AGEPI respinge acuzațiile lui Leon Știrbu referitoare la sistemul de gestiune colectivă a drepturilor de autor

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) neagă declarația publică a Președintelui Asociației Naționale ”COPYRIGHT”, Leon Știrbu, privind blocarea sistemului de gestiune colectivă.

Într-un mesaj public, Agenția ”respinge categoric orice insinuări privind implicarea instituției sau a angajaților săi în activități ilegale și reiterează că întreaga sa activitate este desfășurată în strictă conformitate cu legislația Republicii Moldova, cu principiile transparenței, imparțialității și tratamentului egal al tuturor actorilor implicați în sistemul de proprietate intelectuală”.

”Este important de subliniat că AGEPI tratează în mod egal toate organizațiile de gestiune colectivă, fără a favoriza sau discrimina vreo parte a sistemului. Toate deciziile instituției sunt adoptate exclusiv în baza cadrului legal și a constatărilor obiective rezultate din activitățile de monitorizare și control. Cu privire la desemnarea colectorului remunerațiilor, atragem atenția că, potrivit art. 103 alin. (1) din Legea nr. 230/2022, colectarea remunerațiilor ce se cuvin autorilor și titularilor de drepturi pentru drepturile gestionate colectiv obligatoriu sau prin gestiune colectivă extinsă se efectuează de către organizația de gestiune colectivă desemnată colector sau de către structura comună de colectare, prin decizia directorului AGEPI, publicată în Monitorul Oficial. La data de 05.03.2026 au încetat efectele juridice ale următoarelor Decizii ale AGEPI:

Decizia AGEPI nr. 4/639 din 12.04.2023, prin care Asociaţia Obştească „AUTORITY” a fost desemnată colector pentru dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 06.03.2023;
Decizia AGEPI nr. 5/640 din 12.04.2023, prin care Asociaţia Obştească „ARTTON” a fost desemnată colector pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 06.03.2023 pentru:
a) dreptul interpreților și al producătorilor de fonograme la remunerație unică echitabilă pentru radiodifuzarea și comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial; b) dreptul interpreților la remunerație echitabilă pentru radiodifuzarea și comunicarea publică a interpretărilor și a execuțiilor fixate audiovizual; c) dreptul interpreților la remunerație suplimentară anuală”, se menționează în mesajul AGEPI.

Luni, 6 iulie, Leon Știrbu, Președintele Asociației Naționale „COPYRIGHT”, a emis o declarație publică, în care se adresează autorilor, interpreților, producătorilor, titularilor de drepturi, membrilor organizațiilor de gestiune colectivă, reprezentanților mass-media, Președinției, Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova. Acesta anunța că din 06 martie 2026 colectarea remunerațiilor de autor este blocată, deoarece până în prezent, de către AGEPI nu este desemnat noul colector al acestor remunerații.

Articolul AGEPI respinge acuzațiile lui Leon Știrbu referitoare la sistemul de gestiune colectivă a drepturilor de autor apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Lucrările pe Calea Orheiului din Chișinău avansează: Când ar putea fi finalizată reabilitarea străzii

Lucrările de reabilitare a străzii Calea Orheiului, una dintre...

Carburanții se scumpesc miercuri. Litrul de benzină, aproape 28 de lei

Benzina continuă să se scumpească și se apropie rapid...

Se scumpește apa în mai multe localități din țară! ANRE a aprobat noile tarife

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat noi...

ULTIMA ORĂ

Ultima oră! Eugeniu Osmochescu preia interimatul funcției de premier. Decretul, semnat de Maia Sandu

Ministrul Economiei Eugeniu Osmochescu preia interimatul funcției de premier. Decretul a fost semnat de Maia Sandu

BREAKING NEWS | Ion Ceban îl propune pe Igor Grosu pentru funcția de prim-ministru: „PAS trebuie să-și asume guvernarea”

Primarul municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, anunță că formațiunea sa îl va propune oficial pe președintele Parlamentului, Igor Grosu,...

