O singură persoană condamnată în dosarul mitei de la Vamă. Ce se întâmplă cu Iurie Gorea și Cristian Olărescu

O singură persoană a fost condamnată până acum în presupusa schemă de corupere cu 136 de mii de dolari de la vamă, deconspirată acum un an. Este vorba de brokerul vamal Anastasia Arșinova. Șeful Biroului Vamal Centru, Iurie Gorea, este judecat, iar șeful Postului Vamal Căușeni, Cristian Olărescu, rămâne cercetat penal. TVR Moldova a analizat sentința de condamnare și dezvăluie mai multe detalii despre modul în care ar fi funcționat schema de mituire.

Potrivit instanței, începând cu septembrie 2024, Arșinova, în calitate de broker vamal și director al unei companii de brokeraj, ar fi susținut că are influență asupra unor persoane publice din Biroul Vamal Centru și Postului Vamal Căușeni pe care le-ar putea determina să urgenteze procedurile de vămuire a mărfurilor. În schimbul acestei pretinse influențe, ea ar fi solicitat bani de la omul de afaceri Evghenii Kovalov, reprezentant al unor companii care importau mărfuri din Ucraina în regiunea transnistreană.

Potrivit declarației Anastasiei Arșinova, inițial, propunerea de a funcționa după o astfel de schemă ar fi venit din partea unui șef vamal, iar ea ar fi acceptat ulterior acest mecanism și l-ar fi pus în aplicare în relația cu Evghenii Kovalov.

„Condiția era ca pentru urgentarea mărfii la import, clienții companiei să achite 50 dolari pentru fiecare m3 de marfă.”

Antreprenorul Evghenii Kovalov a declarat în instanță că în 2024 camioanele cu marfă au început să fie reținute în vamă pentru perioade de până la o lună și jumătate, ceea ce genera pierderi financiare.

El susține că i s-a transmis, prin intermediul Arșinovei, că pentru urgentarea procedurilor ar trebui achitată suma de 50 de dolari pentru fiecare metru cub de marfă în caz contrar camioanele vor fi supuse unor controale minuțioase și întârzieri. Ulterior, potrivit declarațiilor sale, omul de afaceri a acceptat condițiile, iar fluxul de procesare a mărfurilor s-ar fi accelerat, fiind eliberate mai multe camioane într-un interval scurt de timp.

Serghei Cebotari, martor și investigator sub acoperire în dosar, a declarat că a fost introdus în schemă pentru documentarea presupuselor fapte de corupție și a acționat sub identitate acoperită, cu sarcina de a stabili modul în care ar fi fost influențate persoanele publice din cadrul Biroului Vamal Centru.

Acesta susține că a luat legătura telefonic cu brokerul vamal Anastasia Arșinova, căreia i-a spus că reprezintă interesele omului de afaceri Evghenii Kovalov. Ulterior, au fost stabilite mai multe întâlniri la care au fost transmise brokerului sume de bani sub controlul CNA.

Cebotari mai declară că Arșinova i-ar fi comunicat că refuzul plăților duce la reținerea îndelungată a camioanelor în vamă în timp ce achitarea sumelor ar asigura eliberarea rapidă a mărfurilor.

În total, potrivit actelor din dosar, suma pretinsă și transmisă ar fi ajuns la 136.150 de dolari.

Arșinova Anastasia și-a recunoscut vinovăția, declarând că regretă fapta comisă și că se căiește sincer pentru cele săvârșite. Ea a fost de acord cu aplicarea amenzii stabilite în baza acordului de recunoaștere a vinovăției.

Instanța a acceptat acordul încheiat la 22 iulie 2025 între procurorul Iulian Diaconu și învinuita Arșinova Anastasia. Aceasta a fost recunoscută vinovată de trafic de influență și condamnată la o amendă de 200.000 de lei, cu privarea de dreptul de a activa în calitate de broker vamal pentru o perioadă de trei ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În același caz, șeful suspendat al Biroului Vama Centru, Iurie Gorea, este judecat, iar șeful Postului Vamal Căușeni, Cristian Olărescu, este urmărit penal. Cei doi au fost reținuți în iunie 2025.

Șeful Biroului Vamal Centru, bănuit că ar fi luat 40.000$ mită. Ofițerii CNA au reținut și un broker

Articolul O singură persoană condamnată în dosarul mitei de la Vamă. Ce se întâmplă cu Iurie Gorea și Cristian Olărescu apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Mii de consumatori din Chișinău au rămas miercuri fără curent electric. Cauza

Aproximativ 2.450 de consumatori din sectorul Sculeni al municipiului...

