Incendiu de proporții lângă Salonic: Două fabrici distruse, locuitorii sunt sfătuiți să rămână în case

Incendiul uriaş izbucnit sâmbătă a continuat să facă ravagii duminică în apropierea oraşului Salonic din Grecia, unde flăcările au devastat două fabrici, conform pompierilor, relatează antena3.ro. La operaţiunea de stingere a focului participă două avioane, două elicoptere și peste 150 de pompieri, sprijiniți de 52 de autospeciale. Autoritățile le recomandă locuitorilor să rămână în case, cu ferestrele închise, din cauza fumului toxic.

Pe de altă parte, azi, mai multe regiuni din Grecia, inclusiv Atena, Attica și insula Creta, se află sub alertă portocalie din cauza riscului foarte ridicat de incendii de vegetaţie.

Pompierii au lansat mari cantităţi de apă pe cale aeriană peste fabricile din jurul oraşului Oreokastro, o municipalitate situată la periferia nord-vestică a Salonicului, al doilea oraş ca mărime din Grecia, conform agenţiei de ştiri ANA.

Este vorba de o fabrică de reciclare şi o fabrică de textile, potrivit lui Kostas Tsingas, preşedintele Asociaţiei Pompierilor, vorbind la postul public de televiziune ERT.

Un fum negru şi gros se ridica din instalaţia de reciclare, conform imaginilor transmise de ERT, şi a acoperit o mare parte din Salonic, în nordul Greciei.

Un miros puternic de plastic ars se simţea în tot oraşul. Flăcările s-au apropiat de locuinţele din Oreokastro, determinând autorităţile elene să ordone evacuarea.

Operaţiunile de stingere a incendiilor implică în prezent 154 de pompieri, sprijiniţi de 52 de vehicule, două avioane de pompieri şi două elicoptere, conform datelor departamentului de pompieri.

Autorităţile sfătuiesc locuitorii să ţină ferestrele închise şi să îşi limiteze mişcările din cauza potenţialei toxicităţi a fumului.

Mai multe regiuni din Grecia, inclusiv Atena, Attica şi insula Creta, au fost plasate în alertă portocalie cu risc „foarte ridicat” de incendii duminică, din cauza temperaturilor ridicate şi a vânturilor puternice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Incendiu de proporții lângă Salonic: Două fabrici distruse, locuitorii sunt sfătuiți să rămână în case apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Proteste uriașe în Albania. Zeci de mii de oameni cer demisia premierului Edi Rama

Capitala Albaniei a fost, sâmbătă seară, scena unei noi...

Poliția explică imaginile virale cu un agent care scoate arma în timpul unei intervenții

Poliția Republicii Moldova a venit cu explicații după apariția...

FOTO Spectacol de artificii în centrul Chișinăului cu ocazia Zilei Independenței SUA

Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova a marcat cei...

Condiții mai bune de muncă pentru mii de angajați din transporturi și infrastructură

Angajații din transporturi și infrastructură vor beneficia de garanții...

Declarații la Realitatea TV: Economia moldovenească este prea fragilă pentru a suporta creșteri de taxe și impozite

Reformele fiscale anunțate de autorități riscă să provoace crize...

ULTIMA ORĂ

Proteste uriașe în Albania. Zeci de mii de oameni cer demisia premierului Edi Rama

Capitala Albaniei a fost, sâmbătă seară, scena unei noi manifestații de amploare, a 35-a zi consecutivă, în cadrul protestelor îndreptate împotriva guvernului condus de premierul...

VIDEO Ion Ceban: „Moldova poate. Dar Moldova poate fără PAS, de aceea, este nevoie de alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate”

Președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va iniția demersuri pentru declanșarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate, după căderea...

Important

Proteste uriașe în Albania. Zeci de mii de oameni cer demisia premierului Edi Rama

Capitala Albaniei a fost, sâmbătă seară, scena unei noi manifestații de amploare, a 35-a zi consecutivă, în cadrul protestelor îndreptate împotriva guvernului condus de premierul Edi Rama, informează romanialibera.ro. Participanții au cerut demisia șefului executivului, instalarea unui guvern interimar, modificarea Constituției Albaniei și măsuri ferme împotriva corupției. Imaginile difuzate de presa locală au surprins zeci de mii de persoane care au traversat bulevardul principal din Tirana până în Piața Skanderbeg. Associated Press precizează că...

Femeie agresată în Criuleni: poliția a refuzat inițial emiterea ordinul de restricție. Explicația ANPCV

O femeie din raionul Criuleni a fost supusă violenței domestice, iar poliția ar fi intervenit abia după câteva ore și mai multe solicitări. Oamenii legii au refuzat inițial să emită un ordin de restricție de urgență, documentul fiind eliberat ulterior. Despre acest lucru a relatat pe Facebook avocata Violeta Gașițoi, care a asistat victima. De The post Femeie agresată în Criuleni: poliția a refuzat inițial emiterea ordinul de restricție....

(foto) Ferrari a lansat un model exclusiv cu motor V12 şi cutie manuală, dedicat pasionaţilor de automobile clasice

Ferrari a lansat modelul 12Cilindri Manuale, o ediţie limitată cu motor V12 şi cutie de viteze manuală, destinată pasionaţilor de automobile pe benzină, transmite Reuters, citată de protv.ro.

Republica Moldova își promovează potențialul turistic în China. „Obiectivul este includerea țării noastre pe lista destinațiilor recomandate pentru turiștii chinezi”

Republica Moldova își intensifică demersurile pentru promovarea potențialului său turistic pe piața chineză, iar unul dintre obiectivele strategice este includerea țării pe lista destinațiilor recomandate pentru turiștii chinezi. Ambasadorul țării noastre &icirc...

Pe urmele lui Ștefan cel Mare: Primul itinerar turistic comun dintre R. Moldova și România

Republica Moldova și România promovează împreună patrimoniul istoric și cultural prin ruta cultural-turistică „Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, primul traseu transfrontalier realizat în domeniul turismului de cele două state. Inițiat în 2019, proiectul reunește zeci de obiective istorice, religioase și vitivinicole de pe ambele maluri ale Prutului și își propune să valorifice moștenirea comună asociată domniei lui Ștefan cel Mare.

IPN | Agenda culturală | 6 iulie

În cadrul Festivalului de film și istorii de la Mereni este proiectat filmul „Anul Nou care n-a fost” /Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” /ora 13:15/. Select Cvartet prezintă un concert-requiem în memoria victimelor regimului totalitar comunist /PMAN, expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași” /ora 20:00/. Continuă expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /25...

149 050 de lei – cel mai mare venit lunar încasat de Anastasia Taburceanu, verișoara Maiei Sandu, de la MoldATSA

Fosta purtătoare de cuvânt a întreprinderii de stat MoldATSA, Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu, a obținut venituri de peste 1,2 milioane de lei în ultimul an. Informațiile au fost publicate de redacția Cu Sens.