Cetățenii care au muncit atât în Moldova, cât și peste hotare pot cumula stagiul de cotizare pentru pensie, în anumite condiții, potrivit informațiilor publicate de CNAS.
Activitatea desfășurată simultan în Republica Moldova și într-un alt stat poate fi luată în calcul la stabilirea pensiei, însă doar dacă sunt respectate prevederile acordurilor internaționale în domeniul securității sociale.
Instituția precizează că perioadele de muncă realizate în cele două state nu trebuie să se suprapună în cazul procedurii de totalizare a stagiului de cotizare. Dacă o persoană lucrează în Republica Moldova și, în același timp, prestează servicii în baza unui contract individual de muncă într-un stat cu care țara noastră are încheiat un acord internațional în domeniul securității sociale, fiecare stat va calcula pensia doar pentru perioada de cotizare realizată pe teritoriul său.
CNAS mai informează că persoanele care au acumulat stagiu de cotizare atât în Republica Moldova, cât și peste hotare trebuie să prezinte aceleași documente ca și cei care au activat doar în țară.
Totuși, dacă este necesară cumularea stagiului de cotizare din Republica Moldova cu cel realizat în străinătate, va fi solicitată și o confirmare a perioadei de cotizare de la instituția competentă de asigurări sociale din statul respectiv.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Cum se stabilește pensia dacă ai lucrat în Moldova și în străinătate. Explicațiile CNAS apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA






