Pasagerii de autobuz afectați de întârzieri și curse anulate ar putea primi despăgubiri

Pasagerii curselor regulate de autobuz cu trasee de cel puțin 250 de kilometri ar putea beneficia de despăgubiri dacă transportatorii anulează cursele sau întârzie mai mult de două ore. Măsura este prevăzută în proiectul Regulamentului privind drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul și autocarul, elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care va alinia legislația Republicii Moldova la normele Uniunii Europene în domeniul protecției pasagerilor, transmite bani.md

Regulamentul stabilește că, în cazul în care o cursă este anulată sau întârzie cu peste 120 de minute, transportatorul va trebui fie să găsească o alternativă pentru ca pasagerul să ajungă la destinație fără să plătească în plus, fie să îi restituie integral costul biletului. Dacă operatorul nu oferă niciuna dintre aceste soluții, va fi obligat să achite și o compensație de 50% din valoarea biletului. Rambursarea contravalorii biletului va trebui făcută în cel mult 14 zile.

În plus, pentru cursele care au o durată planificată de peste trei ore, transportatorii vor avea obligația să ofere și asistență pasagerilor dacă plecarea întârzie cu mai mult de 90 de minute. Aceasta va include gustări și băuturi răcoritoare, iar dacă este necesară înnoptarea, operatorul va trebui să asigure cazare pentru cel mult două nopți, în limita a 80 de euro pe noapte pentru fiecare pasager.

Documentul consolidează și drepturile persoanelor cu dizabilități și ale celor cu mobilitate redusă. Transportatorii nu vor putea refuza rezervarea sau îmbarcarea acestora din motive legate de dizabilitate, cu excepția unor situații justificate de cerințe de siguranță sau de limitările tehnice ale vehiculelor. Totodată, aceștia vor fi obligați să ofere gratuit asistență în autogări și la bordul autobuzelor și să își instruiască personalul pentru acordarea acestui sprijin.

Regulamentul introduce și dreptul la despăgubiri în cazul accidentelor. Pasagerii vor putea solicita compensații pentru deces, vătămări corporale, precum și pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor. Dacă sunt avariate scaunele cu rotile sau alte echipamente de mobilitate, despăgubirea va acoperi integral costul reparării sau înlocuirii acestora. În plus, transportatorii vor avea obligația de a acorda asistență imediată persoanelor afectate, inclusiv hrană, transport, îmbrăcăminte și, dacă este necesar, cazare temporară.

Noile reguli obligă operatorii să informeze pasagerii despre întârzieri, anulări și drepturile pe care le au și să instituie mecanisme clare de soluționare a reclamațiilor. Pasagerii vor avea la dispoziție trei luni pentru a depune o plângere, iar transportatorii vor fi obligați să transmită un răspuns final în cel mult trei luni de la primirea acesteia.

Regulamentul se va aplica integral serviciilor regulate cu trasee de cel puțin 250 de kilometri, inclusiv curselor internaționale care au punctul de plecare sau de sosire în Republica Moldova. Pentru cursele regulate mai scurte vor fi aplicabile doar unele prevederi, în special cele privind nediscriminarea, drepturile persoanelor cu dizabilități, informarea pasagerilor și examinarea reclamațiilor.

Potrivit notei informative, regulamentul a fost elaborat pentru a răspunde problemelor semnalate frecvent de călători, precum întârzierile și anulările fără preaviz, accesibilitatea redusă pentru persoanele cu dizabilități, lipsa informării și practica neeliberării biletelor.

Datele Biroului Național de Statistică arată că, în perioada ianuarie–septembrie 2025, transportul rutier de persoane a deservit 83,5 milioane de pasageri, cu 4,2% mai mulți decât în aceeași perioadă a anului precedent.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Pasagerii de autobuz afectați de întârzieri și curse anulate ar putea primi despăgubiri apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Carburanții se scumpesc miercuri. Litrul de benzină, aproape 28 de lei

Benzina continuă să se scumpească și se apropie rapid...

Se scumpește apa în mai multe localități din țară! ANRE a aprobat noile tarife

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat noi...

Rocadă în Executiv: Presa scrie că Munteanu ar refuza interimatul, iar Osmochescu l-ar prelua. Reacția Guvernului

Alexandru Munteanu ar refuza să mai exercite interimatul, conform...

ULTIMA ORĂ

FOTO Descoperire neașteptată în canalul de evacuare a gunoiului dintr-un bloc de locuit. Oamenii au auzit gălăgie

Locuitorii unui bloc de locuit din Rîbnița au solicitat salvatorii, după ce au auzit gălăgie într-un canal de evacuare a gunoiului. Sistemul nu mai era...

BREAKING NEWS | Ion Ceban îl propune pe Igor Grosu pentru funcția de prim-ministru: „PAS trebuie să-și asume guvernarea”

Primarul municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, anunță că formațiunea sa îl va propune oficial pe președintele Parlamentului, Igor Grosu,...

Important

VIDEO | Ion Ceban: MAN nu va participa la consultările de la Președinție privind desemnarea premierului

Primarul municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN),...

Ion Ceban: „Interesele politice și lupta pentru funcții au ajuns mai importante decât problemele oamenilor”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova...

FOTO Descoperire neașteptată în canalul de evacuare a gunoiului dintr-un bloc de locuit. Oamenii au auzit gălăgie

Locuitorii unui bloc de locuit din Rîbnița au solicitat salvatorii, după ce au auzit gălăgie într-un canal de evacuare a gunoiului. Sistemul nu mai era funcțional. Conform autorităților autoproclamate, în interior a fost depistat „o surpriză”. Doi pui de bufniță au căzut acolo și nu știau cum să iasă. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Salvatorii au folosit o buclă specială, pentru a scoate păsările de la adâncime....

Ion Ceban îl cere lui Igor Grosu să preia șefia Guvernului: MAN îi va înainta candidatura

Partidul Mișcarea Alternativa Națională îl va propune oficial pe Igor Grosu la funcția de prim-ministru, deși a anunțat că nu va participa la consultările pe care urmează să le desfășoare președinta, transmite IPN. Într-o adresare către președintele Parlamentului, liderul MAN, Ion Ceban, a spus că liderul PAS ar trebui să își asume direct responsabilitatea pentru guvernare. Potrivit lui, responsabilitatea pentru deciziile politice, economice și sociale trebuie asumată de partidul care...

Cuplu de turiști americani, jefuit de un milion de euro în aeroportul din Roma. Cum s-a întâmplat

Un cuplu de turiști americani de origine arabă, în vârstă de 40 și 42 de ani, a fost jefuit la coadă pentru rambursarea taxelor, în aeroportul Fiumicino din Italia. Doi hoți le-au sustras valizele cu ceasuri de lux, bijuterii cu diamante și haine de firmă, bunuri evaluate la aproximativ un milion de euro. Cei doi americani își încheiaseră vacanța la Roma și așteptau la ghișeul de rambursare a TVA-ului când...

Curtea Constituțională respinge demersurile APG și examinează în fond sesizarea Ministerului Justiției

Curtea Constituțională a respins demersurile Adunării Populare a Găgăuziei privind suspendarea examinării sesizării depuse de Ministerul Justiției și solicitarea unui aviz din partea Comisiei de la Veneția. Înalta Curte a stabilit pentru 7 și 8 iulie examinarea în fond a cauzei.

Suspecta în atacul cu bombă care l-a vizat pe oligarhul Vadim Iermolaiev, găsită fără suflare în Ucraina

Anastasia Berezovska, ucraineanca de 39 de ani stabilită în Germania și principala suspectă în atentatul cu bombă de săptămâna trecută din Monaco, a fost găsită moartă lângă Kiev. Victimele atacului au fost oligarhul Vadim Iermolaiev și familia sa, informează Le Figaro.

Muzica populară deschide Festivalul „Te salut, Chișinău!”. Andra și Fuego, invitații speciali ai primei seri

Comunicat de presă Andra, Fuego, Zinaida Julea, Mihai Ciobanu și Igor Cuciuc se numără printre artiștii care vor urca pe scena Festivalului „Te salut, Chișinău!”, în deschiderea serii dedicate muzicii populare. Vineri, 17 iulie, începând cu ora 18:00, strada pietonală Eugen Doga va găzdui un spectacol ce reunește nume de referință ale muzicii populare atât din Republica Moldova  cât și din România. Concertul va debuta cu evoluția Orchestrei Municipale de Muzică...

Președintele ”Democrația Acasă” Vasile Costiuc și președintele PSDE Vasile Bumacov invitați la Rezoomat

În această seară, de la ora 20:00, vă invităm să urmăriți o nouă ediție a emisiunii „Rezoomat”, moderată de jurnalista Ileana Pîrgaru. Invitații ediției sunt președintele partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc și președintele PSDE, Vasile Bumacov. În timpul emisiunii vor fi analizate cele mai importante subiecte de actualitate printre care: Demisia Guvernului Munteanu Eventuale nume pentru funcția de prim-ministru Consultările șefului statului cu fracțiunile parlamentare Refuzul opoziției de a participa la consultări Reforma fiscală...