Poziția AGEPI cu privire la informațiile apărute în spațiul public referitoare la sistemul de gestiune colectivă a drepturilor de autor și drepturilor conexe

Comunicat de presă

Cu referire la materialul publicat pe pagina https://copyright.md/ intitulat ”Declarația publică a Președintelui Asociației Naționale ”COPYRIGHT” privind blocarea sistemului de gestiune colectivă”, lansat recent în spațiul public și preluat de unele instituții media, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în calitatea sa de autoritate administrativă subordonată Ministerului Justiţiei, responsabilă de promovarea şi realizarea activităţilor în domeniul protecţiei juridice a proprietăţii intelectuale privind drepturile de proprietate industrială, dreptul de autor şi drepturile conexe, respinge categoric orice insinuări privind implicarea instituției sau a angajaților săi în activități ilegale și reiterează că întreaga sa activitate este desfășurată în strictă conformitate cu legislația Republicii Moldova, cu principiile transparenței, imparțialității și tratamentului egal al tuturor actorilor implicați în sistemul de proprietate intelectuală.

Potrivit art. 7 alin. (2) lit. s), lit. t), lit. u) și lit. v) din Legea nr. 114/2014 cu privire la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (în continuare, Legea nr. 114/2014), respectiv, art. 4 alin. (1) lit. f), lit. j), lit. k) și lit. n) din Legea nr. 230/2022 privind dreptul de autor și drepturile conexe, AGEPI:

  • avizează constituirea organizațiilor de gestiune colectivă și a structurilor comune de colectare;
  • desemnează colectorul în cazul drepturilor gestionate colectiv obligatoriu sau prin gestiune colectivă extinsă;
  • efectuează controale anuale şi speciale privind activitatea organizaţiilor de gestiune colectivă şi a structurilor comune de colectare;
  • monitorizează funcţionarea organizaţiilor de gestiune colectivă şi a structurilor comune de colectare.

AGEPI notează cu îngrijorare că anumite informații lansate în spațiul public sunt preluate și distribuite fără verificarea faptelor și fără prezentarea unor probe care să confirme acuzațiile formulate. Difuzarea unor astfel de afirmații riscă să afecteze încrederea publicului în instituțiile statului și să genereze percepții eronate cu privire la activitatea autorităților publice.

Este important de subliniat că AGEPI tratează în mod egal toate organizațiile de gestiune colectivă, fără a favoriza sau discrimina vreo parte a sistemului. Toate deciziile instituției sunt adoptate exclusiv în baza cadrului legal și a constatărilor obiective rezultate din activitățile de monitorizare și control.

Cu privire la desemnarea colectorului remunerațiilor, atragem atenția că, potrivit art. 103 alin. (1) din Legea nr. 230/2022, colectarea remunerațiilor ce se cuvin autorilor și titularilor de drepturi pentru drepturile gestionate colectiv obligatoriu sau prin gestiune colectivă extinsă se efectuează de către organizația de gestiune colectivă desemnată colector sau de către structura comună de colectare, prin decizia directorului AGEPI, publicată în Monitorul Oficial.

La data de 05.03.2026 au încetat efectele juridice ale următoarelor Decizii ale AGEPI:

  • Decizia AGEPI nr. 4/639 din 12.04.2023, prin care Asociaţia Obştească  „AUTORITY” a fost desemnată colector pentru dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 06.03.2023;
  • Decizia AGEPI nr. 5/640 din 12.04.2023, prin care Asociaţia Obştească  „ARTTON” a fost desemnată colector pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 06.03.2023 pentru:

a) dreptul interpreților și al producătorilor de fonograme la remunerație unică echitabilă pentruradiodifuzarea și comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial; b) dreptulinterpreților la remunerație echitabilă pentru radiodifuzarea și comunicarea publică a interpretărilorși a execuțiilor fixate audiovizual;

c) dreptul interpreților la remunerație suplimentară anuală;

  • Decizia AGEPI nr. 6/666 din 19.04.2023, prin care Asociaţia Obştească  „AUTORITY” a fost desemnată colector pentru dreptul la remunerație compensatorie pentru copia privată și dreptulla retransmitere prin cablu, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 06.03.2023;
  • Decizia AGEPI nr. 7/779 din 12.05.2023, prin care Asociaţia Obştească  „AUTORITY” a fost desemnată colector pentru dreptul de comunicare publică a operelor muzicale și a videogramelor, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 06.03.2023.

Corespunzător, prin comunicatul din 03.04.2026 AGEPI a precizat că, în lipsa unei decizii de desemnare a colectorului, nicio organizație de gestiune colectivă nu este în drept să colecteze remunerațiile respective. Totodată, în același comunicat AGEPI a indicat că: În vederea asigurării colectării remunerațiilor ce se cuvin autorilor și titularilor dreptului de autor și ai drepturilor conexe pentru drepturile gestionate colectiv obligatoriu sau prin gestiune colectivă extinsă, AGEPI va emite deciziile de desemnare a colectorului, cu menţinerea continuităţii perioadei de desemnare fără întreruperi.

Prin urmare, situația descrisă nu confirmă pretinsa lipsire a autorilor de remunerații, ci arată necesitatea respectării unei proceduri legale stricte, astfel încât colectarea remunerațiilor să fie efectuată doar de entitatea desemnată în condițiile legii. 

Amânarea desemnării colectorului nu poate fi prezentată ca o acțiune ilegală, abuzivă sau îndreptată împotriva autorilor.

Suplimentar, poziția AGEPI din 23.06.2026 confirmă că aspectele juridice și instituționale aferente desemnării colectorului remunerațiilor pentru drepturile gestionate colectiv obligatoriu sau prin gestiune colectivă extinsă fac obiectul unei examinări instituționale aprofundate. AGEPI a indicat expres că în cadrul AGEPI a fost instituit prin Ordinul Directorului AGEPI nr. 67 din 25 mai 2026, un grup de lucru, a cărui mandat  include examinarea acestor aspecte, precum și identificarea soluțiilor pentru sporirea trasabilității proceselor de colectare, repartizare și achitare a remunerațiilor.

Procedura de desemnare a colectorului este o procedură instituțională complexă, care necesită respectarea legii, examinarea circumstanțelor relevante, evaluarea funcționării sistemului de gestiune colectivă și asigurarea trasabilității proceselor de colectare, repartizare și achitare a remunerațiilor.

Cu privire la pretinsa „legalizare a pirateriei”, aceste afirmații prezintă în mod denaturat efectele juridice ale procedurii de desemnare a colectorului și creează impresia falsă că autorii au fost lipsiți de remunerațiile cuvenite. Or, existența unui proces administrativ de desemnare a colectorului, examinarea demersurilor parvenite de la actorii interesați și inițierea unor controale sau analize instituționale nu pot fi calificate drept legalizare a pirateriei.

În contextul în care AGEPI depune toată diligența pentru consolidarea sistemului de gestiune a drepturilor, se constată că atacurile și acuzațiile lansate în spațiul public la adresa instituției tind să se intensifice. Aceste circumstanțe generează suspiciuni rezonabile că anumite campanii de dezinformare urmăresc influențarea proceselor instituționale aflate în derulare, inclusiv a procesului de desemnare a colectorului remunerațiilor sau a activităților de control și monitorizare prevăzute de lege.

Instituția rămâne deschisă colaborării cu toate părțile interesate și va continua să ofere o platformă de dialog pentru identificarea unor soluții legale, echilibrate și viabile, care să asigure atât protejarea intereselor autorilor și titularilor de drepturi, cât și predictibilitate și stabilitate pentru utilizatorii de conținut protejat.

AGEPI va continua să își exercite mandatul legal în mod profesionist, imparțial și transparent, în beneficiul autorilor, titularilor de drepturi, utilizatorilor și al întregii societăți, contribuind la dezvoltarea unui sistem de proprietate intelectuală funcțional, credibil și aliniat standardelor europene și invită toate pârțile interesate la dialog constructiv și civilizat spre beneficiul întregii comunități.

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.

The post Poziția AGEPI cu privire la informațiile apărute în spațiul public referitoare la sistemul de gestiune colectivă a drepturilor de autor și drepturilor conexe appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Thierry Wolton: Putin este cel mai mare pericol pentru Europa de la Hitler încoace

Politica promovată de președintele rus Vladimir Putin reprezintă cea...

După o primă victorie, Moldova a pierdut al doilea meci de la Europeanul de baschet U-16 din Armenia

Naționala masculină a Moldovei U-16 a înregistrat o victorie...

IGP: Printre cele peste două mii de victime ale traficului de ființe umane este și o moldoveancă

Printre cele peste două mii de victime ale traficului...

Thierry Wolton: UE poate să dispară la fel cum a apărut dacă nu se vor găsi soluții

Viitorul Uniunii Europene nu este garantat, iar construcția europeană...

CEDO a constatat anul trecut 73 de încălcări ale Convenției în cauze privind Republica Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat anul trecut...

Peste 400 de muncitori, implicați zilnic în salubrizarea capitalei

Peste 400 de muncitori ai Direcției generale locativ-comunale și...

Reforma justiției, una dintre condițiile aderării la UE: lecțiile României, discutate la Chișinău

Experiența României în procesul de integrare europeană poate ajuta...

ULTIMA ORĂ

După o primă victorie, Moldova a pierdut al doilea meci de la Europeanul de baschet U-16 din Armenia

Naționala masculină a Moldovei U-16 a înregistrat o victorie și o înfrângere în primele două meciuri de la Campionatul European, Divizia C, găzduit în aceste...

Victoria Furtună, reacție înaintea ședinței CCM: „Șase judecători nu pot decide în locul Parlamentului”

Sesizarea depusă de Ministerul Justiției la Curtea Constituțională privind unele prevederi din Legea privind statutul special al Găgăuziei ar trebui declarată inadmisibilă, susține liderul...

Important

BREAKING NEWS | Ion Ceban îl propune pe Igor Grosu pentru funcția de prim-ministru: „PAS trebuie să-și asume guvernarea”

Primarul municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN),...

VIDEO | Ion Ceban: MAN nu va participa la consultările de la Președinție privind desemnarea premierului

Primarul municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN),...

După o primă victorie, Moldova a pierdut al doilea meci de la Europeanul de baschet U-16 din Armenia

Naționala masculină a Moldovei U-16 a înregistrat o victorie și o înfrângere în primele două meciuri de la Campionatul European, Divizia C, găzduit în aceste zile de Armenia, la Erevan. După succesul cu Albania, selecționata moldoveană a fost învinsă de Kosovo, transmite IPN. În primul meci al competiției, disputat împotriva Albaniei, Republica Moldova s-a impus cu scorul de 74-56. Deși adversarii au câștigat primul sfert, baschetbaliștii moldoveni au preluat controlul...

Thierry Wolton: Putin este cel mai mare pericol pentru Europa de la Hitler încoace

Politica promovată de președintele rus Vladimir Putin reprezintă cea mai mare amenințare la adresa Europei din perioada postbelică. Declarația aparține scriitorului și jurnalistului francez, Thierry Wolton, și a fost făcută în cadrul interviului „Postcomunismul, frână a dezvoltării civilizaționale a lumii”, realizat de Agenția de presă IPN. Potrivit istoricului, Vladimir Putin ar avea ambiția de refacere a sferei de influență a fostei Uniuni Sovietice. Thierry Wolton a explicat că obiectivul Kremlinului...

Curtea Constituțională va relua miercuri examinarea cauzei privind Găgăuzia

Curtea Constituțională a respins demersurile Adunării Populare a Găgăuziei (APG) privind suspendarea examinării sesizării depuse de Ministerul Justiției și solicitarea unui aviz din partea Comisiei de la Veneția. Înalta Curte a stabilit pentru 7 și 8 iulie examinarea în fond a cauzei, la care a fost conexată și sesizarea Legislativului de la Comrat privind constituționalitatea unor prevederi din Codul electoral. De hotărârea Curții Constituționale depinde deblocarea procesului electoral din...

Recoltă bună, profituri nesigure: Fermierii din R. Moldova au demarat recoltarea grâului

După un an de muncă, agricultorii din R. Moldova au început secerișul grâului. Fermierii sunt optimiști și spun că, în acest an, recolta va fi cel puțin la fel de bună ca cea din anul trecut. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare estimează că, de pe aproape 340 de mii de hectare, vor fi recoltate aproximativ 1.6 milioane de tone de grâu. Cu toate acestea, fermierii sunt îngrijorați că prețurile...

Doliu în lumea modei internaționale: Legendara Marilyn Brooks, care a popularizat stilul „mod”, s-a stins din viață

Lumea modei internaționale este în doliu, după trecerea în neființă a legendarei creatoare de modă Marilyn Brooks, la vârsta de 93 de ani. Recunoscută ca una dintre cele mai influente personalități din industria vestimentară din America de Nord, ultima s-a stins din viață din cauze naturale, conform anunțului făcut de o apropiată a familiei, scrie viva.ro.

A luat exemplu de la Putin? Tokaev și-a „resetat” mandatele și poate candida din nou

Curtea Constituțională a Kazahstanului a decis marți că președintele Kassym-Jomart Tokayev este eligibil să candideze pentru un nou mandat. În acest scop, a fost modificată Constituția țării și s-a emis o hotărâre a Curții Constituționale. Până acum, legea permitea președintelui kazah să dețină un singur mandat de șapte ani, informează hotnews.ro. Tokaev a fost ales în 2019, fiind succesorul desemnat al lui Nursultan Nazarbaev, primul președinte al Kazahstanului după căderea...

O moldoveancă a fost salvată dintr-o rețea de exploatare sexuală în cadrul operațiunii „Global Chain”

O cetățeană a Republicii Moldova, în vârstă de 34 de ani, a fost salvată dintr-o rețea de exploatare sexuală în cadrul operațiunii internaționale „Global Chain”, desfășurată cu sprijinul INTERPOL și Europol. Femeia a fost identificată d...