Șapte zile pe scurt – Newsletter IPN

Retrospectiva săptămânii 29 iunie-5 iulie. Cele mai importante știri din fluxul IPN

Premierul Munteanu și-a depus mandatul

Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru, motivând că nu își mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile sale. El le-a mulțumit colegilor pentru colaborare și a afirmat că va continua să servească Republica Moldova, indiferent de funcția pe care o va ocupa în viitor. Ca urmare, președinta Maia Sandu a anunțat că, săptămâna viitoare, va începe consultările cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru.

Șeful APP a demisionat. Instituția va fi reorganizată

Roman Cojuhari și-a anunțat demisia din funcția de director al Agenției Proprietății Publice, invocând responsabilitatea instituției pentru monitorizarea activității Moldatsa. Anterior, deputatul Radu Marian a demisionat din funcția de președinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, asumându-și responsabilitatea pentru recomandarea lui Dumitru Vangheli la conducerea întreprinderii. Premierul Alexandru Munteanu a anunțat, între timp, reorganizarea APP și trecerea acesteia în subordinea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Percheziții la Moldatsa

Centrul Național Anticorupție a efectuat percheziții la sediul Moldatsa într-un dosar privind suspiciuni de abuz în serviciu în circumstanțe agravante. Totodată, evaluarea integrității instituționale a scos la iveală angajări fără concurs, premii acordate discreționar și vulnerabilități în achizițiile publice. Deputații au solicitat Curții de Conturi un audit la întreprindere, însă instituția a precizat că nu îl poate efectua în acest an, deoarece planul de audit pentru 2026 este deja aprobat. Între timp, Dorin Recean a declarat că mandatul său în Consiliul de administrație al Moldatsa expiră în august, iar restructurarea întreprinderii rămâne obiectivul său.

Secretar de stat de la MAIA, reținut de CNA

Secretarul de stat din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Tatiana Nistorică, și un reprezentant al unui agent economic au fost reținuți într-un dosar de corupție. Potrivit CNA, omul de afaceri ar fi oferit bani funcționarului pentru a influența decizii ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor privind reluarea importului de furaje din Ucraina, suspendat anterior din cauza neregulilor depistate la controale. În acest context, ministra Ludmila Catlabuga a inițiat procedura de demitere a secretarului de stat.

Președinta propune avize obligatorii pentru funcțiile cheie

Președinta Maia Sandu propune ca avizele SIS și CNA să devină obligatorii la numirea în funcții-cheie din instituțiile statului și a cerut verificarea tuturor întreprinderilor de stat. Totodată, șefa statului s-a pronunțat pentru restructurarea Agenției Proprietății Publice în două entități: una care să gestioneze întreprinderile cu potențial și alta responsabilă de celelalte active ale statului.

Trei membri PAS, dați afară din partid

Mihai Bondari, Petru Bondari și Lilia Coică au fost excluși din Partidul Acțiune și Solidaritate, în contextul unor suspiciuni de conflict de interese legate de exploatările de nisip de la Coșnița și Pârâta, raionul Dubăsari. Liderul PAS, Igor Grosu, președinte al Parlamentului, a declarat că formațiunea își asumă greșelile comise. Totodată, acesta a cerut demisia lui Petru Bondari din funcția de director al Metalferos și revizuirea salariilor mari din întreprinderile de stat.

Episcopul Antonie de Bălți, ales mitropolit al Basarabiei

Episcopul Antonie de Bălți a fost ales arhiepiscop al Chișinăului, mitropolit al Basarabiei și exarh al plaiurilor. Decizia a fost luată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința prezidată de patriarhul Daniel. Pentru aceeași funcție a candidat și episcopul Basarabiei de Sud, Veniamin, însă membrii Sfântului Sinod l-au desemnat prin vot secret pe episcopul Antonie să conducă Mitropolia Basarabiei.

Sindicatele critică reforma concediilor

Sindicatele au criticat reforma concediilor, care prevede trecerea de la 28 de zile calendaristice la 22 de zile lucrătoare, și au cerut expertizarea proiectului de organizații internaționale. De cealaltă parte, Ministerul Muncii susține că durata efectivă a concediului nu se modifică, ci doar modul de calcul. De asemenea, au fost criticate propunerile privind introducerea unei vârste minime de pensionare de 45 de ani pentru militari și funcționari cu statut special. Autoritățile afirmă că măsura urmărește menținerea personalului cu experiență. În același timp, Ministerul Finanțelor a anunțat renunțarea la proiectul privind impozitarea banilor primiți la evenimente de familie.

Comisara europeană pentru mediu, la Chișinău

Comisara europeană pentru mediu, Jessika Roswall, a declarat că UE este pregătită să sprijine proiectele de mediu din Republica Moldova prin Planul de creștere de 1,9 miliarde de euro. Ea a afirmat că o Moldovă verde înseamnă o economie mai prosperă și un candidat mai puternic pentru aderarea la UE. Potrivit oficialei, sprijinul european va viza tranziția verde, inclusiv investiții în infrastructura de mediu, eficiență energetică și gestionarea resurselor de apă.

Lucrările la LEA Vulcănești-Chișinău, finalizate

Lucrările de construcție la Linia Electrică Aeriană de 400 kV Vulcănești-Chișinău și la infrastructura aferentă au fost finalizate, proiectul intrând acum în etapa testărilor tehnice înainte de punerea în exploatare. Testările se desfășoară în coordonare cu operatorii sistemelor de transport din România și Ucraina, pentru a asigura siguranța procedurilor și verificarea regimurilor de funcționare ale sistemului energetic național.

Se caută director la Energocom

Energocom a anunțat concursul pentru ocuparea funcției de director general al întreprinderii. Candidații trebuie să fie cetățeni ai Republicii Moldova, să dețină studii superioare în domeniile economic, financiar, energetic sau juridic și să aibă cel puțin cinci ani de experiență relevantă în ultimii zece ani în aceste domenii.

Bursele studenților au fost majorate

Bursele studenților de la licență, pentru toate specialitățile, vor fi majorate cu cel puțin 40% începând cu 1 septembrie. Totodată, sunt ajustate criteriile de acordare a burselor. Potrivit autorităților, reforma urmărește orientarea sprijinului către performanță și domeniile prioritare pentru dezvoltarea țării.

The post Șapte zile pe scurt – Newsletter IPN appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Dezbatere IPN | Crucea de martir și memoria neîmplinită ale deportărilor staliniste

Agenția de presă IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea...

Ungaria a anulat statutul de azilant politic al unui fost ministru polonez anchetat penal la Varșovia

Ungaria a anulat statutul de azilant politic acordat fostului...

Maia Sandu: Premierul Munteanu nu și-a condiționat demisia. Singura obiecție a fost legată de Dan Perciun

Președinta Maia Sandu afirmă că premierul Alexandru Munteanu nu...

Peste 50 de persoane, extrădate în Moldova de la începutul anului

51 de persoane urmărite penal sau condamnate, inclusiv pentru...

Reacții după demisia premierului Munteanu: opoziția cere anticipate

Opoziția cere organizarea alegerilor parlamentare anticipate în urma demisiei...

Atacuri cu drone în Crimeea: șapte stații electrice și o centrală fotovoltaică au luat foc

Armata ucraineană își intensifică atacurile asupra Crimeei ocupate. Șapte...

ULTIMA ORĂ

Experți: Schimbarea Executivului reprezintă o oportunitate pentru recalibrarea actului de guvernare

Demisia premierului Alexandru Munteanu este calificată mai degrabă drept un moment oportun pentru o schimbare de strategie politică, decât ca o criză instituțională. Experții avertizează...

Proiectul Partidului Nostru împotriva escrocheriilor telefonice, votat în Parlament cu 79 de voturi: Cartelele SIM vor fi vândute doar cu buletinul, iar apelurile suspecte...

Furnizorii de rețele publice și de servicii de comunicații electronice vor fi obligați să implementeze măsuri tehnice pentru identificarea, verificarea și blocarea apelurilor suspecte....

Important

Experți: Schimbarea Executivului reprezintă o oportunitate pentru recalibrarea actului de guvernare

Demisia premierului Alexandru Munteanu este calificată mai degrabă drept un moment oportun pentru o schimbare de strategie politică, decât ca o criză instituțională. Experții avertizează că noul Executiv, care urmează să fie desemnat, va avea misiunea dificilă de a impulsiona economia, de a armoniza rigoarea fiscală cu protecția socială a cetățenilor și de a accelera reformele asumate în parcursul european al Republicii Moldova.

Secretarul general al Guvernului: „Reformele trebuie să continue, indiferent de schimbările politice”

Schimbările politice nu trebuie să oprească reformele necesare. Reforma administrației publice locale continuă, iar Cancelaria de Stat va asigura continuitatea acestui proces. Mesajul a fost transmis astăzi de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, după anunțul pr...

VIDEO // Pepenii verzi și galbeni au apărut în piețele din Chișinău. La ce preț se vând

Pepenii verzi și galbeni au apărut în această săptămână pe tarabele din piețele din Chișinău. Astfel, pepenele verde se vinde cu prețuri începând de la 15 lei/kg, iar pepenele galben cu aproximativ 25 lei/kg. Pe lângă aceștia, pe piață ...

(video) Iranul a început funeraliile istorice ale fostului lider suprem Ali Khamenei: șase zile de ceremonii, doliu național și 20 de milioane de participanți

Iranul a început vineri, 3 iulie, funeraliile fostului lider suprem Ali Khamenei, ceremonii care se vor desfășura timp de șase zile și la care autoritățile estimează că vor participa între 12 și 20 de milioane de persoane. Oficialii de la Teheran au descris evenimentul drept „înmormântarea secolului”, aceasta fiind cea mai amplă ceremonie funerară organizată în Iran în ultimele decenii, scrie adevărul.ro.

„Masha și Ursul”, acuzat de propagandă rusă: 50 de parlamentari din Marea Britanie cer interzicerea desenului animat

Peste 50 de parlamentari britanici cer Guvernului să analizeze interzicerea desenului animat „Masha și Ursul”, susținând că serialul promovează simboluri sovietice și conține elemente de propagandă rusă. Scrisoarea, adresată ministrului Culturii, Lisa Nandy, a fost semnată de reprezentanți din mai multe partide și atrage atenția că serialul e disponibil pe Netflix și ITVX. Semnatarii citează scene în care Masha poartă o uniformă și o cască de tanchist sovietic, sau o...

„Fii AgriCOOLtor!”: De la pasiunea pentru gătit la o carieră de viitor în gastronomie

Campania națională „Fii AgriCOOLtor!” aduce în prim-plan tineri care au ales învățământul profesional tehnic și care demonstrează că o meserie învățată cu seriozitate poate deveni o direcție reală de dezvoltare personală și profesională.

VOX POPULI: Sunt gata moldovenii să renunțe la pungile din plastic?

În data de 3 iulie este marcată  Ziua Internațională Fără Pungi de Plastic, un prilej de reflecție asupra impactului negativ al plasticului de unică folosință asupra mediului. În piețele din Moldova, mai putem găsi în vânzare pungi din plastic de diferite culori sau dimensiuni, asta chiar dacă utilizarea și comercializarea acestora este interzisă prin lege, începând cu data de 1 ianuarie 2021. Restricțiile au fost introduse treptat din 2019 pentru...