TOP 10 milionari de la MoldATSA! Cine sunt șefii cu salarii „din cer”

Scandalul de la MoldATSA care a izbucnit după dezvăluirile...

Victoria Belous, noua șefă a Comisiei economie, buget și finanțe, în locul lui Radu Marian

Deputata PAS Victoria Belous va prelua funcția de președinte...

Lucrările la Linia Electrică Aeriană Vulcănești–Chișinău au fost finalizate: Ce urmează

Lucrările de construcție la Linia Electrică Aeriană de 400...

Rusia oprește circulația trenuri civile și marfare spre Finlanda, Estonia și Letonia. Motivul – mobilizarea?

Rusia oprește circulația trenurilor civile și marfare la frontiera...

ULTIMA ORĂ

(video) Au dat buzna peste ei chiar în locuința pe care o închiriau: O tânără și doi bărbați, încătușați de polițiști într-un apartament din...

Trei tineri de 21 și 26 de ani, originari din raioanele Cimișlia și Orhei, sunt cercetați penal de polițiștii și procurorii sectorului Centru din...

Victoria Furtună: Politica externă a Moldovei trebuie construită pe interesul național, nu pe confruntări geopolitice

Republica Moldova trebuie să renunțe la logica alegerii între Est și Vest și să își fundamenteze politica externă exclusiv pe interesul național, susține lidera...

Important

(video) Au dat buzna peste ei chiar în locuința pe care o închiriau: O tânără și doi bărbați, încătușați de polițiști într-un apartament din...

Trei tineri de 21 și 26 de ani, originari din raioanele Cimișlia și Orhei, sunt cercetați penal de polițiștii și procurorii sectorului Centru din capitală, fiind suspectați de implicare în activitatea unei grupări specializate în comercializarea drogurilor.

BTA: Pui de vultur negru, specie pe cale de dispariție, din Munții Rodopi, echipați cu dispozitive de urmărire GPS

Primii pui ai vulturului negru (Aegypius monachus), specie pe cale de dispariție, eclozați în Munții Rodopi de Est, pe teritoriul Bulgariei, după o pauză de 30 de ani, au fost echipați cu emițătoare satelitare GPS/GSM. Acestea le vor permite experților să urmărea...

Victoria Belous ar urma să preia șefia Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe

Victoria Belous, deputată a Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS), este propusă pentru funcția de președintă a Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat în Parlament marți, 30 iunie. Documentul prevede modificarea componenței comisiei parlamentare de profil. Astfel, Victoria Belous ar urma să preia conducerea The post Victoria Belous ar urma să preia șefia Comisiei parlamentare economie, buget și...

Vremea se răcorește după valul de caniculă: maxime de până la 34 de grade și ploi

După trei zile marcate de Cod portocaliu și Cod roșu de caniculă, vremea va deveni ușor mai suportabilă joi, 2 iulie. Deși temperaturile vor rămâne ridicate, valorile maxime vor scădea comparativ cu zilele precedente, iar în unele zone sunt așteptate ploi de...

Vremea se răcorește după valul de caniculă: maxime de până la 34 de grade și ploi

După trei zile marcate de Cod portocaliu și Cod roșu de caniculă, vremea va deveni ușor mai suportabilă joi, 2 iulie. Deși temperaturile vor rămâne ridicate, valorile maxime vor scădea comparativ cu zilele precedente, iar în unele zone sunt așteptate ploi de...

(video) Trei curieri de droguri, luați pe sus într-un apartament închiriat în centrul capitalei: Hașiș, marijuana și „sare” de peste 105.000 de lei, ridicate...

Trei tineri de 21 și 26 de ani, originari din raioanele Cimișlia și Orhei, sunt cercetați penal de polițiștii și procurorii sectorului Centru din capitală, fiind suspectați de implicare în activitatea de comercializare a drogurilor.

Prima promovare majoră a unei femei în mandatul Papei Leon al XIV-lea. Alessandra Smerilli va conduce un dicaster al Vaticanului

Papa Leon al XIV-lea a numit-o pe călugărița italiană Alessandra Smerilli în fruntea serviciului responsabil de migranți, mediu și dezvoltare, marcând prima promovare importantă a unei femei în cadrul ierarhiei Vaticanului de la începutul pontificatului său, scrie The Independent. În paralel, Suveranul Pontif a lansat un apel ferm către o grupare catolică tradiționalistă să renunțe la planurile de consacrare a unor noi episcopi fără acordul Sfântului Scaun, avertizând că...