Patru echipaje de salvatori și pompieri au intervenit în după-amiaza zilei de 2 iulie pentru lichidarea unui incendiu izbucnit pe strada Lunca Bâcului 41/1 din Chișinău.
Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi a fost eliberat din Penitenciarul nr. 13 și va fi cercetat în continuare sub control judiciar. Informația a fost...
Liderul Partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a tras un semnal de alarmă privind situația aprovizionării cu gaze naturale a cetățenilor pentru sezonul rece 2026-2027,...
Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi a fost eliberat din Penitenciarul nr. 13 și va fi cercetat în continuare sub control judiciar. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Emil Gaitur.
Președinția a explicat absența șefei statului Maia Sandu de la recepția organizată de Ambasada SUA la Chișinău prin faptul că nivelul de reprezentare a fost stabilit conform uzanțelor diplomatice. „Anul acesta, recepția a fost organizată de Însărcinatul cu Afaceri, întrucât noul Ambasador al SUA nu a sosit încă la Chișinău”, a comunicat instituția prezidențială, menționând
The post Maia Sandu, absentă de la recepția organizată de Ambasada SUA. Explicația președinției:...
Aproape o treime dintre locuințele din Republica Moldova nu sunt conectate nici la rețeaua de apă, nici la canalizare. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, la 1 ianuarie, 68,2% dintre locuințe aveau acces la apeduct, iar 66% dispuneau de canalizare, transmite IPN.
În total, fondul locativ oficial a ajuns la 1,365 milioane de locuințe, în creștere cu 2,1% față de începutul anului 2025. Suprafața totală a locuințelor a depășit 93,3...
Riscul unor noi valuri de căldură în luna iulie menține prețurile la energia electrică la un nivel ridicat, după ce temperaturile record din iunie au împins tarifele la cel mai înalt nivel de după criza energetică din 2022.
Prețurile la energie au crescut puternic pe fondul temperaturilor record înregistrate în Europa, care au stimulat cererea pentru aparatele de aer condiționat și au redus, în același timp, oferta, transmite Bloomberg preluată...
Riscul unor noi valuri de căldură în luna iulie menține prețurile la energia electrică la un nivel ridicat, după ce temperaturile record din iunie au împins tarifele la cel mai înalt nivel de după criza energetică din 2022.
Prețurile la energie au crescut puternic pe fondul temperaturilor record înregistrate în Europa, care au stimulat cererea pentru aparatele de aer condiționat și au redus, în același timp, oferta, transmite Bloomberg preluată...
Riscul unor noi valuri de căldură în luna iulie ţine preţurile la energie electrică la un nivel ridicat, după ce temperaturile record din iunie au împins preţurile la cel mai înalt nivel de după criza energetică din 2022, transmite Bloomberg, citată de protv.ro.
Peste 800 de copii din Republica Moldova au statut adoptabil, însă interesul familiilor rămâne mult mai redus: doar aproximativ 300 și-au exprimat intenția de a adopta. Autoritățile explică această discrepanță prin profilul copiilor eligibili. Cei mai mulți au peste șapte ani, au dizabilități sau fac parte din categorii pe care familiile adoptatoare le aleg mai rar.