Maroc și Franța, primele calificate în sferturile Mondialului

Maroc și Franța sunt primele echipe calificate în sferturile de finală ale Campionatului Mondial FIFA 2026 de fotbal. Africanii au învins Canada cu 3-0, iar francezii au trecut de Paraguay cu 1-0, transmite IPN.

Marocul a eliminat Canada după un succes categoric, obținut prin golurile marcate de Azzedine Ounahi, autor al unei duble, și Soufiane Rahimi. Prin această victorie, marocanii și-au prelungit seria de invincibilitate la zece meciuri și au devenit prima echipă calificată în sferturile de finală ale competiției. Canada este prima dintre țările gazdă care părăsește turneul.

În cel de-al doilea meci al zilei, Franța a învins Paraguay cu 1-0, grație unei lovituri de la 11 metri transformate de căpitanul, Kylian Mbappé, în repriza secundă. Atacantul francez a înscris golul calificării, după ce Désiré Doué a obținut lovitura de pedeapsă.

În sferturile de finală, cele două naționale se vor întâlni într-un duel pentru calificarea în semifinalele competiției.

Campionatul Mondial este găzduit de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, iar sferturile de finală sunt programate în perioada 9-12 iulie.

The post Maroc și Franța, primele calificate în sferturile Mondialului appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

MAN solicită alegeri anticipate și anunță boicotarea consultărilor cu președinta

Mișcarea Alternativa Națională solicită organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale...

Incendiu de vegetație în sudul Franței: peste 930 de hectare cuprinse de flăcări

Un incendiu de vegetație izbucnit sâmbătă în departamentul Pyrénées-Orientales,...

Bronz pentru Moldova la Jocurile Balcanice U-20 de volei pe plajă

Republica Moldova a cucerit medalia de bronz la feminin...

Statele Unite au marcat 250 de ani de la proclamarea independenței

Statele Unite au sărbătorit împlinirea a 250 de ani...

Motociclist decedat într-un accident rutier în centrul capitalei

Un motociclist în vârstă de 51 de ani a...

AIPA lansează un nou apel de sprijin financiar pentru producătorii de lapte

Producătorii de lapte pot depune de luni 6 iulie...

Secretara de stat, Tatiana Nistorică, în arest preventiv pentru 30 de zile

Actualizare: Instanța a admis integral demersul procurorilor privind arestul preventiv...

ULTIMA ORĂ

Crescătorii de animale pot beneficia de sprijin financiar pentru producerea laptelui. AIPA lansează apelul de recepționare a cererilor

Crescătorii de animale pot beneficia de sprijin financiar acordat per kilogram de lapte comercializat. Suportul este oferit în cadrul Apelului VII de depunere a cererilor...

VIDEO Ion Ceban: „Moldova poate. Dar Moldova poate fără PAS, de aceea, este nevoie de alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate”

Președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va iniția demersuri pentru declanșarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate, după căderea...

Important

Crescătorii de animale pot beneficia de sprijin financiar pentru producerea laptelui. AIPA lansează apelul de recepționare a cererilor

Crescătorii de animale pot beneficia de sprijin financiar acordat per kilogram de lapte comercializat. Suportul este oferit în cadrul Apelului VII de depunere a cererilor pentru acordarea plăților directe în sectorul zootehnic, destinat producătorilor de lapte. Do...

Zeci de mii de persoane, la înmormântarea lui Ali Khamenei. De ce nu este prezent fiul său, Mojtaba

Iranul a organizat duminică, 5 iulie, slujba de înmormântare pentru fostul său lider suprem asasinat, Ali Khamenei, la care au participat zeci de mii de persoane, inclusiv înalţi oficiali ai ţării, în a doua zi a funeraliilor publice în care au răsunat apeluri la răzbunare împotriva Statelor Unite şi a Israelului, transmite tvrinfo.ro. La ceremonii nu participă și succesorul său, Mojtaba Khamenei, din teama de a nu fi la rândul...

Aproape 150 000 lei într-o lună: ce salarii a încasat Anastasia Taburceanu la MoldATSA

Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu, vizată de un scandal privind salarizarea sa la MoldATSA, a încasat peste 1,2 milioane de lei în perioada în care a activat la întreprinderea de stat. Potrivit unor informații publicate de portalul „Cu Sens”, cel mai mare salariu ridicat de aceasta a fost de 149 050 de lei. Anastasia The post Aproape 150 000 lei într-o lună: ce salarii a încasat Anastasia Taburceanu...

MAN solicită alegeri anticipate și anunță boicotarea consultărilor cu președinta

Mișcarea Alternativa Națională solicită organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate și acuză Partidul Acțiune și Solidaritate de capturarea instituțiilor statului și de incapacitate de a guverna. Declarația a fost adoptată în unanimitate de aproape 600 de membri ai Consiliului Național extins al formațiunii, transmite IPN. Liderul MAN, Ion Ceban, le-a cerut deputaților formațiunii să boicoteze consultările convocate de președinta Republicii Moldova privind desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru, pe...

„Voi preda în condiții foarte bune”: Blocul în care învață elevii claselor primare din Florești, renovat cu sprijin american

Ceea ce a început ca o simplă încercare de a construi o toaletă în interiorul școlii s-a transformat într-o renovare totală a instituției. Este vorba despre clădirea Liceului „Mihai Eminescu” din Florești, unde învață elevii de la ciclul primar.

(video) Expertiza în cazul Ludmilei Vartic, pe ultima sută de metri: Draftul a ajuns în România. Violeta Gașițoi: „Dacă nu vor fi impedimente, în...

Avocata Violeta Gașițoi vine cu noi actualizări privind dosarul Ludmilei Vartic.Potrivit acesteia, draftul expertizei medico-legale a fost transmis medicului expert din România implicat în procedură, iar dacă nu vor apărea impedimente, această etapă ar urma să fie finalizată în următoarele zile.

Descoperire spectaculoasă în deșertul Egiptului. Un oraș vechi de peste 1.600 de ani, bine conservat, a ieșit la lumină

Arheologii din Egipt au descoperit un oraş bine conservat din perioada bizantină, în deşertul vestic. Cartierele datând din secolul al IV-lea aveau structuri rezidenţiale şi religioase, inclusiv o biserică, în oaza Dakhla. Arheologii au găsit, de asemenea, monede, fragmente de ceramică şi unelte, scrie protv.ro.