Un băiat de 17 ani a fost salvat de la înec de salvamarii Stației de Salvare pe Apă nr. 5 din municipiul Chișinău. Cazul s-a produs în după-amiaza zilei de duminică, 5 iulie, pe lacul din parcul „Valea Trandafirilor”, sectorul Botanica.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:25. Potrivit informațiilor, acesta se afla la scăldat împreună cu un alt adolescent. La un moment dat, s-a îndepărtat de mal, iar din cauza epuizării nu a mai reușit să revină la țărm.
Salvamarii au intervenit prompt și l-au scos din apă în siguranță. Băiatul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Autoritățile reamintesc cetățenilor să respecte regulile de siguranță la scăldat și să aleagă doar zonele amenajate și supravegheate.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Intervenție la timp în Chișinău: Un adolescent de 17 ani a fost salvat de la înec apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA





