Partidul Acțiune și Solidaritate va definitiva în această săptămână propunerea pentru funcția de prim-ministru, în urma consultărilor interne din partid. Declarația a fost făcută de liderul PAS, Igor Grosu, președintele Parlamentului, care a refuzat să ofere detalii despre persoanele luate în calcul, precizând că o decizie va fi anunțată în zilele următoare, transmite IPN.
„Nu o să vă dau nume, chiar dacă interesul este unul legitim și foarte mare. Cred că săptămâna aceasta vom avea mai multă claritate și vom veni cu candidatura noastră”, a declarat liderul PAS pentru presă.
Întrebat despre procedura de desemnare a viitorului șef al Guvernului, Igor Grosu a subliniat că aceasta se va desfășura în spirit democratic. Potrivit lui, în ședința fracțiunii PAS de sâmbătă au fost discutate mai multe scenarii privind viitorul premier.
„Sâmbătă am avut ședința fracțiunii. Am discutat despre potențiale candidaturi și despre ceea ce se discută și în societate – un premier din interiorul partidului sau din afara acestuia. A fost un schimb de opinii, fără să discutăm nume concrete”, a precizat liderul PAS.
Președinta Maia Sandu urmează să organizeze în această săptămână consultări cu fracțiunile parlamentare, în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru, după demisia lui Alexandru Munteanu de săptămâna trecută.
The post Igor Grosu: PAS va decide în această săptămână candidatul la funcția de premier appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN





