Defrișări ilegale la Dondușeni: peste 90 de arbori tăiați și prejudiciu de zeci de mii de lei

Mai multe cazuri de tăieri ilegale și recoltare neautorizată a masei lemnoase au fost depistate de inspectorii de mediu în raionul Dondușeni. Neregulile au fost constatate în urma raziilor desfășurate în teren, dar și după un apel telefonic.

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, un prim caz a fost depistat în sectorul nr. 2 al Ocolului Silvic Dondușeni, unde a fost constatată recoltarea ilegală a masei lemnoase. Pe acest caz a fost întocmit un proces-verbal cu privire la contravenție, scrie tvn.md.

Alte două cazuri au fost documentate în fâșiile forestiere de protecție gestionate de Primăria Țaul. În primul caz, inspectorii au identificat 64 de cioate de arbori din speciile salcâm și frasin, cu diametre cuprinse între 8 și 19 centimetri. Volumul masei lemnoase sustrase constituie 2,22 metri cubi, iar prejudiciul cauzat mediului este estimat la 12.350 de lei.

În cel de-al doilea caz, au fost depistate 26 de cioate de arbori din aceleași specii, salcâm și frasin, cu diametre cuprinse între 6 și 17 centimetri. Volumul masei lemnoase tăiate ilegal este de 0,792 metri cubi, iar prejudiciul a fost calculat la 4.650 de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un alt caz a fost depistat în urma unui apel telefonic. Inspectorii de mediu s-au deplasat la fața locului și au constatat că persoane necunoscute au tăiat ilegal opt arbori din speciile frasin, stejar și arțar, din pădurea gestionată de Primăria Tîrnova. Arborii aveau diametre cuprinse între 10 și 55 de centimetri.

În acest caz, volumul masei lemnoase tăiate ilegal constituie 5,126 metri cubi, iar prejudiciul cauzat mediului este estimat la 13.540 de lei.

În total, inspectorii au depistat cel puțin 98 de cioate, iar prejudiciul total estimat în cazurile documentate depășește 30.000 de lei. Materialele au fost transmise organelor de drept pentru identificarea persoanelor vinovate și atragerea acestora la răspundere conform legislației.

Articolul Defrișări ilegale la Dondușeni: peste 90 de arbori tăiați și prejudiciu de zeci de mii de lei apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Halterofilul care l-a învins pe Marin Robu la JO 2024, condamnat pentru viol în grup

Halterofilul italian Antonino Pizzolato, medaliat cu bronz la Jocurile...

Protest anti-NATO în timp ce liderii Alianței se reunesc la Ankara. Poliția turcă a blocat manifestația

Poliția turcă a reținut marți câțiva participanți la un...

Protest anti-NATO în timp ce liderii Alianței se reunesc la Ankara. Poliția turcă a blocat manifestația

Poliția turcă a reținut marți câțiva participanți la un...

Peste 15.000 de apeluri la Ambulanță într-o săptămână: Mii de pacienți au ajuns la spital

Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat,...

ULTIMA ORĂ

O moldoveancă a fost salvată dintr-o rețea de exploatare sexuală în cadrul operațiunii „Global Chain”

O cetățeană a Republicii Moldova, în vârstă de 34 de ani, a fost salvată dintr-o rețea de exploatare sexuală în cadrul operațiunii internaționale „Global Chain”,...

Victoria Furtună, reacție înaintea ședinței CCM: „Șase judecători nu pot decide în locul Parlamentului”

Sesizarea depusă de Ministerul Justiției la Curtea Constituțională privind unele prevederi din Legea privind statutul special al Găgăuziei ar trebui declarată inadmisibilă, susține liderul...

Important

BREAKING NEWS | Ion Ceban îl propune pe Igor Grosu pentru funcția de prim-ministru: „PAS trebuie să-și asume guvernarea”

Primarul municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN),...

VIDEO | Ion Ceban: MAN nu va participa la consultările de la Președinție privind desemnarea premierului

Primarul municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN),...

O moldoveancă a fost salvată dintr-o rețea de exploatare sexuală în cadrul operațiunii „Global Chain”

O cetățeană a Republicii Moldova, în vârstă de 34 de ani, a fost salvată dintr-o rețea de exploatare sexuală în cadrul operațiunii internaționale „Global Chain”, desfășurată cu sprijinul INTERPOL și Europol. Femeia a fost identificată d...

(video) Doi cetățeni străini, scoși sub escortă din Moldova: Ce infracțiune au comis

Ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) au desfășurat două misiuni de îndepărtare sub escortă a unor cetățeni străini care nu mai întruneau condițiile legale de ședere pe teritoriul Republicii Moldova.

Halterofilul care l-a învins pe Marin Robu la JO 2024, condamnat pentru viol în grup

Halterofilul italian Antonino Pizzolato, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020 și Paris 2024, a fost condamnat luni de un tribunal din Trapani la 5 ani și 4 luni de închisoare pentru viol în grup asupra unei turiste finlandeze de 27 de ani, comis în urmă cu patru ani. Ceilalți trei inculpați, Davide Lupo, Claudio Tutino și Stefano Mongiovì, toți din Agrigento, au fost de asemenea condamnați...

Zelenski: Ucraina doboară peste 90% dintre dronele Shahed și poate deveni un pilon al apărării NATO

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că sistemele ucrainene de apărare antiaeriană interceptează peste 90% dintre dronele de tip Shahed lansate de Rusia și a susținut că experiența acumulată de Ucraina în timpul războiului ar reprezenta u...

Schimbări pentru cei care călătoresc cu avionul: UE aprobă noi reguli privind întârzierile, bagajele și compensațiile

Parlamentul European a aprobat marți noile reguli privind drepturile pasagerilor aerieni din Uniunea Europeană, care prevăd un proces mai rapid de acordare a despăgubirilor pentru zborurile întârziate sau anulate și eliminarea anumitor taxe. Textul legislativ, negociat cu Consiliul Uniunii Europene în cadrul Comitetului de conciliere, a fost adoptat cu 646 de voturi pentru, 12 împotrivă și trei abțineri. Noile prevederi actualizează regulamentul european aflat în vigoare din 2004 privind protecția...

VIDEO // Grupare specializată în escrocherii prin metoda „angajaților instituțiilor statului”, destructurată la Bălți. Patru suspecți, reținuți

O grupare criminală specializată în escrocherii prin metoda „angajaților instituțiilor statului” a fost destructurată de polițiștii din Bălți și procurori. Patru persoane, printre care un cetățean ucrainean de 19 ani și trei minori de 16 ani, au fos...

Moldoveancă salvată din sclavie sexuală în Grecia: Operațiune internațională cu implicarea a 59 de țări

O femeie de 34 de ani din Republica Moldova, victimă a traficului de persoane în scopul exploatării sexuale, a fost salvată și repatriată în siguranță în țară în cadrul operațiunii internaționale „Global Chain”, desfășurată în 59 de state.