Imaginea muncitorilor străini cazați în vagoane de tren a ajuns și în Parlament. Deputații cer audierea MAI

Parlamentul va organiza marți, 7 iulie, audieri privind situația mai multor muncitori străini angajați la o întreprindere din Republica Moldova, care au fost depistați locuind în vagoane de tren reamenajate, în apropierea municipiului Chișinău. Solicitarea a fost înaintată de fracțiunea parlamentară PAS, după apariția în spațiul public a informațiilor referitoare la condițiile de trai și cazare ale muncitorilor.

Potrivit deputaților, informațiile publicate în presă indică existența unor posibile riscuri sanitare și a unor eventuale încălcări ale normelor privind sănătatea publică, protecția muncii, regimul de ședere și angajarea cetățenilor străini.

La audieri vor fi invitați reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General pentru Migrație, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Inspectoratului General al Poliției, precum și ai altor instituții competente. În cadrul ședinței, autoritățile vor trebui să prezinte circumstanțele în care au fost cazați muncitorii, condițiile reale de locuire și igienă, dar și informații privind respectarea cadrului legal în domeniul migrației și al angajării cetățenilor străini.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Inspectoratul General pentru Migrați a întocmit 101 procese-verbale contravenționale în urma verificării a peste 100 de muncitori străini, cetățeni ai Bangladeshului și Nepalului, la o locație din municipiul Chișinău.

Sancțiunile au fost aplicate pentru nedeclararea schimbării domiciliului sau a reședinței la autoritatea competentă pentru străini, obligație prevăzută de legislație. În timpul controalelor, ofițerii au depistat și doi cetățeni străini aflați ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru aceștia au fost inițiate procedurile necesare în vederea plasării în custodie publică.

VIDEO Muncitori străini în Chișinău, depistați cu nereguli: IGM a întocmit peste o sută de procese-verbale

Articolul Imaginea muncitorilor străini cazați în vagoane de tren a ajuns și în Parlament. Deputații cer audierea MAI apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Carburanții se scumpesc din nou! Cât vor costa benzina și motorina vineri

Carburanții continuă să se scumpească. Agenția Națională pentru Reglementare...

VIDEO Bani, droguri și telefoane pentru grupările criminale din închisoare: Zeci de percheziții și persoane reținute

Patru persoane au fost reținute de oamenii legii într-un dosar privind...

Corupție la Agricultură: Secretar de stat reținut cu mită pentru reluarea importului de furaje din Ucraina

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), sub conducerea procesuală a...

Un copil a rămas paralizat după o anestezie la stomatolog: CtEDO condamnă Moldova, la 14 ani de la incident

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a constatat, în...

Percheziții la Ministerul Agriculturii! CNA a reținut două persoane. Despre cine este vorba

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) desfășoară la această oră...

ULTIMA ORĂ

Igor Boțan: Doar educația poate contracara fenomenul escrocheriilor online

Doar educația poate contracara fenomenul escrocheriilor online, iar subiectul securității informaționale și bancare trebuie explicat constant. Opinia aparține expertului Igor Boțan și a fost exprimată...

BREAKING NEWS | Ion Ceban anunță inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului PAS

Liderul Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va propune inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului. Documentul urmează să...

Important

Igor Boțan: Doar educația poate contracara fenomenul escrocheriilor online

Doar educația poate contracara fenomenul escrocheriilor online, iar subiectul securității informaționale și bancare trebuie explicat constant. Opinia aparține expertului Igor Boțan și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice „De ce societatea este vulnerabilă în fața escrocheriilor financiare?”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit expertului, metodele folosite de escroci evoluează odată cu dezvoltarea tehnologiilor, motiv pentru care și măsurile de protecție trebuie adaptate permanent. Potrivit lui Igor Boțan, evoluția...

Bogdan Țîrdea: Solicităm explicații privind posibile conflicte de interese și rețele de influență în sistemul de justiție

Astăzi, în ședința plenară a Parlamentului, deputatul PSRM Bogdan Țîrdea a solicitat audierea ministrului Justiției, în contextul unor informații apărute în spațiul public referitoare la activitatea conducerii Institutului Național al Justiției și la posibile legături de rudenie și influență în instituțiile-cheie ale sistemului de justiție. „Solicităm prezența ministrului Justiției în Parlament pentru a confirma sau The post Bogdan Țîrdea: Solicităm explicații privind posibile conflicte de interese și rețele de...

Eurovision 2027: Canada intră în competiție, fiind prima țară nouă care se alătură concursului după Australia, în 2015

Canada va participa la Eurovision Song Contest 2027, marcând o premieră istorică pentru competiția muzicală internațională, au anunțat Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU) și CBC/Radio-Canada, noul membru al organizației. Țara nord-americană va urca pe scena concursului din Bulgaria, devenind primul debutant după Australia, care s-a alăturat competiției în 2015, și va concura începând cu faza semifinalelor.

Operațiune de amploare a PCCOCS și INI: Patru suspecți reținuți, zeci de percheziții și bani confiscați

Patru persoane au fost reținute într-un dosar privind colectarea ilegală de bani destinați finanțării organizațiilor criminale conduse de așa-zișii „hoți în lege”, atât în penitenciare, cât și în afara acestora. În urma unei operațiuni desfășurate de procurorii pentru cauze speciale împreună cu ofițerii de investigații, au fost efectuate aproape 50 de percheziții, fiind ridicați peste 300.000 de lei, valută, telefoane mobile, droguri și alte obiecte interzise.

Procurorii i-au schimbat învinuirea lui Rosian Vasiloi în dosarul atacului armat de la Aeroport: Ex-șeful IGPF nu mai este acuzat de neglijență în serviciu

La trei ani de la atacul armat de la Aeroportul Internațional Chișinău, Procuratura Generală anunță că a schimbat încadrarea juridică în dosarul în care este vizat fostul șef al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi. Acesta nu mai este cercetat pentru neglijență în serviciu, ci pentru „lipsirea de viață din imprudență săvârșită asupra a două persoane”, iar urmărirea penală este în continuare în desfășurare. Informația a...

Noi detalii despre perchezițiile de la Ministerul Agriculturii: Un secretar de stat și reprezentantul unui agent economic, reținuți

Noi detalii despre perchezițiile CNA de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Ofițerii au reținut un secretar de stat din cadrul instituției și reprezentantul unui agent economic, într-o cauză penală pornită pe fapte de corupție.

Nuntă cu un crocodil. Un primar din Mexic s-a căsătorit cu o reptilă, într-un ritual pentru prosperitate și belșug VIDEO

Daniel Gutierrez, primarul orașului San Pedro Huamelula, Mexic, s-a căsătorit simbolic cu o femelă de caiman, în cadrul unui ritual vechi de peste două secole despre care localnicii cred că aduce prosperitate și recolte bogate. Ceremonia a avut loc miercuri, 30 iunie. Înaintea ceremoniei, reptila, pe nume Ana Cintia Ramirez Ahumada, a fost îmbrăcată în The post Nuntă cu un crocodil. Un primar din Mexic s-a căsătorit cu o...