir Rusnac, la Radio Moldova: Sistemul contribuie la dezvoltarea pieței de...

Primul fond de pensii facultative din Republica Moldova, lansat recent, a atras deja peste o sută de participanți, iar contribuțiile acumulate depășesc 500 de mii de lei. Potrivit vicepreședintelui Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), Vladimir Rusnac, acesta reprezintă un prim pas în dezvoltarea pieței de capital și a unui sistem de economisire pe termen lung. Totodată, reprezentanții CNPF susțin că pregătesc extinderea sistemului.

Victoria Belous, care i-a numit „bolfoșei” pe unii deputați, preia șefia Comisiei economie din Parlament: Radu Marian rămâne membru

Deputata PAS Victoria Belous, ex-ministră a Finanțelor, preia șefia Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, după ce Radu Marian și-a anunțat demisia din această funcție, în legătură cu scandalul numirea lui Dumitru Vangheli la MoldATSA.

TOP 10 milionari de la MoldATSA! Cine sunt șefii cu salarii „din cer”

Scandalul de la MoldATSA care a izbucnit după dezvăluirile cu privire la salariul de milioane al verișoarei președintei Maia Sandu, Anastasiei Taburceanu și controversele legate de CV-ul fostului director Dumitru Vangheli, scoate la iveală veniturile de milioane ale conducerii întreprinderii care gestionează traficul aerian al Republicii Moldova, scrie BANI.MD. Redacția BANI.MD a prospectat declarațiile de avere ale principalilor angajați ai MoldATSA și a constatat că cel puțin zece funcționari au...