Important

VIDEO | Ion Ceban: MAN nu va participa la consultările de la Președinție privind desemnarea premierului

Primarul municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN),...

Ion Ceban: „Interesele politice și lupta pentru funcții au ajuns mai importante decât problemele oamenilor”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova...

Ultima oră! Eugeniu Osmochescu preia interimatul funcției de premier. Decretul, semnat de Maia Sandu

Ministrul Economiei Eugeniu Osmochescu preia interimatul funcției de premier. Decretul a fost semnat de Maia Sandu

Ultima oră! Eugeniu Osmochescu preia interimatul funcției de premier. Decretul, semnat de Maia Sandu

Ministrul Economiei Eugeniu Osmochescu preia interimatul funcției de premier. Decretul a fost semnat de Maia Sandu

CC a conexat sesizările APG și Ministerului Justiției privind atribuțiile Găgăuziei

Curtea Constituțională a decis conexarea sesizării depuse de Adunarea Populară a Găgăuziei privind unele prevederi din Codul Electoral cu sesizarea înaintată anterior de Ministerul Justiției. Totodată, judecătorii constituționali au respins solicitarea APG de a cere opinia Comisiei de la Veneția și demersul privind suspendarea examinării sesizării depuse de Ministerul Justiției, transmite IPN. Sesizarea APG a fost depusă înainte de ședința Curții și vizează mai multe prevederi din Codul Electoral referitoare...

Lucrările pe Calea Orheiului din Chișinău avansează: Când ar putea fi finalizată reabilitarea străzii

Lucrările de reabilitare a străzii Calea Orheiului, una dintre cele mai importante artere ale municipiului Chișinău, avansează la o lună de la începutul intervențiilor. Pentru a reduce impactul asupra traficului, o parte dintre lucrări, inclusiv frezarea asfaltului, au fost realizate pe timp de noapte. Totuși, unele etape ale proiectului trebuie desfășurate ziua, din motive de siguranță și pentru respectarea procesului tehnologic, explică Primăria Capitalei. Potrivit autorităților, șantierul nu poate funcționa exclusiv...

FOTO Descoperire neașteptată în canalul de evacuare a gunoiului dintr-un bloc de locuit. Oamenii au auzit gălăgie

Locuitorii unui bloc de locuit din Rîbnița au solicitat salvatorii, după ce au auzit gălăgie într-un canal de evacuare a gunoiului. Sistemul nu mai era funcțional. Conform autorităților autoproclamate, în interior a fost depistat „o surpriză”. Doi pui de bufniță au căzut acolo și nu știau cum să iasă. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Salvatorii au folosit o buclă specială, pentru a scoate păsările de la adâncime....

Ion Ceban îl cere lui Igor Grosu să preia șefia Guvernului: MAN îi va înainta candidatura

Partidul Mișcarea Alternativa Națională îl va propune oficial pe Igor Grosu la funcția de prim-ministru, deși a anunțat că nu va participa la consultările pe care urmează să le desfășoare președinta, transmite IPN. Într-o adresare către președintele Parlamentului, liderul MAN, Ion Ceban, a spus că liderul PAS ar trebui să își asume direct responsabilitatea pentru guvernare. Potrivit lui, responsabilitatea pentru deciziile politice, economice și sociale trebuie asumată de partidul care...

Cuplu de turiști americani, jefuit de un milion de euro în aeroportul din Roma. Cum s-a întâmplat

Un cuplu de turiști americani de origine arabă, în vârstă de 40 și 42 de ani, a fost jefuit la coadă pentru rambursarea taxelor, în aeroportul Fiumicino din Italia. Doi hoți le-au sustras valizele cu ceasuri de lux, bijuterii cu diamante și haine de firmă, bunuri evaluate la aproximativ un milion de euro. Cei doi americani își încheiaseră vacanța la Roma și așteptau la ghișeul de rambursare a TVA-ului când...