Afacerile lui Trubca: PAS așteaptă verdictul ANI. Comunicator al instituției: Sunați după pauza de masă

PAS așteaptă verdictul Autorității Naționale de Integritate (ANI), după ce Alexandr Trubca a făcut dezvăluiri despre afacerile sale cu imobiliare. Precizarea a fost pentru Realitatea de către purtătoarea de cuvânt a formațiunii, Adriana Vlas.

„Așteptăm evaluarea și concluziile ANI. Sperăm că aceasta evaluare să fie corectă și obiectivă”, a spus Adriana Vlas.

Contactat de Realitatea pentru a confirma dacă Autoritatea a recepționat demersul, angajatul Serviciul cooperare internațională și relații cu publicul, Victor Moloșag, nu a răspuns. Ulterior, el a revenit cu un apel și ne-a spus că nu poate verifica pe moment informația, deoarece între 12:00 și 13:00 funcționarii instituției au pauză de masă. El a sugerat să apelăm la Cancelaria instituției, după perioada indicată.

Rugat să ne ofere cel puțin un comentariu la subiect, oficialul a precizat că orice persoană poate depune o sesizare, aceasta este înregistrată, repartizată și se emite apoi o decizie sau un act de constatare în privința persoanei vizate și a controlului efectuat.

După discuție, Realitatea a transmis la ANI, prin intermediul poștei electronice, o solicitare oficială, în care solicită să fie comunicat dacă demersul a fost recepționat, în cât timp acesta va fi repartizat și examinat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Deputatul PAS Alexandr Trubca a dezvăluit în cadrul unor declarații de presă afacerile imobiliare pe care le are și le-a justificat. Parlamentarul a relatat că în septembrie 2024 i s-a propus să achiziționeze un teren de 0,8 hectare în Trușeni, relatând modul în care și-a fondat compania și cum a administrat-o în ultimii ani.

Declarațiile sunt făcute în contextul anunțului unei investigații care urmează să fie publicată de TV8, despre afacerile lui Trubca. Oficialul afirmă că a decis să facă declarații, pentru a nu afecta imagina formațiunii și susține că funcționarii publici nu au interdicție să facă afaceri.

Ajutat de un prieten și bani donați PAS. Deputatul Trubca dezvăluie afacerile sale imobiliare și le justifică

Articolul Afacerile lui Trubca: PAS așteaptă verdictul ANI. Comunicator al instituției: Sunați după pauza de masă apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Parlamentul European cere deschiderea tuturor clusterelor de negociere cu Republica Moldova: raport susținut cu majoritate de voturi

Parlamentul European a votat astăzi raportul anual privind Republica Moldova, prin care este solicitată deschiderea, fără întârziere, a negocierilor de aderare pe restul clusterele de...

DOC | 21 de documente despre noul atac raider asupra Alimentarmaș: Veaceslav Platon, Alvian Istrate și Cătălina Castraveț sunt menționați în acte

Compania Invensis Soft susține, printr-un comunicat de presă publicat de IPN, că procedura de insolvabilitate a S.A. „Alimentarmaș” a fost influențată de un grup de...

Important

BREAKING NEWS | Dragoș Galbur: Anastasia Tăburceanu figurează într-o cauză penală privind cazul MoldATSA

Liderul Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, susține că...

Victoria Furtună, reacție înaintea ședinței CCM: „Șase judecători nu pot decide în locul Parlamentului”

Sesizarea depusă de Ministerul Justiției la Curtea Constituțională privind...

Parlamentul European cere deschiderea tuturor clusterelor de negociere cu Republica Moldova: raport susținut cu majoritate de voturi

Parlamentul European a votat astăzi raportul anual privind Republica Moldova, prin care este solicitată deschiderea, fără întârziere, a negocierilor de aderare pe restul clusterele de negociere care încă nu au fost deschise. Documentul a fost aprobat cu 505...

„Acest meci a fost clar aranjat”: Egipt a depus plângere la FIFA, după înfrângerea cu Argentina la CM. Ce solicită

Federația Egipteană de Fotbal a depus o plângere oficială la FIFA privind arbitrajul din meciul din optimile de finală ale Cupei Mondiale împotriva Argentinei, încheiat cu scorul de 3-2 în favoarea sud-americanilor, scrie gsp.ro.

„Acest meci a fost clar aranjat”: Egipt a depus plângere la FIFA, după înfrângerea cu Argentina la CM. Ce solicită

Federația Egipteană de Fotbal a depus o plângere oficială la FIFA privind arbitrajul din meciul din optimile de finală ale Cupei Mondiale împotriva Argentinei, încheiat cu scorul de 3-2 în favoarea sud-americanilor, scrie gsp.ro.

(video) A spart geamul unei mașini, în plină zi, și a fugit cu două telefoane și bani: Un bărbat din Cricova, încătușat de polițiști

Un bărbat de 47 de ani din Cricova este cercetat penal de polițiștii sectorului Rîșcani din capitală, fiind suspectat că a comis un furt dintr-o mașină parcată. Acesta ar fi profitat de lipsa martorilor, a spart geamul vehiculului și a sustras două telefoane mobile și o sumă de bani. Valoarea totală a prejudiciului este estimată la peste 8.000 de lei, se arată într-un comunicat.

Sesizarea privind Găgăuzia la CC: Ministerul Justiției solicită respingerea cererii Adunării Populare

Curtea Constituțională continuă miercuri, 8 iulie, să analizeze sesizarea depusă de Ministerul Justiției privind constituționalitatea unor prevederi legale care reglementează procesele electorale și instituționale din Găgăuzia. Înalta instanță se va pronunța asupra fondului cauzei după ce va examina și sesizarea conexată depusă de Adunarea Populară a Găgăuziei, care vizează constituționalitatea unor prevederi din Codul electoral.

Antoine Griezmann a fost prezentat oficial la Orlando City

Clubul american Orlando City l-a prezentat oficial pe atacantul francez Antoine Griezmann. În cadrul unui interviu acordat, Griezmann a subliniat disponibilitatea sa „de a se redescoperi” în Statele Unite ale Americii și de aceea a acceptat o nouă provocare în Major League Soccer. Transferul a fost anunțat încă din luna martie, dar cel alintat „Grizou” nu s-a alăturat echipei decât săptămâna trecută, după încheierea contractului cu Atletico Madrid și...

(ВИДЕО) Primul monopost de Formula Student din Moldova. Studenții au construit mașina cu 30 de mii de euro

O idee, 30 de mii de euro, multă muncă și primul monopost din istoria Republicii Moldova pentru competiția Formula Student sunt aproape gata. Studenții de la Universitatea Tehnică a Moldovei au petrecut aproape un an proiectând mașina, sudând șasiul, căutând componente și perfecționând fiecare detaliu în atelier. Acum, echipa se află pe ultima sută de The post (ВИДЕО) Primul monopost de Formula Student din Moldova. Studenții au construit mașina...