Guvernul a decis acordarea statutului de parc industrial pentru Societatea cu Răspundere Limitată „Parcul Industrial Multifuncțional din Ocnița”. Proiectul va fi implementat în orașul Ocnița, pe un teren de 9,56 hectare.
Noul parc industrial va găzdui activități economice diverse, inclusiv producere și procesare, cu accent pe sectorul agroindustrial. Autoritățile susțin că inițiativa are scopul de a valorifica potențialul economic al regiunii de nord și de a atrage investiții.
Valoarea estimată a proiectului este de aproximativ 26,7 milioane de lei. Acesta ar putea genera până la 200 de locuri de muncă și face parte din Planul de Creștere pentru Moldova, susținut de Uniunea Europeană.
În prezent, în țară funcționează 13 parcuri industriale, care reunesc peste 140 de companii și aproximativ 4.500 de angajați. Investițiile cumulate depășesc 4,6 miliarde de lei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Guvernul dă undă verde unui nou parc în nordul țării: Va crea până la 200 de locuri de muncă apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




