Moldova și România au semnat un nou acord pentru construcția podului Ungheni-Ungheni

Republica Moldova și România au semnat un nou acord care prevede construcția podului rutier Ungheni-Ungheni și dezvoltarea infrastructurii de transport aferente. Documentul a fost semnat la București de vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale și ministrul interimar al transporturilor și infrastructurii din România, Radu Miruță, transmite IPN.

Noul acord îl înlocuiește pe cel semnat în 2022. Potrivit Ministerului Infrastructurii, documentul include noi elemente precum organizarea controlului coordonat la frontieră, extinderea finanțării europene și integrarea în proiect a ultimului tronson al Autostrăzii A8 Târgu Mureș-Iași-Ungheni, a primului sector al viitoarei autostrăzi Ungheni-Chișinău-Odesa și a terminalului logistic multimodal Berești.

Conform acordului, România va finanța construcția podului peste Prut, a infrastructurii conexe, a punctului de trecere a frontierei de pe teritoriul său, precum și realizarea a aproximativ 4,7 kilometri de autostradă, a unui drum de legătură și a terminalului logistic Berești, investiții estimate la circa 56 de milioane de euro. Republica Moldova va finanța construcția unui sector de aproximativ 500 de metri de autostradă dintre pod și drumul național R16, investiție estimată la 5 milioane de euro.

Tot joi, la București, a fost semnat și contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului de autostradă Târgu Neamț-Iași-Ungheni, care va ajunge până la noul pod peste Prut.

Potrivit autorităților, semnarea documentelor reprezintă un nou pas în conectarea Republicii Moldova la rețeaua europeană de transport și în consolidarea cooperării cu România în domeniul infrastructurii.

The post Moldova și România au semnat un nou acord pentru construcția podului Ungheni-Ungheni appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Vladimir Andronachi, eliberat din arest preventiv și plasat sub control judiciar

Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi a fost eliberat din...

EU4Borders Security – Moldova marchează primul an de implementare

Comunicat de presă A doua Ședință a Comitetului Director a...

MAI a recepționat 81 de drone din partea GS Foundation

Ministerul Afacerilor Interne a recepționat 81 de drone din...

Acoperișurile și ferestrele mai multor blocuri din Chișinău vor fi înlocuite

Acoperișurile și ferestrele mai multor blocuri locative din Chișinău...

CC va examina marți sesizarea privind atribuțiile Găgăuziei în domeniul electoral și instituțional

Curtea Constituțională urmează să examineze săptămâna viitoare sesizarea depusă...

Bilanțul victimelor atacului din Kiev a crescut la 21 de morți și 85 de răniți

Bilanțul victimelor atacului rusesc asupra Kievului a crescut la...

Aproape o treime dintre locuințele din țară nu au apă și canalizare

Aproape o treime dintre locuințele din Republica Moldova nu...

ULTIMA ORĂ

(video) „Este o aberație”: Cum răspunde Radu Marian la sugestiile că ar trebui anchetat, după promovarea lui Dumitru Vangheli la MoldATSA

„Este o aberație”. Astfel a comentat Radu Marian sugestiile că ar trebui să răspundă în fața organelor de drept, după ce l-a recomandat pe...

Victoria Furtună avertizează asupra unui posibil scandal la Energocom: salarii anuale de până la 1,1 milioane de lei și nicio strategie publică pentru aprovizionarea...

Liderul Partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a tras un semnal de alarmă privind situația aprovizionării cu gaze naturale a cetățenilor pentru sezonul rece 2026-2027,...

Important

(video) „Este o aberație”: Cum răspunde Radu Marian la sugestiile că ar trebui anchetat, după promovarea lui Dumitru Vangheli la MoldATSA

„Este o aberație”. Astfel a comentat Radu Marian sugestiile că ar trebui să răspundă în fața organelor de drept, după ce l-a recomandat pe Dumitru Vangheli la funcția de director al „Moldatsa”. „Nu am participat la numirea propriu zisă”, a mai precizat deputatul.

UTM, după verificările migranților din Asia cazați în căminul său: „Nu avem vreo atribuție directă cu aceștia”

Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) spune că nu are atribuții directe în raport cu muncitorii străini cazați într-unul dintre căminele sale, după verificările efectuate de autoritatea de migrație. Instituția a precizat că a oferit spații de cazare în baza unor contracte de locațiune încheiate cu companii care recrutează forță de muncă din Asia, iar responsabilitatea The post UTM, după verificările migranților din Asia cazați în căminul său: „Nu avem...

Noi măsuri pentru prevenirea evadării din justiție: Condamnații absenți la pronunțarea sentinței vor fi dați în urmărire din oficiu

Instanțele de judecată vor dispune din oficiu darea în urmărire a persoanelor condamnate care lipsesc de la pronunțarea sentinței. Măsura este prevăzută într-un proiect de modificare a legislației, propus de Ministerul Justiției, cu scopul de a reduce riscul ca persoanele condamnate să se ascundă sau să părăsească țara.

Vladimir Andronachi, eliberat din arest preventiv și plasat sub control judiciar

Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi a fost eliberat din izolator și va fi cercetat în continuare sub control judiciar. Informația a fost confirmată pentru IPN de purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Emil Gaitur. Judecătoria Chișinău a respins, pe 17 iunie, solicitarea procurorilor PCCOCS de prelungire a arestului preventiv și a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Procurorii...

EU4Borders Security – Moldova marchează primul an de implementare

Comunicat de presă A doua Ședință a Comitetului Director a proiectului finanțat de Uniunea Europeană „EU4Borders Security – Moldova” a avut loc astăzi la Chișinău, reunind reprezentanți ai partenerilor de proiect, beneficiarilor și altor părți interesate relevante. Ședința a marcat încheierea primului an de implementare și a oferit o platformă pentru evaluarea principalelor rezultate obținute în consolidarea capacităților Republicii Moldova în domeniul managementului frontierei, în conformitate cu standardele Uniunii Europene și...

Noi măsuri împotriva escrocheriilor: Operatorii de telefonie vor fi obligați să blocheze apelurile suspecte

Furnizorii de rețele publice și servicii de comunicații electronice vor fi obligați să implementeze măsuri tehnice pentru identificarea, verificarea și blocarea apelurilor suspecte. Prevederea se regăsește într-un proiect de lege aprobat în prima lectură de Parlament. Documentul prevede obligarea operatorilor de telecomunicații să aplice măsuri de detectare, verificare, filtrare și blocare a apelurilor suspecte. Apelurile provenite din afara Republicii Moldova, dar care afișează numere din Planul național de numerotație, vor...

Vladimir Andronache a fost eliberat din penitenciar

Fostul deputat Vladimir Andronache a fost eliberat din penitenciar și va fi cercetat sub control judiciar. PCCOCS a precizat pentru Realitatea.md că în data de 17 iunie 2026, Judecătoria Chișinău a respins solicitarea procurorilor PCCOCS de prelungire a arestului preventiv. În schimb, judecătorul de instrucție a dispus aplicarea controlului judiciar pentru 60 de zile. Totuși, procurorii PCCOCS au contestat la Curtea de Apel schimbarea măsurii, însă Curtea a respins, pe 30 iunie. Pentru...